Legislația cu Caracter Reformator a Lui Alexandru Ioan Cuza

I. CINE A FOST ALEXANDRU IOAN CUZA?

Născut în Bârlad, Cuza a aparținut clasei tradiționale de boieri din Moldova, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza și al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primește o educație europeană, devenind ofiţer în armata moldovenească și ajungând la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844.

În anul 1848, Moldova și Ţara Romaânească au fost cuprinse și ele de febra revoluțiilor europene. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Ţara Românească revoluționarii au preluat puterea și au guvernat în timpul verii. Tânărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidenția înclinațiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic.

Revenind în Moldova în timpul domniei Prințului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministrul de război al Moldovei, în 1858 și a reprezentat Galaţiul în divanul ad-hoc de la Iaşi. Cuza a fost un proeminent politician și a susținut cu tărie uniunea Moldovei și Valahiei. A fost nominalizat în ambele țări de către Partida naţională care milita pentru unire, în defavoarea unui prinț străin. Profitând de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, este ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuarie după calendarul iulian) şi în Ţara Românească ăe 5 februarie 1859 (24 ianuarie după calendarul iulian).

Alexandru Ioan Cuza a murit în ziua de 3 mai 1873 la varsta de 53 de ani. Cu sprijinul agentului diplomatic român la Berlin, T. Rosetti, cumnatul lui, corpul său neînsufleţit a fost îmbălsămat la cimitirul din Heidelberg. La 15 mai 1873 sicriul cu rămăşiţele pământeşti a sosit în tara. A fost înmormântat la Ruginoasa în 17 mai 1873.

II. LEGISLAŢIA CU CARACTER REFORMATOR A LUI ALEXANDRU IOAN CUZA

II.1. REFORMA AGRARĂ

Conform revendicării formulate în timpul revoluţiei de la 1848, reluată în timpul şi după realizarea Unirii, elementele progresiste, întreaga ţărănime, cereau ca împroprietărirea să se facă pe loturile aflate în folosinţa sătenilor. Moşierimea s-a opus însă acestei formule şi a propus variante care să nu aducă atingeri marii proprietăţi funciare, dar să creeze aparenţa că reforma agrară s-a înfăptuit, aşa cum a fost cazul proiectului de lege propus în anul 1862 de către guvernul Barbu Catargiu, conform căruia reforma agrară urma să se realizeze prin împroprietărirea ţăranilor pe pământul comunal. Cu toate că Adunarea a doptat legea, Cuza a refuzat să o sancţioneze, iar la începutul anului 1864 Mihail Kogălniceanu a propus un nou proiect de lege, cu adevărat favorabil ţărănimii, care însă nu a putut fi adoptat. Abia după adoptarea prin plebiscit a Statutului s-a putut trece la înfăptuirea reformei agrare, prin legea promulgată la 14 august 1864 În baza acestei legi, „sătenii clăcaşi sunt şi rămân deplin proprietari pe locurile supuse posesiunii lor, în întinderea ce se hotărăşte prin legea în fiinţă” Suprafaţa pământului asupra căruia se recunoştea dreptul de proprietate al ţăranilor era fixată în funcţie de numărul de vite pe care aceştia le stăpâneau. În acelaşi timp, s-a desfiinţat şi regimul clăcăşiei (dijma, zilele de meremet), în schimbul unei despăgubiri pe care ţăranii urmau să o plătească în termen de 15 ani, prin sume repartizate anual.

După adoptarea şi aplicarea acestei legi, o mare parte din pământurile moşierilor (aproximativ 2/3) au trecut în proprietatea ţăranilor, ceea ce a constituit o puternică lovitură dată poziţiilor economice ale boierimii şi, în acelaşi timp, o măsură prin care s-au deschis largi perspective dezvoltării capitaliste în ţara noastră