Legislatia Transporturilor in UE - Retele Transeuropene

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Legislatia Transporturilor in UE - Retele Transeuropene.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Principiile fundamentale ale Politicii Comune de Transport (PCT) au fost stabilite în 1957 prin Tratatul de la Roma, de înfi inţare a Comunităţii Economice Europene (CEE). PCT este guvernată de Capitolul IV(articolele 74-78) al Tratatului.

Tratatul defineşte fondul politicii comune de transport:

- reguli comune aplicabile transportului internaţional în Statele Membre;

- condiţii pentru autorizarea transportatorilor nonrezidenţi să opereze servicii de transport pe teritoriul unui Stat Membru;

- măsuri pentru îmbunătăţirea siguranţei în transport;

- limitarea aplicării în totalitate a Capitolului la transportul feroviar, rutier şi fl uvial;

- Consiliul poate decide, prin majoritate de voturi,dacă trebuie stabilite reglementări pentru transportul maritim şi aerian.

Problemele de politică în sectorul transport sunt supuse procedurii de co-decizie1, cu excepţia reglementărilor ce pot avea un efect grav asupra standardului de viaţă şi

forţei de muncă în unele zone sau asupra operaţiunilor unităţilor de transport; astfel de reglementări sunt administrate prin procedura de consultare şi votul în unanimitate în Consiliul European.

Până în anul 1985, Congresul European al Miniştrilor Transporturilor a rămas principala instituţie ce coordona politicile de transport pan-europene. Deşi Tratatul de la Roma a prevăzut o Politică Comună de Transport, foarte puţine realizări au fost înregistrate până în anul 1985, deoarece Statele Membre aveau ezitări în a ceda controlul lor asupra politicii de transport. Inexistenţa unor progrese a fost atât de evidentă încât, în 1983, Parlamentul European a decis să cheme în instanţă Consiliul de Miniştri,la Curtea Europeană de Justiţie, pentru „nereuşita înimplementarea unei politici comune de transport, şi în particular în stabilirea cadrului unei astfel de politici cu caracter obligatoriu”, după cum fusese stabilit în Tratat.

În luna mai 1985, Curtea s-a pronunţat, confi rmând În limba engleză “codecision procedure”, prin care Parlamentul şi Consiliul împart puterea legislativă. Comisia Europeană îşi trimite propunerile ambelor instituţii. Fiecare dintre aceste instituţii le studiază şi le discută succesiv. Dacă nu se ajunge la un acord, propunerea este trimisă unui “comitet de conciliere”, alcătuit dintr-un număr egal de reprezentanţi ai Consiliului şi Parlamentului.eşecul Consiliului de a asigura libertatea serviciilor din cadrul transportului internaţional şi de a stabili condiţiile în care transportatorii non-rezidenţi pot opera servicii de transport pe teritoriul unui Stat Membru”. La puţin timp, în luna iunie 1985, Comisia Europeană a publicat Carta Albă privind fi nalizarea Pieţei Interne, ce a transformat politica de transport într-o componentă importantă a strategiei comunitare generale. În a doua jumătate a anilor ’80 şi la începutul anilor ’90, au fost înregistrate progrese considerabile în ceea ce priveşte liberalizarea şi armonizarea politicilor de transport. La sfârşitul anilor ’80 au intrat în discuţie şi alte probleme – dezvoltare infrastructurii (Reţelele Trans-Europene, Trans-European Networks, TEN) şi impactul transporturilor asupra mediului.

În decembrie 1992, Comisia Europeană a publicat o Comunicare asupra Dezvoltării Viitoare a Politicii Comune de Transport (COM(92)0494). Această Comunicare a schimbat cursul politicii de transport a Uniunii Europene dinspre o abordare sectorială (pe moduri de transport) către o politică integrată bazată pe mobilitate durabilă. Noi probleme au fost aduse în discuţie: siguranţa transporturilor, protecţia socială şi a mediului, relaţiile externe, şi politicile de taxare.

În continuare, Comisia Europeană a adoptat în iulie 1995 o a doua Comunicare (COM(95)0302), privind îmbunătăţirea calităţii transporturilor prin utilizarea unor tehnologii noi, îmbunătăţirea funcţionării pieţei unice şi dezvoltarea dimensiunii externe a politicii de transport.

În decembrie 1995, a intrat pentru prima oară cu adevărat în discuţie latura fi scală a politicii de transport,datorită Cartei Verzi „Către taxarea echitabilă şi efi cientă în transporturi” (COM(95)691). Într-o nouă Cartă Albă „Taxare echitabilă pentru utilizarea infrastructurii: o abordare pe etape a unui cadru comun de taxare pentru utilizarea infrastructurii în Uniunea Europeană” (COM(98)466), Comisia Europeană a dezbătut problema unei abordări comunitare armonizate a taxării în sectorul de transport.

Comisia Europeană a prezentat apoi o Comunicare în decembrie 1998. Acest nou document, numit„Mobilitate durabilă: Perspective pentru viitor”(COM(1998) 716), a actualizat programul de acţiune din 1995 şi a stabilit obiective pe termen lung, pentru perioada 2000-2004.

În septembrie 2001, Comisia Europeană a adoptat o nouă Cartă Albă privind Politica Comunitară de Transport. Documentul a propus măsuri pentru revizuirea politicii de transport astfel încât să devină mai durabilă şi să evite pierderile economice enorme cauzate de ambuteiaje, poluare şi accidente.

În octombrie 2004 a fost adoptată „O constituţie pentru Europa”2. Secţiunea 7 a acesteia stabileşte că,după consultarea cu Comitetul Economic şi Social,

Consiliul va reglementa: regulile comune aplicabile transportului internaţional către şi de pe teritoriul unui Stat Membru sau traversând teritoriul unuia sau mai multor State Membre; condiţiile în care transportatori non-rezidenţi pot opera servicii de transport pe teritoriul unui Stat Membru; măsuri de creştere a siguranţei transporturilor; şi alte prevederi considerate adecvate. Reglementările acestui Capitol se aplică transportului feroviar, rutier şi fluvial.

Carta Albă privind ”Dezvoltarea politicii comune de transport” (1992), în cadrul căreia au fost fixate următoarele obiective comune:

- eliminarea ultimelor disfuncţii în ceea ce priveşte reţeaua internă de transporturi a Comunităţii Europene;

- crearea unui sistem efi cient de transport care să contribuie la libera circulaţie a bunurilor, a persoanelor şi a serviciilor;

- încurajarea competiţiei intra-comunitare a industriei de transport.

Agenda de implementare a politicii comune a transporturilor pentru 1995-2000 („Programul de acţiune pentru mobilitate durabilă în Europa”) care a pus accentul pe următoarele priorităţi:

- ameliorarea calităţii prin dezvoltarea tehnologiilor avansate în transporturi, care să contribuie atât la efi cientizarea serviciilor, cât şi la protecţia mediului;

- dezvoltarea pieţei comune a transporturilor prin servicii efi ciente, bazate pe standarde sociale comune;

- deschiderea reţelei interne de transporturi spre terţi parteneri şi spre alte pieţe ale transporturilor.

La aceste documente se mai adaugă şi principalele provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană în domeniul transporturilor:

- până în 2010 transportul de mărfuri se preconizează că va creşte cu 38%, iar cel de pasageri cu 24%;

- ambuteiaje pe căile rutiere;

- presiuni legate de protecţia mediului;

- probleme legate de siguranţă şi calitatea vieţii.

Fisiere in arhiva (1):

  • Legislatia Transporturilor in UE - Retele Transeuropene.doc