Cuprins
- INTRODUCERE .3
- CAPITOLUL I: Noţiune şi caracterizare. .5
- CAPITOLUL II: Condiţiile legitimei apărări.7
- II.1. Condiţii privitoare la atac.7
- II.1.1. Să existe un act de atac.8
- II.1.2. Atacul să fie material.8
- II.1.3. Atacul să fie direct.9
- II.1.4. Atacul să fie imediat.10
- II.1.5. Atacul să fie injust.11
- II.1.6. Atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obşteşc .11
- II.2. Condiţii privitoare la apărare .12
- II.3. Prezumţia de apărare legitimă .14
- II.4. Efectele legitimei apărări .15
- CONCLUZII .16
- BIBLIOGRAFIE .17
Extras din referat
INTRODUCERE
Legitima apărare este una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, alături de starea de necesitate (art. 45, Cod Penal), constrângerea fizică şi constrângerea morală (art. 46, Cod Penal), cazul fortuit (art. 47, Cod Penal), beţia (art. 49, alin. 1, Cod Penal), minoritatea făptuitorului (art. 50, Cod Penal), eroarea de fapt (art. 51, Cod Penal).
Legitima apărare este prevazută in art. 44 din Codul Penal şi este „acea acţiune de apărare a unei persoane determinată de nevoia de a înlătura un atac material direct, imediat şi injust, îndreptată împotriva sa, a altuia, sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori intereseul obştesc, sau pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere sau loc împrejmuit ţinând de aceasta”.
Cauzele care înlătură caracetrul penal al faptei şi care vizează vinovăţia sunt prevăzute in Titlul II, Capitolul V, Codul Penal în vigoare.
Fapta săvârşită în legitimă apărare, neavând caracter ilicit, nu poate constitui temei, nici pentru o altă formă de răspundere juridică, doar în cazul în care în sarcina persoanei care a respins atacul se va reţine vreo culpă în cauzarea prejudiciului, va trebui să răspundă civil.
Dacă la modalitatea generală a legitimei apărări, făptuitorul trebuie să facă dovada că a săvârşit fapta în legitimă apărare, la modalitatea specială prevăzută în art. 44, alin. (21), Codul Penal, această stare se prezumă.
I. NOŢIUNE ŞI CARACTERIZARE
În Codul Penal Român, art. 44-51 sunt reglementate cauzele care înlătură caracterul penal al fapetei. Printre acestea se numără şi legitima apărare. Aceasta este reglementată în art. 44 alin. (2) din Codul Penal, care prevede că „Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc. ”
Art. 44 alin. (21) „Se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.”
Art. 44 alin. (3) „Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.”
Se incriminează faptele ce lezează drepturile şi libertăţile persoanelor în cazul în care acestea sunt ameninţate. Viaţa, integritatea corporală, libertatea, avutul oamenilor, sănătatea sunt apărate prin incriminarea acelor acţiuni care le aduc atingere.
Sunt situaţii în care, persoana care este agresată nu poate apela la autorităţile abilitate să o apere, drept pentru care se apără pentru a evita vătămarea sa, încălcând astfel o normă penală, vătămând, omorând, lovind persoana ce o agresează pentru a-şi scăpa viaţa sau violarea proprietăţii, după caz.
Întrucât făptuitorul acestor fapte de legitimă apărare acţionează cu conştiinţă şi voinţă, făcând-o sub presiunea unei constrângeri , legiuitorul va ţine seama de realitatea obiectivă, considerând că vinovăţia, potrivit legii penale, va fi exclusă.
Pericolul social prevăzut la art. 18-181 nu va fi prezent la determinarea condiţiei de incriminare şi sancţionare a celui care îşi apără viaţa, integritatea corporală, proprietatea, întrucât nu va aduce atingere valorilor sociale apărate de art. 1 Cod Penal si art. 18-181 Cod Penal în vigoare.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Legitima Aparare.doc