Legitima Apărare

Noţiunea şi condiţiile legitimei apărări

În concepţia legiuitorului român, legitima apărare constituie o cauză care înlătură caracterul penal al faptei prin aceea că lipseşte una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii - vinovăţia. Lipsa acestui element esenţial se răsfrânge şi asupra celorlalte trăsături esenţiale, cum ar fi pericolul social ; fapta săvârşită în stare de legitimă apărare nu prezintă pericolul social care condiţionează existenţa infracţiunii.

În toate aceste situaţii cel care se apără, potrivit doctrinei penale române, nu acţionează cu o voinţă liberă, ci din constrângere, din nevoia de a se apăra pe sine sau pe altul, un interes public sau al său. Înlăturând vinovăţia - care presupune libertate de voinţă şi acţiune - în săvârşirea faptei, starea de legitimă apărare înlătură totodată caracterul penal al faptei şi, deci, şi răspunderea penală a făptuitorului .

Aceleaşi condiţii constrângătoare corelează în mod diferit scopul şi mobilul cu care acţionează făptuitorul, făcând ca fapta să nu reprezinte pericolul social care caracterizează o faptă ca infracţiune.

Legitima apărare ca instituţie juridică apare deci ca un ansamblu de condiţii legale necesare, a căror realizare cumulativă conduce la inexistenţa infracţiunii într-un caz concret .

Legitimitatea apărării este condiţionată de împlinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege cu privire la existenţa agresiunii - producerea atacului şi pericolul ce se naşte - şi la acţiunea de apărare, raportată la „starea de legitimă apărare”.

Potrivit art. 44 Cod penal, „(1)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de legitimă apărare.

(2) Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori interesul obştesc.

(21)Se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.

(3) Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care, din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul”.

Condiţiile legitimei apărări. Considerarea unei fapte prevăzute de legea penală ca fiind săvârşită în legitimă apărare impune cercetarea condiţiilor desprinse din dispoziţiile art. 44 Cod penal privitoare, pe de o parte la atac, pe de altă parte la apărare.

Condiţii privitoare la atac

Atacul sau agresiunea este o comportare violentă a omului, o atitudine ofensivă ce se materializează de regulă într-o acţiune îndreptată împotriva valorilor sociale ocrotite.

Atacul trebuie să fie material, direct, imediat şi injust. Atacul în conceptul noţiunii de legitimă apărare reprezintă orice acţiune sau inacţiune efectuată cu intenţia de a aduce o atingere sau o vătămare valorilor sociale care pot forma obiect de ocrotire în cadrul legitimei apărări, adică: persoanele, drepturile acestora sau interesul obştesc.

1. a) Atacul să fie material

Atacul este considerat ca fiind material atunci când se realizează prin căi de fapt (acţiuni sau inacţiuni) de natură să pună în pericol în mod fizic valoarea socială împotriva căreia este îndreptat atacul.

În genere, atacul material se produce prin recurgerea la violenţă (forţă fizică), însoţită sau nu de folosirea unor mijloace ofensive (arme, corpuri contondente, substanţe corosive sau inflamabile, culturi de microbi).

Atacul este material şi atunci când inacţiunea voită a persoanei obligată să acţioneze conduce la producerea unui pericol fizic pentru valoarea socială împotriva căreia se îndreaptă atacul (ex: acarul care omite schimbarea macazului anume pentru a produce un accident) .

Nu este material atacul care se realizează pe cale orală sau prin scris (agitaţii, zvonuri false, defăimări, ameninţări realizate pe cale orală sau în scris).