Libera circulație a forței de munca în UE

1. Considerații generale

Libertatea de circulație a lucrătorilor se circumscrie libertății de circulație a persoanelor, dând expresie uneia din libertățile fundamentale ale dreptului Uniunii Europene, alături de libera circulație a produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a capitalurilor.

Ideea de principiu care a stat la baza reglementărilor din domeniul liberei circulații a lucrătorilor a fost crearea unei piețe comune, inclusiv a forței de muncă, prin eliberarea barierelor privind migrația și promovarea unei cetățenii comunitare/ europene și care să permită, astfel, eliminarea intervenției inutile a guvernelor naționale si, implicit, consolidarea relației între statele membre ale Uniunii Europene în contextul diversității.

Primul pas în crearea libertății de mișcare a forței de muncă, s-a realizat prin intermediul art. 69 din Tratatul ce a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Conform acestui text, statele membre erau obligate să înlăture orice restricție bazată pe naționalitate în angajarea lucrătorilor din industria cărbu-nelui si oțelului.

Această reglementare incipientă a fost urmată de includerea unor dispoziții similare în tratatele următoare, precum și de elaborarea unor directive și regulamente cu scopul de a crea un cadru legislativ cât mai unitar care să garanteze accesul liber al lucrătorilor europeni pe piața muncii la nivelul Uniunii Europene.

Primele prevederi generale referitoare la libera circulație a persoanelor, și implicit a lucrătorilor, apar în cadrul Tratatului de la Roma, din 1957, ce a instituit Comu-nitatea Economica Europeană (Tratatul CE), al cărui obiectiv principal a fost acela de a reproduce pe cât posibil caracteristicile unei piețe naționale. în acest sens, Tratatul CE stabilea „ eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circu lații a persoanelor, serviciilor și capitalului” și statua faptul că „în scopul aplicării prezentului Tratat, și fără a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în acesta, este interzisă orice discriminare pe motiv de naționalitate”. Deși Tratatul CE afirma datoria Comunității de a asigura libera circulație a per soanelor, până la sfârșitul anilor ’80 eforturile depuse în acest sens au reușit să regle menteze doar parțial aspectele legate de libera circulație a anumitor categorii de persoane: lucrătorii și familiile lor, furnizorii de servicii și agenții economici.

în aceste condiții dificile privind stadiul înfăptuirii pieței unice, a fost adoptat Actul Unic European (document prin care a avut loc o revizuire generală a tratatelor, intrat în vigoare la 1 iulie 1987), care aduce un nou calendar, mai precis și mobilizator, în procesul de integrare al libertății de circulație a lucrătorilor, dând un nou impuls acestui domeniu, dar și politicilor sociale.

în acest nou context, libera circulație a persoanelor în cadrul Comunității Europene a fost definită drept una dintre cele patru libertăți fundamentale ale Pieței Interne. Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a dreptului de circulație asupra unor noi categorii de persoane (studenți, persoane ce nu depun activități economice, dar au resurse suficiente pentru a trăi etc.).

Deși preocuparea pentru aspectele legate de libertatea de circulație a lucrătorilor este prezentă încă de la începuturile Uniunii Europene, această politică capătă noi dimensiuni odată cu adoptarea, în 1989, a Cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor (cunoscută și drept Carta Socială). Carta Socială reflectă preocuparea pentru întreaga dimensiune socială a politicilor comunitare în contextul construcției pieței unice europene și a fost elaborată în urma unui proces de consultare a părților interesate (reprezentanți ai angajatorilor, lucrătorilor, liber profesioniștilor, fermierilor etc.). în legătură cu libertatea de circulație a lucrătorilor, Carta Socială se raliază demersurilor anterioare în acest domeniu, întărind încă o dată ideea că orice lucrător din cadrul Comunității Europene are dreptul la liberă circulație pe întreg teritoriul Comunității, sub rezerva limitărilor justificate pentru motive de ordine publică și de sănătate publică.