Libera circulație a persoanelor

Introducere

În urmă cu 50 de ani prindea contur ideea creării unei zone europene menită a gestiona în comun resurse precum cărbunele şi oţelul, ajungând mai apoi să se dorească nu doar o gestionare comună a acestora ci şi soluţionarea, în comun, a unor aspecte sensibile, la nivel politic, economic, social. Au apărut Comunităţile Europene şi instituţii special create pentru conducerea acestora. Ideea de „Uniune Europeană” s-a bazat pe aspectele economice, astfel apărând ideea de piaţă unică cu tot ceea ce implică aceasta: asigurarea deplinei libertăţi de circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi nu în ultimul rând a capitalurilor. Funcţiile libertaţii de circulaţie a capitalurilor sunt următoarele:

• contribuie la desăvârşirea pieţei unice europene, înlesnind celelalte libertăţi (liberacirculaţie a mărfurilor, a persoanelor şi a serviciilor);

• favorizează progresul economic prin alocarea optimă a capitalurilor;

• permite crearea unui spaţiu financiar de dimensiuni internaţionale;

• contribuie la realizarea obiectivelor politicii economice și monetare a Uniunii Europene;

• deschide calea unei concurenţe directe între fiscalitatea statelor membre.

Libera circulaţie a capitalurilor este una dintre cele patru libertăţi consacrate de Tratatul de la Roma. Tratatul însă nu impune o cerinţă formală deliberalizare a pieţelor de capital, aceasta urmând a se realiza doar în limita necesară asigurării unei funcţionări eficiente a pieţei interne. Circulaţia capitalurilor a fost realizată progresiv. Astfel, liberalizarea a început odată cu adoptarea a două directive: Directiva din 11 mai privind liberalizarea investițiilor direce și Directiva 86/566 din 17 noiembrie 1986 privind liberalizarea operaţiunilor de achiziţie a acţiunilor sau a obligaţiilor emisede societăţi comerciale. În data de 24 iunie 1988 a fost adoptată Directiva 88/361 în scopul asigurării principiului liberei circulații a

capitalurilor în scopul asigurării principiului liberei circulaţii şi stabilirii dimensiunii fianciare necesare unei pieţe interne eficiente. Tratatul de la Maastricht nu abroga Directiva din 1988, ci accentuează liberalizarea circulaţiei capitalurilor. Ultima modificare a intervenit prin Tratatulde la Amsterdam.

Libera circulație a capitalurilor nu este doar cea mai „tânără” libertate consacrată în tratat, ci și cea mai largă, având în vedere dimensiunea sa unică ce include țările terțe. Într-o primă fază, tratatele nu prevedeau liberalizarea totală a circulației capitalurilor; statele membre erau obligate numai să elimine restricțiile în măsura în care acest lucru era necesar pentru funcționarea pieței comune. Cu toate acestea, întrucât situația economică și politică din Europa și din lume a evoluat între timp, Consiliul European a confirmat realizarea progresivă a uniunii economice și monetare .

Considerații generale privind libera circulație a capitalurilor

Ca temei juridic a liberii circulații servesc articolele 63-66 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), completate cu articolele 75 și 215 din TFUE în ceea ce privește sancțiunile. Tratatul nu defineste libera circulație a capitalurilor; ca si în cazul liberei circulații a serviciilor jurisprudența CJCE ofera câteva criterii de identificare. Curtea de la Luxembourg considera ca “circulatia capitalurilor” desemneaza acele operatiuni financiare care vizeaza în mod esential plasarea sau investirea sumelor în cauza si nu remuneratia pentru o prestatie, în timp ce “platile” sunt acele transferuri de devize care constituie o contrapartida în cadrul unei tranzacții adiacente. Cu alte cuvinte, circulatia capitalurilor reprezinta o tranzactie cu caracter autonom si nu o operațiune ce ar rezulta din alta, în timp ce procedura platilor implica un transfer de valori efectuat ca urmare a unei tranzacții principale. Anexa I a directivei de liberalizare din 1988 (Directiva Consiliului 361 din 24 iunie 1988 pentru aplicarea Articolului 67 din Tratatul CEE) cuprinde si un nomenclator, cu valoare indicativa în opinia CJCE, ce completeaza aceasta definitie. Circulatia capitalurilor este numai acea deplasare a lor realizata ca operatiune financiara distincta și legata în mod esențial de investirea fondurilor respective; ea nu reprezinta o remunerare pentru un serviciu. CJCE a precizat chiar mai mult: transferul fizic de bancnote nu poate fi considerat drept o deplasare de capital atunci când el corespunde unei obligatii de plata rezultând dintr-o tranzactie implicând circulatia marfurilor si a serviciilor, iar transferurile în legatura cu turismul ori cu calatoriile în scopuri de comert, educatie sau tratament medical constituie plati si nu o deplasare a capitalului, chiar daca ele sunt efectuate prin intermediul transferului fizic de bancnote.