Libera Circulatie a Persoanelor in Spatiul Schengen

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Libera Circulatie a Persoanelor in Spatiul Schengen.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Vasile Ciocan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Introducere

Libera circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţilor Europene a fost definită în Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertăţi fundamentale ale Pieţei Interne.

Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piaţă internă – ce nu poate fi realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei indivizilor.

Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat.

Conceptul de “cetăţenie europeană” a fost prima oară introdus prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de liberă circulaţie şi de liberă rezidenţă în interiorul Uniunii tuturor cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, Tratatul a plasat în domeniul de interes comun al statelor membre şi politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe şi politica referitoare la imigraţie

Cetăţenii europeni beneficiază de dreptul fundamental de a se deplasa şi de a se stabili unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevărat în avantajul tuturor, libertatea de circulaţie a persoanelor trebuie însoţită de un nivel corespunzător de securitate şi justiţie. La Amsterdam, această dublă cerinţă a fost înscrisă în Tratat sub forma înfiinţării progresive a unei zone de libertate, securitate şi justiţie. Abolirea controalelor la frontiera nu a fost însă pe deplin înfăptuită în cadrul Uniunii. Obiectivul a fost realizat doar de câeva state membre în baza Convenţiei de Implementare a Acordului Schengen (semnată la 19 iunie 1990 şi intrată în vigoare la 26 martie 1995).

Acordul Schengen

La 14 iunie 1985, Belgia, Gemrania, Franţa, Luxemburg şi Olanda au semnat Acordul de la Schengen cu privire la desfiinţarea treptată a controalelor la graniţele comune având ca scop realizarea în interiorul UE a unei Europe fără graniţe interne.

Cea mai importantă etapă în evoluţia spre o piaţă internă reală, în care să nu mai existe obstacole în calea liberei circulaţii a persoanelor, este reprezentată de încheierea celor două acorduri Schengen: Acordul Schengen (semnat la 14 iunie 1985) şi Convenţia de Implementare Schengen (semnată la 19 iunie 1990 şi intrată în vigoare la 26 martie 1995). În prezent Convenţia este semnată de 13 state membre; Irlanda şi Marea Britanie nu sunt membre ale Convenţiei, dar au avut posibilitatea să opteze pentru aplicarea anumitor părţi ale corpului de legislaţie Schengen. Din momentul aplicării Convenţiei pentru Italia şi Austria (1 aprilie 1998), au fost eliminate controalele la frontierele interne ale tuturor statelor semnatare, cu excepţia Greciei. în plus, Islanda şi

Norvegia (membre ale Uniunii Pasapoartelor Nordice) au statut de membrii asociaţi.

Implementarea Convenţiei Schengen are ca scop eliminarea controalelor la frontierele interne pentru toate persoanele, incluzâd bineîţeles măsuri de întărire a controalelor la frontierele externe. Aceste măsuri implică o politică de vize comună, posibilitatea procesării cererilor de azil, cooperare judiciară şi politienească, precum şi un schimb eficient de informaţii. La frontierele externe ale spatiului Schengen, cetaţenii UE trebuie doar să prezinte un document de identificare valid, iar cetăţenii terţelor ţări cuprinse în lista comună a ţărilor ai căror cetăţeni au nevoie de viză de intrare trebuie doar să posede o viză unică valabilă în întregul spaţiu Schengen. Totuşi, fiecare stat membru are libertatea de a cere viza în cazul cetăţenilor altor terţe ţări. În privinţa ţărilor ai căror cetăţeni au nevoie de viză pentru a intra în spaţiul comunitar, Regulamentul Consiliului 539/2001 CE fixează lista ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt supuşi obligaţiei de viză pentru a trece frontierele externe ale statelor membre UE. Regulamentul stabileşte şi lista ţărilor ai căror cetăţeni sunt exceptaţi de la această obligaţie. În prezent lista negativă a UE, cu privire la ţările ai căror cetăţeni au nevoie de viză pentru a intra în spaţiul comunitar, cuprinde un număr de 134 de ţări.

Fisiere in arhiva (1):

  • Libera Circulatie a Persoanelor in Spatiul Schengen.doc