Libera Circulație a Persoanelor în Uniunea Europeană

CAPITOLUL I. Reglementari comunitare privind libera circulatie a persoanelor în cadrul UE

Sectiunea I. Prevederile tratatului de la Maastricht, Amsterdam si Actului Unic European

1. „Orice cetatean sau orice cetateana a Uniunii

Europene are dreptul de a se deplasa si de a-si

stabili resedinta în mod liber pe teritoriul statelor

membre“.

2. „Libertatea de circulatie si de sedere poate sa fie

acordats, în conformitate cu Tratatul instituind

Comunitatea Europeana, cetatenilor unor tari terte

care domiciliaza legal pe teritoriul unui stat

membru.’’

(Carta Uniunii Europene privind drepturile

fundamentale - Articolul 45)

Libera circulatie a persoanelor în cadrul Comunitatilor Europene a fost definita în Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertati fundamentale ale Pietei Interne.

Libera circulatie a persoanelor si eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piata interna – ce nu poate fi realizata în conditiile existentei unor frontiere interne si a restrictionarii circulatiei indivizilor.

Esenta acestei libertati consta în eliminarea discriminarilor între cetatenii statului membru pe teritoriul caruia se afla acestia sau îsi desfasoara activitatea si cetatenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminari se pot referi la conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizeaza libera circulatie a persoanelor în spatiul comunitar.

Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor la libera circulatie asupra unor noi categorii de persoane (studenti, persoane ce nu depun activitati economice, dar au resurse suficiente de trai).

Conceptul de “cetatenie europeana” a fost prima oara introdus prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta în interiorul Uniunii tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, Tratatul a plasat în domeniul de interes comun al statelor membre si politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe si politica referitoare la imigratie.

Tratatul de la Amsterdam a introdus prevederile legate de aceste aspecte în Tratatul de la Roma (Titlul IV - vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor) si a prevazut o perioada de 5 ani pâna la momentul în care se vor aplica procedurile comunitare si în aceste domenii.

Prin politica sa, Uniunea Europeana are în vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate si justitie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de nationalitate. În acelasi timp, se desfasoara un amplu proces de implementare a unor standarde comune în ceea ce priveste controlul la frontierele externe ale Uniunii si politicile de vize, azil si imigratie. Marea Britanie si Irlanda nu au acceptat sa ia parte la masurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa doar în cadrul masurilor referitoare la politica de vize.

Dupa cum am mai mentionat, libera circulatie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertati din cadrul pietei interne si a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene, alaturi de libera circulatie a produselor, libera circulatie a serviciilor si libera circulatie a capitalurilor.