Libera Circulație a Persoanelor în Uniunea Europeana

CAPITOLUL 1. Reglementări comunitare privind libera circulaţie a persoanelor în UE

1.1. Reglementări primare privind libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană

Tratatul de la Roma din 1957, prin care a fost constituită Comunitatea Europeana, a

Prevăzut cele patru libertăți fundamentale – libera circulație a bunurilor, persoanelor,

serviciilor si capitalului. Libera circulație a persoanelor reprezintă mai mult decat un simplu obiectiv urmărit prin acest tratat .Aceasta este indispensabilă în vederea exercitării unei cetățenii europene întemeiate pe principiile democratice exprimate, în special, în Conventia Europeană a Drepturilor Omului.

Atunci când tratatul instituind Comunitatea Economica Europeana a fost elaborat, libertatea de circulație a persoanelor nu a fost proiectată ca un drept al cetățenilor statelor membre de a se deplasa oriunde în Uniune, în orice scop, ci, inițial, ea a fost legată de conceptul de lucrători .

Conceptul economic original a capătat ulterior o semnificatie mai amplă, dobandind o accepțiune mai largă în legătură cu ideea de cetățean al Uniunii, în mod independent de activitatea economică sau de alte deosebiri de naționalitate.

Principiul liberei circulații a persoanelor a evoluat în contextul creării pietei interne, alături de celelalte libertăti. Evolutia s-a datorat atât jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene,cât si activitatii legislative a celorlalte institutii comunitare .

Astfel Actul Unic European din 1987 a reprezentat o revizuire a Tratatului de la Roma si a precizat trasaturile unei piete interne ideale, alcatuită dintr-o “zonă fara frontiere interne, în care este asigurata libera circulatie a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului” .

Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminări se pot referi la condiţiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneraţie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizează libera circulaţie a persoanelor în spaţiul comunitar.

Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor la liberă circulaţie asupra unor noi categorii de persoane (studenţi, persoane ce nu desfăsoară activităţi economice, dar au resurse suficiente de trai).

Insă cea mai importantă evolutie a principiului liberei circulatii a persoanelor o constituie trecerea de la drepturi de natură economică ale persoanelor la cetătenia europeană.

Conceptul de “cetăţenie europeană” a fost prima oară introdus prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de liberă circulaţie şi de liberă rezidenţă în interiorul Uniunii tuturor cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, Tratatul a plasat în domeniul de interes comun al statelor membre şi politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe şi politica referitoare la imigraţie.

În 1999, Tratatul de la Amsterdam a oferit o solutie de ordin politic pentru continuarea progreselor în domeniul liberei circulatii, încorporând Acordul de la Schengen în cadrul Tratatului asupra Uniunii Europene. Astfel, Tratatul de la Amsterdam a introdus un nou Titlu IV în cadrul Tratatului Comunitătii Europene, acoperind urmatoarele domenii:

• Libera circulatie a persoanelor;

• Controlul la frontierele externe;

• Azilul, imigratia si apărarea dreptur ilor cetătenilor având nationalitatea unei terțe tari;

• Cooperarea judiciară în probleme de ordin civil.

După cum am mai menţionat, libera circulaţie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăţi din cadrul pieţei interne şi a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene, alături de libera circulaţie a produselor, libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a capitalurilor.