Libera Circulație a Persoanelor și a Forței de Muncă

Libera circulaţie a persoanelor urmăreşte un dublu scop:

a) Un scop economic:

- crearea unei pieţe unice a forţei de muncă;

- să permită ţărilor care au un nivel ridicat de şomaj să exporte surplusul către alte ţări;

b) un scop politic, adică realizarea unei coeziuni între membri UE, prin eliminarea barierelor şi promovarea cetăţeniei comunitare.

Libera circulaţie presupune dreptul de a se deplasa pe teritoriul ţărilor membre, în vederea prestării unei activităţi, precum şi dreptul de a rămâne pe teritoriul unei astfel de ţări, după încheierea activităţii (art. 48-49 din Tratatul C.E. de la Roma). Libera circulaţie vizează deplasarea pe teritoriul unei alte ţări în baza unei oferte efective şi nu înseamnă deplasarea liberă pe teritoriul altei ţări membre în vederea găsirii unui loc de muncă.

În vederea aplicării corecte a principiului liberei deplasări se impune statelor membre să abolească dispoziţiile discriminatorii cu privire la angajare, remunerare şi celelalte condiţii de muncă şi angajare (art. 48 par.2).

Există, totuşi, posibilitatea şi a impunerii unor restricţii privind limitarea dreptului la libera circulaţie pentru motive de securitate şi ordine publică, ca şi pentru raţiuni de sănătate publică.

Iată câteva acte cu caracter normativ, importante, în acest domeniu:

- Tratatul CEE

- Directiva Parlamentului European şi a Consiliului (UE) nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004. Începând cu 30 aprilie 2006 în toate statele membre ale UE se va aplica această directivă, ea constituind izvorul de drept principal în materie.

Potrivit art. 1 din Directiva nr.2004/38 se stabilesc:

- dreptul cetăţenilor UE şi a membrilor lor de familie de a circula pe teritoriul altui stat membru;

- dreptul de a se stabili permanent pe un astfel de teritoriu;

- dreptul statelor în cauză de a limita libera circulaţie şi dreptul de şedere pentru motive de ordine publică şi sănătate publică.

Libera circulaţie presupune şi precizarea noţiunii de cetăţean.

Cetăţean al UE este persoana care se bucură de cetăţenia unui stat membru (art.17 par.1, TCE). Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, cele două, fiind distincte dar interdependente. Dobândirea cetăţeniei europene depinde de existenţa cetăţeniei unui stat membru. Fiecare stat membru are dreptul de a preciza care sunt cetăţenii săi şi condiţiile în care se dobândeşte. (v. Cazul Micheletti c-369/90, Hot.CJCE din 7 iulie 1992).

Membru al familiei are - conform art.2 din Directiva 2004/38 – următorul înţeles:

a. soţul;

b. partenerul cetăţeanului european (în cazul în care contractele de parteneriat înregistrate sunt echivalente cu o căsătorie în statul primitor);

c. descendenţii direcţi care au vârsta sub 21 de ani sau care se află în întreţinere, precum şi descendenţii direcţi ai soţului sau partenerului;

d. ascendenţii direcţi aflaţi în întreţinere şi cei ai soţului sau partenerului.

Potrivit art.3 din Directiva 2004/38 de dreptul de a circula şi de a se stabili se bucură două mari categorii de persoane:

- persoanele beneficiare, formate din oricare cetăţean al Uniunii, împreună cu membrii săi de familie;

- persoanele cărora li se favorizează intrarea şi stabilirea, adică:

- oricare alt membru al familiei, dacă se află în întreţinerea sau este membru al gospodăriei cetăţeanului beneficiar, sau când acesta, pentru motive grave de sănătate este obligat să se îngrijească de cel în cauză;

- partenerul cu care cetăţeanul Uniunii are o relaţie durabilă, atestată corespunzător.

Între cele două categorii de persoane există următoarea deosebire esenţială: în cazul cetăţenilor europeni, Directiva 2004/38 are un efect direct statul membru de primire neputându-le refuza intrarea şi stabilirea pe teritoriul său (decât pe motive de ordine şi sănătate publică); în cazul celei de-a doua categorii intrarea şi stabilirea în statul de primire se face nu direct prin intermediul dispoziţiilor Directivei ci prin elaborarea, de către statul primitor, a unei legislaţii favorizante. Potrivit art. 3 par. 2 alin.2 din Directivă statul primitor este obligat să facă o examinare profundă a situaţiei personale şi să motiveze refuzul intrării şi stabilirii.

Dreptul de ieşire şi de intrare în statele UE

A. Dreptul de ieşire. Oricare cetăţean al UE poate ieşi dintr-un stat membru şi a se deplasa în altul dacă:

- deţine o carte de identitate valabilă sau un

- paşaport valabil

În cazul membrilor de familie care nu sunt cetăţeni UE este necesar un paşaport valabil.

B. Dreptul de intrare pe teritoriul unui stat membru:

- aparţine oricărui cetăţean UE care posedă o C.I. sau un paşaport valabil,

- aparţine membrilor de familie care au cetăţenia unui stat membru şi posedă C.I. sau paşaport valabil;

- aparţine membrilor de familie care nu deţin cetăţenia unui stat membru dar posedă o viză de intrare într-un stat membru UE