Libera circulație a serviciilor și a persoanelor

INTRODUCERE

Prin încheierea Acordului de asociere la Uniunea Europeana (Acordul European)România s-a angajat ireversibil pe calea integrarii europene. Strategia nationala de pregatire a aderarii României la Uniunea Europeana, adoptată la Snagov în iunie 1995, a trasat etapele procedurale si acţiunile ce urmau a fi întreprinse în procesul de apropiere de structurile comunitare. Constienta fiind de existenta deficientelor si a întârzierilor semnalate în Avizul Comisiei Europene (CE) din iulie 1997, România a încercat sa accelereze ritmul reformelor economice si institutionale. Statutul de candidat la aderare dobândit în urma Consiliului European de la Luxemburg si oficializat odata cu lansarea procesului de negocieri si aderare la Uniunea Europeana (UE) marcheaza un nou stadium al relatiilor cu Uniunea si implica asumarea de responsabilitati sporite în îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, în alinierea la normele si practicile comunitare.

Parteneriatul de Aderare semnat de România constituie actualmente elementul-cheie al strategiei consolidate de pre-aderare, enuntând principiile, obiectivele si prioritatile de actionare si mobilizând într-un cadru unic toate formele de asistenta comunitara. Aflata în faza de pregatire intensificata pentru aderare, România participa activ la procesul de examen analitic al acquis-ului communautaire, al carui obiectiv îl constituie armonizarea legislatiei interne cu normele comunitare.

În 2000 au început efectiv negocierile de aderare, pe capitole, ale României la Uniunea Europeana. Capitolul referitor la libera circulatie a persoanelor a început sa fie negociat abia în 2002, la Bruxelles, în cadrul primei Conferinte de Aderare.

NOŢIUNEA DE LIBERĂ CIRCULAŢIE A PERSOANELOR ŞI SERVICIILOR

În dreptul comunitar, primele prevederi referitoare la libera circulatie a persoanelor apar în cadrul Tratatului de la Roma (1957), care stabileste "eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalului" si statueaza faptul ca "în scopul aplicarii prezentului Tratat, si fara a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în acesta, este interzisa orice discriminare pe motiv de nationalitate".

Este bine să considerăm că faptul în sine ca un stat să impună vărsământul unei cautio judicatum solvi unui cetăţean al unui stat membru, ce a introdus, în calitate de executor testamentar, o acţiune la una din instanţele sale, deşi proprii cetăţeni nu sunt supuşi unei asemenea cerinţe, constituie o discriminare pe temeiul naţionalităţii, interzisă de art.59 şi 60.

Articolele 59 şi 60 trebuie interpretate astfel încît să se opună ca un stat membru să impună varsământul unei cautio judicatum solvi unui profesionist, stabilit într-un alt stat membru ce a introdus o acţiune la una din instanţele sale, având ca unic motiv faptul că acest profesionist este cetăţean al unui alt stat membru.

Conform textului nou introdus în tratatul de la Roma (T:C:E.), prin Actul Unic European (AUE): „Piaţa internă cuprinde un spaţiu fără frontiere interne, în care libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată conform dispoziţiilor acestui tratat.” Această definiţie comunitară şi-a păstrat valabilitatea, fiind preluată şi menţinută de Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa.

Realizarea Pieţei Interne a intervenit treptat şi progresiv Libera circulaţie a mărfurilor a fost realizată din punct de vedere cronologic prima (1970), fiind urmată de generalizarea liberei circulaţii a persoanelor (1990), în paralel cu liberalizarea progresivă a activităţilor profesionale – libertatea lucrătorilor, libertatea de stabilire şi libertatea serviciilor. Libera circulaţie a capitalurilor nu a fost pusă în practică, în mod complet, decât prin tratatul de la Maastricht, o dată cu realizarea Uniunii Economice şi Monetare.

Realizarea Pieţei Interne presupune un proces continuu de perfecţionare şi armonizare a legislaţiilor naţionale pentru a obţine coeziunea unui spaţiu comun.

O definitie formala, oficiala a liberei circulatii nu a fost niciodata oferita de catre Comisia

Europeana. Însa, semnificatia si practicile liberei circulatii au fost stipulate în cadrultratatelor, directivelor si reglementarilor, dar si în urma solutiilor juridice oferite în limitele jurisdictiei de catre Curtile Europene. Cu toate acestea, exista un numar de elemente de baza care permit fundamentarea politicilor:

Principiul non-discriminarii.

Articolul 12 al Tratatului Comunitatii Europene interzice “orice fel de discriminare pe considerente de nationalitate”. Discriminarea este înteleasa ca reprezentând aplicarea, în circumstante asemanatoare, a unui tratament diferit, în functie de nationalitate. La initiativa Curtii de Justitie, principiul non-discriminarii a fost extins, astfel încât în prezent stipuleaza principiul egalitatii, indiferent de nationalitate, domiciliu sau sex. Astfel, libera circulatie a lucratorilor include si interdictia de a practica discriminarea pe criteriul nationalitatii pentru lucratorii din statele membre în privinta angajarii fortei de munca, a remuneratiei si altor conditii de munca si angajare, ca si în problema dreptului la protectie sociala si avantaje fiscale.

Recunoasterea reciprocă.

Acest principiu a fost prevazut de către Curtea de Justiţie în sentinţa oferită la speţa Cassis de Dijon din 1979, prin care se stipula că un produs obţinut si comercializat în unul din statele membre trebuie acceptat si în celelalte state membre.

Deşi principiul recunoaşterii reciproce se aplică în principal la produse, are, de asemenea, un impact şi asupra celorlalte libertaţi, în mod deosebit cele legate de prestarea serviciilor, unde îmbracă forma calificarii profesionale. Prevederile acquisului în acest domeniu reprezintă o parte fundamentală a întregului subiect si se dovedesc de o importanţă deosebită în cadrul industriei serviciilor financiare.