Libertatea de Exprimare

Libertarea de exprimare se înscrie fără îndoială în categoria drepturilor şi libertăţilor fundamentale, consacrată de Constituţia României, revizuită în 2003, articolul 30 prevăzând următoarele: "(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniiilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile."

Ce este, de fapt, libertatea de exprimare?

Gândurile, credinţele religioase, creaţiile spirituale de orice fel intră în circuitul juridic, numai dacă sunt exteriorizate, comunicate, exprimate. Atât timp cât ele rămân în universul spiritual interior al omului, ele nu pot fi cunoscute de ceilalţi. Libertatea de exprimare este strâns legată de Libertatea Conştiinţei şi este posibilitatea omului de a-şi exprima prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, gândurile, opiniile, credinţele religioase şi creaţiile spirituale de orice fel. Aproape toţi cei 192 de membri ai Organizaţiei Naţiunilor Unite au semnat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Articolul 19 al acestei Declaraţii spune că “Orice persoană are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare; acest drept include libertatea de a avea opinii fără amestecul cuiva şi de a căuta, primi şi difuza informaţii şi idei prin orice mijloace media, indiferent de frontiere.” În exprimarea organizaţiei neguvernamentale Freedom House, “Cuvîntul repetitiv este orice (persoană) . Negarea acestei doctrine înseamnă negarea universalităţii libertăţii de informare, care este un drept fundamental al omului.”

Societăţile democrate consideră că libertatea de exprimare este esenţială pentru ele. Ele spun că aceasta le deosebeşte de ţările nedemocrate. Oricum, chiar şi democraţiile limitează sau interzic anumite tipuri de exprimare pe care le consideră dăunătoare sau periculoase. Un exemplu de astfel de tensiune între libertatea de exprimare şi alte valori ale democraţiei, este exprimarea urii în public – exprimare care promovează ura sau violenţa împotriva altor persoane sau grupuri din societate.

Ce putem exprima liber?

Constituţia defineşte ce anume se poate exprima liber, dar şi formele şi mijloacele de exprimare. În legatură cu primul aspect, vom observa că pot fi exprimate liber gândurile, opiniile, credinţele şi creaţiile de orice fel. Această formulare largă exprimă atât domeniul reglementat cât şi imposibilitatea nominalizării prin Constituţie a tuturor creaţiilor spirituale pe care omul şi le poate imagina. Cât priveşte formele şi mijloacele de exprimare, formularea constituţională este de asemenea cuprinzătoare, acestea fiind: viu grai, scrisul, imaginile, sunetele, alte mijloace de comunicare în public. Exprimarea în public este definitorie pentru conţinutul juridic al acestei libertăţi, termenul public fiind desigur cel definit prin legi, menţionăm că art. 152 din Codul penal defineşte ce înseamnă, în sensul legii penale, o faptă savârşită în public. Exprimarea gândurilor, opiniilor, credinţelor, în istoria lor ca drepturi umane fundamentale, a dus la formularea a trei mari reguli: libertatea de exprimare,interzicereacenzurii,responsabilitatea. Aceste regului au avut o istorie aparte, forţa libertăţii de exprimare (mai ales libertatea presei) fiind din păcate deseori contracarată nu prin inteligenţă, ci prin cenzura severă şi răspundere exagerată. Constituţia României interzice cenzura, de orice fel ar fi aceasta. De asemenea, este interzisă suprimarea publicaţiilor. Totuşi, Constituţia actuală a României, spre deosebire de cea din 1923, nu interzice şi suprimarea publicaţiilor.

Libertatea nu poate exista fără limite

Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. De aici rezultă permisiunea înfiinţării şi gestionării unor structuri care să asigure baza materială necesară (tipografii, edituri, stocuri de hârtie, mijloace de difuzare etc). Pentru garantarea libertăţii de exprimare, se permite legii să poată impune mijloacelor de comunicare în masa obligaţia de a face publice sursele de finanţare. Libertatea de exprimare permite cetăţenilor să participe la viaţa politică, socială şi culturală, dar această libertate nu poate fi absolută şi este supusă unor limite juridice. Aceste coordonate juridice trebuie însă expres prevăzute de lege şi necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale, umane. Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice prin art. 19 alin. (3) stabileşte că exerciţiul libertăţii de exprimare presupune îndatoriri şi responsabilităţi speciale şi că pot exista anumite restricţii (care trebuie expres prevăzute de lege). Includem aici limitele ce se impun pentru respectarea drepturilor sau a reputaţiei altora, asigurarea siguranţei naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralei publice.