Libertatea de exprimare - componente

Consideraţii generale privind Articolul 10

În contextul unei democraţii politice efec¬tive şi respectării drepturilor omului enunţate în Preambulul Convenţiei, libertatea de expri¬mare nu este importantă numai prin valoarea sa intrinsecă, dar şi prin rolul central pe care îl joacă în respectarea altor drepturi înscrise în Convenţie. În lipsa unei garanţii solide a dreptului la libertatea de exprimare, protejat de instanţele judecătoreşţi independente şi imparţiale, nu există o ţară liberă şi, respec¬tiv, un regim democratic. Această afirmaţie generală este incontestabilă.

Libertatea de exprimare este un drept cu valoare intrinsecă, dar şi o parte compo¬nentă a altor drepturi consacrate în Conven¬ţie, aşa cum este libertatea de asociere. În acelaşi timp, libertatea de exprimare poate veni în contradicţie cu alte drepturi garan¬tate de Convenţie, printre care dreptul la un proces echitabil, la respectarea vieţii private, la libertatea de conştiinţă şi religie. În even¬tualitatea unor astfel de conflicte, Curtea impune stabilirea unui echilibru în scopul determinării preeminenţei unui drept asupra altuia. Echilibrul intereselor contradictorii, dintre care unul este libertatea de exrpimare, evidenţiază şi importanţa celui din urmă. Curtea a declarat în repetate rânduri că:

„Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţile primordiale ale progresului său şi ale dezvoltării fiecărui individ” sau, „presa joacă un rol predominant într-un stat de drept” .

Protecţia libertăţii de exprimare este o condiţie esenţială pentru garantarea unui regim politic democratic şi pentru dezvolta¬rea fiecărei persoane.

În pricipiu, protecţia oferită de Articolul 10 se extinde asupra tuturor tipurilor de exprimare indiferent de contextul acesto¬ra, care sunt diseminate de către un idivid, grup sau mass-media. Unica restricţie cu privire la conţinut, care a fost aplicată de către Comisie, viza răspândirea ideilor, care promovau rasismul şi ideologia nazistă şi in¬stigau la ură şi discriminare rasială. Comisia s-a bazat pe prevederile articolului 17 şi a hotărât că libertatea de exprimare nu poate fi utilizată astfel, încât să ducă la distrugerea drepturilor şi libertăţilor garantate de Con¬venţie . Astfel de decizii aplică teoria parado¬xului toleranţei: o toleranţă absolută poate duce la tolerarea ideilor care promovează intoleranţa, care, în cele din urmă, ar putea suprima toleranţa.

Statele sunt obligate să justifice orice ingerinţă în orice fel de exprimare. Pentru a decide gradul de protecţie a unei anumite forme de exprimare, Curtea examinează tipul exprimării (politică, comercială, artis¬tică, etc), modul de diseminare a aceasteia (contact personal, media scrisa, televiziunea etc.) şi audienţa căreia se adresează (adulţii, copii, întreaga societate, o grupă specială). Conform acestor criterii chiar şi „veridicita¬tea” exprimării are o semnificaţie distinctă.

În procesul de adoptare a hotărârilor, Curtea de la Strasbourg a atras atenţia asu¬pra practicilor constituţionale naţionale, inclusiv practica constituţională a Statelor Unite, care garantează o protecţie deosebi¬tă libertăţii de exprimare. Oricum, deciziile adoptate în cadrul intern, chiar şi cele cu putere juridică, au o utilitate limitată pen¬tru un organ internaţional asemenea Curţii, care aplică şi interpretează un tratat inter¬naţional. În unele cazuri, Comisia şi Curtea s-au referit la Pactul Internaţional privind Drepturile Politice şi Civile sau alte documente internaţionale care protejează dreptul la libertatea de exprimare.

Articolul 10 din Convenţie este structu¬rat în două paragrafe.

-Primul paragraf defineşte libertăţile protejate.

-Cel de-al doilea paragraf stipulează circumstanţele în care amestecul statelor în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare este legitim.

1. Libertatea de exprimare. Componente - primul paragraf

Primul paragraf din Articolul 10 pre¬vede că:

„Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţi¬le de radiofuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.”

Primul paragraf evidenţiază trei com¬ponente ale libertăţii de exprimare:

-libertatea de opinie;

-libertatea de a primi informaţii şi idei, şi;

-libertatea de a comunica informaţii şi idei.

Aceste libertăţi trebuie să fie exercitate în mod liber fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

1.1. Libertatea de opinie

Libertatea de opinie este o condiţie prea¬labilă pentru exercitarea altor libertăţi garantate de articolul 10, bucurându-se de o protecţie aproape absolută, în sensul că exclude aplicarea restricţiilor posibile enunţate în al doilea paragraf. Conform declaraţiei Comitetului Miniştrilor „orice restricţie asupra dreptului în cau¬ză va fi incompatibilă cu natura unei societăţi democratice” .

Statele nu trebuie să încerce să indoctrineze cetăţenii aflaţi sub autoritatea lor şi să opereze distincţii între indivizi în funcţie de opiniile împărtăşite. Mai mult decât atât, promovarea informaţii¬lor unilaterale de către Stat poate con¬stitui un obstacol serios şi inacceptabil pentru exercitarea libertăţii de opinie.

Dreptul la libertatea de opinie, de ase¬menea, protejează indivizii împotriva

unor posibile consecinţe negative, care rezultă în cazurile când indivizilor li se atribuie anumite opinii ca urmare a de¬claraţiilor publice anterioare. Libertatea de opinie cuprinde libertatea negativă a unei persoane de a refuza comunicarea propriilor opinii.