Limitele Exercitării Dreptului de Autor

I. Limitele exercitării dreptului de autor

Comparând dreptul de proprietate cu dreptul proprietăţii intelectuale în privinţa existenţei în timp, vom constata că dreptul de proprietate este perpetuu pe când dreptul de proprietate intelectuală este limitat în timp.

Napoleon considera la timpul său că : „proprietatea autorilor n-ar trebui să dureze decât în timpul vieţii lor”.

Ideea limitării duratei dreptului de autor datează încă din secolul al XVIII–lea şi se bazează atât pe natura specifică a acestui drept cât şi pe raţiuni de interes social. Legiuitorul a acordat un tratament diferenţiat proprietăţii asupra bunurilor corporale faţă de proprietatea asupra bunurilor incorporale (creaţiile intelectuale) datorită faptului că bunurile corporale în general sunt utilizate de un proprietar sau mai mulţi coproprietari, pe când operele intelectuale au tendinţa de a cădea în domeniul public, de multe ori necunoscându-se autorul unei opere după trecerea unei perioade mai îndelungate de timp.

Discutând limitele dreptului de autor ne vom referi atât la durata protecţiei dreptului de autor, cât şi la limitele exercitării dreptului de autor

Majoritatea legislaţiilor prevăd excepţii de la dreptul exclusiv al autorului de a utiliza opera sa datorită unor considerente de interes general cât şi datorită factorului social îndeplinit de dreptul de autor. În Capitolul VI al Legii nr. 8/1996 şi legislaţia română a prevăzut limitele exercitării dreptului de autor, limitări care corespund cu prevederile comunitare în materie respectiv Directivele Comisiei Comunităţii Europene”. Astfel conform reglementării române, sunt permise utilizări ale operelor fără consimţământul autorului şi fără ca acesta să fie remunerat, dacă sunt respectate următoarele 3 condiţii:

1 – utilizarea să fie conformă bunelor uzanţe;

2 – să nu contravină exploatării normale a operei;

3 – să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare .

Aceste utilizări, aşa cum sunt prevăzute în art. 33 din lege sunt :

a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranţă publică;

b) utilizarea de scurte citate dintr-o opera, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului.

În privinţa dreptului de citare se fac următoarele precizări :

- citarea nu trebuie să fie un scop în sine ci ea trebuie să fie justificată de natura sau scopul operei în care reproducerea dintr-un alt autor este folositoare;

- cât priveşte întinderea citatului, el trebuie să reprezinte în ansamblu textul în care este încorporat, un accesoriu şi nu raţiunea de „a fi” a textului;

- de asemenea trebuie reprodus întreg citatul în sensul că citatul trebuie reprodus fidel în formă exactă aşa cum a fost cuprins în textul publicat de autor;

- desprinderea citatului din contextul operei trebuie să se facă în aşa fel încât să nu dea naştere la nici o alterare a înţelesului pasajului citat, a ideii pe care autorul citat a exprimat-o aşa cum reiese ea din citarea pasajului în întreg contextul din care a fost desprins.

c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de învăţământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;

d) reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice culturale sau ştiinţifice, care funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;

e) reproducerile specifice realizate de către biblioteci accesibile publicului, de către instituţii de învăţământ sau muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obţinerii unui avantaj comercial sau economic direct ori indirect;

f) reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări şi dacă este utilizată în scopuri comerciale;