Limitele revizuirii Constituției

1. Introducere

Constituțiile reliefează în cea mai mare măsură necesități ale prezentului, adică specifice mometului adoptării, dar și puterea de previziune a puterii constituante, care trebuie să aibă în vedere și trebuie să țină cont de posibila evoluție a relațiilor sociale, de necesitatea unei anumite direcționări a vieții politice. Însă, această constituție poate să nu mai corespundă exigențelor societății la un moment dat, deoarece, fie apar probleme noi care cer soluții noi, fie ca sunt probleme cunoscute care cer soluții noi. 11 Având în vedere acest fapt, adică acela al necesității conformării Constituției cu realitățile sociale nou apărute, se conturează, probabil, una dintre cele mai importante si controversate probleme juridice - relația dintre stabilitate si inovație in drept.

Relația dintre stabilitate și inovație în drept are o importanță deosebită atunci când se pune problema menținerii sau modificării unei constituții, doarece constituția este așezământul politic si juridic al unui stat, în baza căreia se structurează întreg eșafodajul statului și al societății. Stabilitatea constituției în timp reprezintă o cerință pentru garantarea principiului supremației și a implicațiilor sale, pentru că numai în acest fel se poate asigura în bună masură stabilitatea întregului sistem normativ al unui stat, certitudinea și predictibilitatea conduitei subiectelor de drept, dar și stabilitatea politică și economică a sistemului social în ansamblul său.

Pentru a asigura stabilitatea constituției au fost utilizate variate modalități tehnice de garantare a unui anumit grad de rigiditate a legii fundamentale, dintre care am putea menționa: stabilirea unor condiții speciale de exercitare a inițiativei de revizuire a constituției (spre exemplu, limitarea subiectelor care pot avea această inițiativă), interdicția revizuirii sale de către adunările legislative obișnuite, instituirea unor proceduri speciale de dezbatere și adoptare a inițiativei de revizuire, necesitatea soluționării sale prin referendum, dar și fixarea unor limite pentru revizuire, în special prin stabilirea unor reglementări constituționale care nu pot face obiectul revizuirii.

Având în vedere problematica revizuirii Constituției și a limitelor sale, trebuie luată în considerare existența incontestabilă a unor valori ale statului și ale societății care trebuie protejate în mod deosebit, deoarece au o importantă determinare istorică și caracterizează statul român. Se are în vedere, spre exemplu, caracterul național, independent, unitar și indivizibil, valori ce sunt consacrate în Legea fundamentală și care nu pot fi supuse voinței sau intereselor politice ale legiuitorului care deține puterea constituantă la un moment dat istoric.

Valorile specifice statului de drept, pluralismul politic sau garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului sunt constante ale oricărei societăți democratice contemporane și, prin urmare, interdicția revizuirii textelor constituționale care le consacră este legitimă.

2. Admiterea existenței unor limite ale revizuirii în doctrină

În doctrină, s-a admis ideea unor limite ale revizuirii, făcandu-se distincția între limite exprese și limite tacite ale revizuirii, între limite superiore și limite inferioare și, în sfârșit, între limite heteronome și limite autonome 2.

Astfel, limitele exprese sunt cele prevăzute expres în textul constituțional. Spre exemplu, Constituția României prevede ceea ce nu poate forma obiectul revizuirii în art. 152, aliniatele 1, 2 și 3.

Limitele tacite, nefiind, deci, prevăzute în textul constituțional, trebuie deduse pe calea interpretării acestuia. Astfel, în doctrina elvețiană, vorbindu-se despre limite superioare si limite inferioare ale revizuirii, se dă exemplu pentru prima categorie de imposibilitatea modificării Constituției Elveției în sensul abolirii structurii federale sau în sensul abrogării art. 4, care consacră principiul egalității tuturor elvețienilor în fața legii, limite ce nu sunt prevăzute expres în Constituție.3

Limitele heteronome sunt cele impuse de dreptul internațional, dacă în sistemul de drept respectiv se admite ideea superiorității acestuia, sau a priorității sale în anumite domenii ( cum ar fi la noi, în domeniul drepturilor omului, așa cum reiese din art. 20, alin. 2 - Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile4 ).

Limitele autonome sunt cele impuse de dreptul intern, cum sunt cele prevăzute în art. 152 și art. 63, alin. 4.

Așadar, există niște limite ale revizuirii, unele sunt exprese, precizându-se în textul constituțional care dispoziții nu pot forma obiectul revizuirii, altele sunt acceptate tacit în practica constituțională a unor state și, totodată, există anumite valori care sunt consacrate în Constituție și pe care întreaga națiune le consideră intangibile, astfel încat o modificare a dispozițiilor care le consacră nu ar putea fi concepută.