Lipsa și retragerea plângerii prealabile

În dreptul penal român, lipsa și retragerea plângerii prealabile sunt considerate drept cauze care înlătură răspunderea penală, iar în dreptul procesual penal, lipsa și retragerea plângerii prealabile sunt reglementate ca și cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

I. Aspecte generale privind plângerea penală

Săvârșirea unei infracțiuni presupune tragerea la răspundere penală a infractorului. Acesta este un drept al statului de a trage la răspundere penală pe cel ce a săvârșit o infracțiune și se desprinde din norma care a incriminat fapta respectivă. Codul penal român reglementează în Titlului VII din Partea Generală (art. 157- 158 C.p.) lipsa și retragerea plângerii prealabile, drept cauze care înlătură răspunderea penală, iar Codul de procedură penală reglementează în Capitolul II din Titlul I al Părții Speciale (art. 295-298 C.p.p.) procedura plângerii prealabile. Plângerea prealabilă prezintă o natură juridică mixtă, respectiv cauză de pedepsibilitate, potrivit dreptului penal și cauză de procedibilitate, potrivit dreptului procesual penal. În acest sens, pe planul dreptului penal, lipsa și retragerea plângerii prealabile sunt considerate drept cauze care înlătură răspunderea penală, iar pe planul dreptului procesual penal, lipsa și retragerea plângerii prealabile sunt reglementate ca și cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

În doctrina penală s-a arătat că dreptul la acțiune în justiție este conținut virtual și impersonal în fiecare normă juridică, el devenind concret și personal în momentul în care norma a fost încălcată prin săvârșirea faptei. Sub acest aspect, acțiunea în justiție apare ca un drept ce decurge din lege.

Dreptul de a acționa în justiție îmbracă și un aspect procesual când titularul său îl folosește, sesizând organele judiciare. Titularul dreptului de a trage la răspundere penală, de a pedepsi, este întotdeauna statul. Plângerea prealabilă cuprinde o dublă manifestare de voință a persoanei vătămate. În primul rând, reprezintă o încunoștiințare a orgenelor judiciare cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și în al doilea rând, reprezintă voința persoanei vătămate ca acea infracțiune să fie urmărită sau judecată, ridicând astfel impedimentul ce s-ar opune activității procesuale penale.

“Plângerea prealabilă” nu se confundă cu „plângerea” care este reglementată de dispozițiile art. 289 C.p.p., ca mod de sesizare a organelor judiciare. În timp ce plângerea prealabilă reprezintă o condiție de tragere la răspundere penală a infractorului pentru infracțiuni anume prevăzute de lege, plângerea reprezintă doar o încunoștințare despre săvârșirea unei infracțiuni, a cărui victimă a fost însuși cel care sesizează ori una din persoanele care poate face plângere pentru victimă. Amândouă se adresează organului judiciar, diferența este că plângerea prealabilă reprezintă manifestarea expresă de voință a unei persoane vătămate exprimată în forma și condițiile prevăzute de lege, necesară la începerea și desfășurarea activității procesuale. Ca deosebire între cele două instituții, poate fi evidențiat faptul că plângerea prealabilă este unicul act de sesizare a organelor de urmărire penală pentru unele infracțiuni, în timp ce plângerea, ca act de sesizare a organelor de urmărire penală, poate fi suplinită printr-un denunț sau sesizare din oficiu. De asemenea, plângerea prealabilă nu trebuie confundată cu procedura prealabilă, condiție obligatorie pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ.

II. Natura juridică a plângerii prealabile

În literatura juridică s-a cristalizat concepția că plângerea prealabilă este o categorie juridică complexă, cu un caracter mixt: de drept penal, reprezentând o condiție pentru tragerea la răspundere penală a infractorului care a săvârșit anumite infracțiuni, însă cu răsfrângeri pe planul dreptului procesual penal. Sub aspect penal, plângerea prealabilă reprezintă o condiție de pedepsibilitate, iar sub raport procesual penal, o condiție de procedabilitate. Având un caracter mixt, plângerea prealabilă își găsește reglementarea atât în norme de drept penal substanțial, cât și în norme procesuale.