Luarea de Mită

CAPITOLUL. 1

Conţinutul legal al infracţiunii

Viata socială a pus dintotdeauna multiple probleme, îndeosebi de ordin administrativ. Nevoia a dus la apariţia funcţiei publice si a funcţiilor care s-o îndeplinească. Comunitatea umană n-ar fi avut acces la progres dacă nu şi-ar fi creat un întreg organism social, căruia i-a dat viabilitate prin personalul investit in diversitatea de funcţii statornicite de-a lungul timpului.

Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administraţia publică necesită o extrem de variată gamă de prestaţiuni realizate prin serviciile publice, ca şi un personal cu pregătire profesională diversă. Satisfacerea nevoilor cotidiene ale colectivităţii, a nevoilor omului care trăieşte intr-o grupare organizată, rămâne finalitatea esenţială şi singura justificare a administraţiei publice, atât de diversificată, mai ales in prestaţiunile sale către populaţie.

Privită din punct de vedere sociologic, administraţia publică nu reprezintă altceva decât o sumă de colectivităţi umane care organizează anumite acţiuni in favoarea altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucrează in administraţie capătă o importanţă considerabilă. Oricât de perfectă ar fi organizarea unui organism social şi oricât de bune legi şi decizii ar fi, rămâne doar o simplă schemă, fără viabilitate, dacă nu exista oameni competenţi, activi şi devotaţi pentru realizarea scopului stabilit.

Corupţia constituie o serioasă poluare a vieţii sociale, faptele de corupţie reprezentând un pericol social pentru populaţie prin vătămarea sau punerea în pericol a desfăşurării activităţii administraţiei, dar nu numai a acesteia, întrucat prin corupţie se pot afecta în general sectoarele vieţii sociale.

Corupţia este considerată cel mai mare duşman al democratiei. In analiza acestui fenomen se disting cel puţin două cauze care se intercondiţioneaza reciproc: pe de o parte dorinţa individului de a se îmbogăţi rapid şi fără efort, iar pe de altă parte restricţiile de tot felul care la rândul lor crează corupţia.

Prin incriminarea faptelor de corupţie, legea penala caută să ocrotească puritatea vieţii sociale, atât prin asigurarea exercitării cu probitate de către funcţionari a atribuţiilor ce le sunt încredinţate şi prin anihilarea manifestărilor de venalitate ale acestora, cât şi prin combaterea manifestărilor de către unii indivizi a tendinţelor de a deturna activitatea funcţionarilor în direcţia dorită de ei în vederea realizării unor scopuri special urmărite ( deseori ilicite ).

In legislaţia penală română, spre deosebire de cea a altor state (Italia, Franţa, Statele Unite ale Americii ) nu există vreun text care să incrimineze o infracţiune denumită “corupţie”, dar literatura juridică defineşte prin această noţiune numeroase încălcări ale legii penale: este vorba doar de patru infracţiuni din categoria infracţiunilor de serviciu sau în legatură cu serviciul: pe de o parte luarea de mită ( Art. 254 Cod Pen. ) şi primirea de foloase necuvenite ( Art. 256 Cod Pen. ), care sunt infracţiuni de serviciu şi pe de altă parte darea de mită( Art. 255 Cod pen. ) şi traficul de influenţă (Art. 257 Cod pen.), care sunt infracţiuni în legatură cu serviciul.

Organizarea prevenirii corupţiei este o problemă de mare importanţă şi actualitate pe plan naţional şi internaţional determinată de creşterea infracţionalismului, de diversificarea formelor sale de manifestare şi de ridicare a criminalităţii cu grad sporit de pericol social, care fac ca sensibilitatea şi reacţia publicului faţă de o asemenea evoluţie îngrijorătoare sa fie tot mai accentuate.