Măsurile cu Efect Echivalent și Restricțiile Cantitative

Restricţiile cantitative şi măsurile cu efect echivalent

Restricţiile cantitative reprezinta măsurile care implică o restrângere totală sau parţială a importurilor, a exporturilor sau a tranzitului de bunuri prin măsuri ce constau în limitările după cantitate sau valoare, fiind instituite cote asupra cantităţilor de mărfuri care pot fi importate.

Măsurile cu efect echivalent nu au fost definite prin dispoziţiile Tratatului Fundamental al Uniunii Europene , ci au constituit obiectul de reglementare al Directivei 70/50/CEE care interzicea in cuprinsul art 2 : măsurile, altele decât cele aplicabile în mod egal produselor naţionale şi produselor importate, care împiedică importurile care ar fi putut avea loc în absenţa lor, inclusiv cele care fac importurile mai dificile sau oneroase faţă de desfacerea producţiei naţionale”, fiind avute în vedere „în special măsurile care supun importul sau desfacerea produselor importate, în orice stadiu de comercializare, unei condiţii – alta decât o formalitate – cerute numai pentru produse importate sau unei condiţii diferite şi mai greu de îndeplinit decât cea cerută pentru produsele naţionale” precum şi „măsurile care favorizează produsele naţionale sau le acordă acestora o preferinţă”

Iar in art 3 Directiva prevede ca măsurile care reglementează comercializarea produselor, în special măsurile privind forma, dimensiunea, greutatea, compoziţia, prezentarea, identificarea, ambalarea care se aplică în mod egal produselor naţionale şi produselor importate, ale căror efecte restrictive asupra liberei circulaţii a mărfurilor depăşesc cadrul efectelor proprii normelor comerciale”.

Pe langa definitia cuprinsa in Directiva 70/50/CEE, măsurile cu efect echivalent au fost enuntate jurisprudential in hotărârea pronunţată în cauza Dassonville.

Starea de fapt şi reglementările naţionale aplicabile. Potrivit Legii belgiene din 18 aprilie 1927 sunt considerate denumiri de origine cele care au fost notificate guvernului belgian de către guvernele interesate ca fiind astfel adoptate în mod oficial şi definitiv. Dispoziţiile art. 1 din Decretul regal nr. 57 din 2 decembrie 1934 interziceau, sub sancţiunea unei pedepse penale, importul distilatelor purtând o denumire de origine (adoptată în mod legal de guvernul belgian) dacă aceste mărfuri nu erau însoţite de un document oficial care să ateste dreptul de a utiliza denumirea respectivă. Denumirea de origine „Scotch whisky” a fost adoptată în condiţiile legii de guvernul belgian.

În 1970, comerciantul Gustave Dassonville, stabilit în Franţa şi fiul său Benoît Dassonville care administra în Belgia o sucursală a societăţii tatălui său, au importat în această ţară Scotch whisky marca Johnnie Walker şi Vat 69 achiziţionat de Dassonville senior de la importatorii-distribuitori francezi ai acelor mărci. În vederea comercializării produselor în Belgia, produsele au fost etichetate indicându-se o menţiune manuscrisă a numărului şi datei permisului de circulaţie francez din registrul permiselor de liberă trecere. Potrivit legii franceze, acest permis de circulaţie este documentul oficial care trebuie să însoţească un produs ce poartă o denumire de origine; practic, Franţa nu impune un certificat de origine pentru Scotch whisky. Deşi produsele au fost importate în Belgia în temeiul documentelor franceze cerute şi vămuite ca mărfuri comunitare, autorităţile belgiene au apreciat că cei doi Dassonville au încălcat legea

belgiană (art. 1 şi 4 din decretul mai sus menţionat) nefiind în posesia unui certificat de origine eliberat de autorităţile britanice.

În procedura declanşată de statul belgian pentru tragerea la răspundere penală, societăţile pe acţiuni Fourcroy şi Breuval din Bruxelles s-au constituit parte civilă, solicitând repararea prejudiciului pe care l-ar fi suferit datorită importului ilegal. Cele două societăţi sunt importatori-distribuitori exclusivi de whisky în Belgia, unul pentru marca Vat 69, celălalt pentru marca Johnnie Walker; ele susţin că sunt îndreptăţite să se opună importurilor efectuate în condiţii ilegale de terţi în Belgia privind marca a căror distribuţie este asigurată de aceştia. Învinuiţii aveau obligaţia fie de a importa whisky direct din Regatul Unit, fie de a solicita documentele oficiale de la furnizorii francezi sau de la autorităţile britanice înainte de a introduce produs în Belgia.

Soluţia. Cu prilejul soluţionării cererii adresate de instanţa naţională belgiană (Tribunal de première instance de Bruxelles) pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare privind interpretarea articolelor interzicând restricţiile cantitative şi măsurile cu efect echivalent,

Curtea a reţinut următoarele:

„4. Din dosar şi din dezbateri reiese că un comerciant care doreşte să importe în Belgia Scotch whisky aflat deja în liberă circulaţie în Franţa nu poate să îşi procure un astfel de certificat decât cu mare dificultate, spre deosebire de importatorul care importă în mod direct din statul producător”.

şi a formulat definiţia măsurii cu efect echivalent în paragraful următor:

„5. Orice reglementare comercială a statelor membre care poate împiedica comerţul intracomunitar, în mod direct sau indirect, efectiv sau potenţial, trebuie considerată o măsură cu efect echivalent cu cel al restricţiilor cantitative.

6. În absenţa instituirii unui regim comunitar care să garanteze consumatorilor autenticitatea denumirii de origine a unui produs, în cazul în care un stat membru ia măsuri pentru a preveni practici neloiale în această privinţă, trebuie să respecte totuşi condiţia ca aceste măsuri să fie rezonabile şi ca mijloacele de probă solicitate să nu aibă ca efect împiedicarea comerţului între statele membre şi să fie, în consecinţă, accesibile tuturor resortisanţilor.