Medierea

Referat
6/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 4 în total
Cuvinte : 1476
Mărime: 7.56KB (arhivat)
Publicat de: Luca Farcaș
Puncte necesare: 3

Extras din referat

Instituţia medierii a fost relativ recent introdusă in ţara noastră, momentan fiind reglementată de Legea Nr.192/2006. Datorită intervalului scurt de timp de la care este practicată putem zice că încă îşi trăieşte „copilăria” , din cauza acestui fapt acum se află perioada cea mai favorabilă pentru a se aduce inovaţii acestei instituţii şi de a perfecţiona operativitatea procedurilor care o alcătuiesc, prin studii, statistici, şi combinând diferite metode şi idei din diferite domenii cum ar fi psihologia, dreptul, criminalistica, sociologia, ştiinţele spirituale etc. Deoarece este o metoda alternativă de a soluţiona conflicte interumane, consider că mediatorul are la dispoziţia lui, o foarte mare libertate de a alege metodele cele mai potrivite pentru fiecare caz în parte, ceea ce de la diferite experimente, ca punct de pornire, ar putea duce la o practică bine conturată, la fel ca şi jurisprudenţa în majoritatea domeniilor dreptului.

Această lucrare porneşte de la ideea conform căreia este de o importanţă esenţială înţelegerea fenomenului psihic şi social în care se naşte conflictul. O profundă înţelegere a factorilor care creează conflictul, evoluţa lui, precum şi formele de exteriorizare ale acestui fenomen ar putea duce la găsirea metodelor celor mai eficiente de a o elimina, preveni şi în cazul medierii a o remedia.

Nucleul conflictului porneşte din „motorul” care animă fiinţa umană, adică psihicul uman. În acest sens sunt foarte relevante lucrările renumiţilor psihologi ca Sigmund Freud, Carl Jung, Anna Freud etc. care au studiat aprofundat psihicul uman şi sumedenia de mecanisme care se petrec în aceasta. În acest sens putem constata ca psihicul uman este format din 3 elemente care sunt în strânsă legătură una cu cealaltă. Aşadar putem vorbi de Sinele sau inconştient (subconştient în opinia unor oameni de ştiinţă) care reprezintă inconştientul, instinctele, un rezervor neorganizat de impulsuri elementare, primordiale. Inconştientul este „o lume” încă neexplorată pentru majoritatea psihologilor, prea puţin putem înţelege despre mecanismele care se produc în aceasta, şi mai puţin cunoaştem regulile sau principiile după care „funcţionează”. Eul sau Ego, se găseşte la limita între conştient şi inconştient, este instanţa trecerii la acţiune, a funcţiei de adaptare la realitate şi de investigare a realităţii. "Eul" derivă din "Sine" şi reprezintă "Sinele" în viaţa reală conştientă, cu alte cuvinte, modulează necesităţile impulsive într-o formă adaptată la realitate. Supra-Eul sau Super-Ego este instanţa superioară, domeniul conştiinţei, al valorilor, al idealurilor, al preceptelor şi interdicţiilor, al reprezentărilor morale.

În majoritatea cazurilor, conflictul se naşte mai întâi în lumea misterioasă a Sinelui. Datorită unor trăiri, percepţii, senzaţii prin care individul percepe lumea înconjurătoare atât din punct de vedere fizic, biologic etc, cât şi din punct de vedere social, se creează anumite blocaje, impulsuri, energii omniprezente în Sine. Deoarece între Sinele şi Eul în permanenţă există o punte prin care se realizează o comunicare reciprocă aceste blocaje, traume, pot crea distorsiuni, frustrări interioare pentru individ. Acea energie, impuls negativ doreşte să se exteriorizeze, Sinele încearcă să comunice Eului iar Eul la randul lui Supra-Eului ca există o problema. Individul nefiind conştient de complexitatea fenomenelor care au loc în psihicul lui, conflictul ia naştere prin extriorizarea acelei tensiuni pe o persoana care face din mediul înconjurător, care pt individ apare ca o proiecţie a cauzei tensiunii interioare. Rezolvând oarecum conflictul simbolic se simte mai uşurat şi este chiar posibil ca tensiunea sa se disperseze.

O altă problemă foarte importantă este conflictul la o scară mai largă, între diferite substraturi sociale. Mulţi sociologi si psihologi confirmă faptul ca evoluţia fiecărei persoane depinde foarte mult de anumiţi factori sociali cum ar fi: mediul familial, anii de şcoală (generală, liceu), cercul de prieteni etc. Pe parcursul copilăriei fiecare persoană acumulează bagajul de cunoştinţe, valorile sociale şi morale care vor juca un rol foarte important în viaţa lui, acestea fiind puternic influenţate de diferitele straturi culturale/subculturile (artă, muzică, cutumele locului, mass-media, literatura preferată, religia). Deseori mai ales printre tineri pot apărea conflicte, repulsii puternice între substraturile culturale prin care se învârt, de exemplu: repulsia între cei care ascultă manele şi cei care ascultă rock, conflictele de idei ce apar între intelectuali, valorile promovate de ei şi ideile rebele, uneori anti-sociale ale rapperilor, spre exemplu, moralitatea creştină vs moralitatea păgână etc. Consider că exemple pot continua pana la infinit. Ideea principală este, că toate aceste elemente au un cuvânt de spus şi catalizează conflictele intre indivizi, uneori conflictul „legal” este de fapt o mască pentru un conflict intercultural.

Preview document

Medierea - Pagina 1
Medierea - Pagina 2
Medierea - Pagina 3
Medierea - Pagina 4

Conținut arhivă zip

Alții au mai descărcat și

Activitatea Mediatorului - Aspecte Deontologice

Argument Debutul anilor ’90 ai secolului trecut a pus cu stringenţă problema lipsei de jurisprudenţă a justiţiei din România. Din cauza...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Te-ar putea interesa și

Negocierea și Medierea în Gestionarea Conflictelor în Organizații

INTRODUCERE Problematica conflictelor organizaţionale în special si problematica comunicării si a comportamentului organizaţional, în general,...

Medierea conflictului din Orientul Apropiat - Instrumente diplomatice

Intrоduсere Рrоblemele generɑte de Оrientul Μijlосiu, resрeсtiv соnfliсtul ɑrɑbо-isrɑeliɑn şi în sрeсiɑl dimensiuneɑ рɑlestiniɑnо-isrɑeliɑnă ɑ...

Proceduri judiciare și profesii liberale - studierea conflictelor și soluționarea acestora prin mediere

CONŢINUTUL TEORETIC CAPITOLUL I Medierea în România 1. Definiţia, reglementare, scurtă prezentare Medierea este o formă alternativă de...

Soluționarea conflictelor de interese - concilierea, medierea, arbitrajul

ARGUMENT Considerentul pentru care am ales această tema este destul de simplu. Dintr-o privire aruncată asupra societăţii noastre am constatat o...

Medierea, Concilierea și Arbitrajul Studiu Comparativ

I. Consideraţii introductive Diversificarea relaţiilor sociale şi economice şi creşterea economică adaugă noi tipuri de conflicte. Există o...

Asistență și consiliere - medierea victimă-infractor

Capitolul I Documentarea teoretică 1.1. Delimitări conceptuale: justiţie restaurativă, asistenţă şi consiliere, mediere, victimă, infractor...

Medierea ca Proces de Împăcare a Victimei cu Infractorul

Conceptul de Mediere Propunem câteva definiţii ale medierii, care reflectã contextul şi particularitãţile acesteia: Medierea este un proces...

Medierea Familială

INTRODUCERE Istoria medierii este lungă şi bogată. Întâlnim prezenţa medierii în culturi şi ţări diferite, în toate sectoarele de interacţiune...

Ai nevoie de altceva?