Medierea Muncii

MEDIEREA MUNCII

În următoarele pagini mi-am propus să vorbesc despre noţiunea de mediere, care este definită în legislaţia muncii, ca fiind modalitatea de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă prin intermediul unui mediator în condiţii de neutralitate, imparţialitate, dar şi de confidenţialitate.

Un alt aspect important al medierii la care am ţinut să fac referire este profesia de mediator care presupune îndeplinirea umătoarelor condiţii: să aibă capacitate de exerciţiu, studii superioare, vechime în muncă de cel puţin 3 ani sau absolvirea unui master în domeniu acreditat si avizat de Consiliul de Mediere, să fie aptă din punct de

vedere medical şi să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate care aduce atingere prestigiului profesiei.

În afară de toate acestea, mediatorul trebuie să îndeplinească anumite drepturi şi obligaţii, pe care dacă nu şi le îndeplineşte, intervine răspunderea mediatorului.

Medierea este modalitatea alternativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, iar cel care apelează la mediere o face în interesul său, şi din acest considerent legea trebuie să-i ofere anumite facilităţi, celui care apelează la mediere din proprie iniţiativă, pentru ca acesta să nu aleagă, o cale litigioasă. În vederea soluţionării unui conflict deja existent, singura facilitate oferită de lege este medierea1. O altă definiţie a medierii este cea potrivit căreia, medierea este activitatea prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele care caută un loc de muncă în vederea stabilirii raporturilor de muncă sau de serviciu2. Potrivit legislaţiei muncii, medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, rolul acestuia fiind de a facilita negocierile dintre părţi, dar şi de a le susţine, în vederea soluţionării conflictelor, prin obţinerea unei soluţii convenabile, eficiente şi durabile, pentru ambele părţi.

În cazul în care legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau juridice, pot recurge în mod voluntar la mediere, chiar dacă sunt implicate într-un proces, fiind necesar ca părţile să ajungă la un consens, în ceea ce priveşte soluţionarea oricărui conflict, de natură civilă, materială, familială, sau penală, în condiţiile prevăzute de lege. În cadrul aceleaşi legi, se prevede că în afară de conflictele menţionate mai sus, pot fi soluţionate şi conflictele din domeniul protecţiei consumatorului, atunci când consumatorul semnalează existenţa unui prejudiciu, în urma achiziţionării unor produse defectuoase, de asemenea în cazul, nerespectării clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, precum şi în cazul existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici sau în cazul încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţională sau a Uniunii Europene, în domeniul protecţiei consumatorilui3.

Un alt aspect important este cel referitor la faptul că, persoanele fizice sau juridice au dreptul de a-şi rezolva disputele prin mediere, nu numai în afara, dar şi în cadrul procedurilor obligatorii privind soluţionarea conflictelor pe cale amiabilă, prevăzute de lege. Nu pot constitui obiectul medierii, drepturile personale, precum׃ statutul persoanei,

dar şi alte drepturi ale părţilor, potrivit legii, de care acestea nu pot dispune prin convenţie sau printr-un alt mod prevăzut de lege4.

Orice convenţie care are ca obiect drepturi, asupra cărora părţile pot dispune, acestea beneficiază de un drept al lor, şi anume introducerea unei clauze de mediere, a cărei validitate este independentă de validitatea contractului din care face parte. In ceea ce priveşte, activitatea de mediere, aceasta se desfăşoară la fel pentru toate persoanele, indiferent de rasă, culoare, origine etnică, , naţionalitate, limbă, sex, opinie, apartenenţă

politică şi stare socială. Medierea poate avea loc între două sau mai multe părţi, acestea având dreptul de a-şi alege liber mediatorul. Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale, au obligaţia de a informa părţile, cu privire la avantajele medierii, şi totodată de a le îndruma să aleagă, medierea pentru soluţionarea conflictelor dintre ele 5.

Cât priveşte profesia de mediator, aceasta se dobândeşte dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii׃ să aibă capacitate de exerciţiu, vechime în muncă de cel puţin 3 ani

sau absolvirea unui master în domeniu acreditat si avizat de Consiliul de Mediere, să fie aptă din punct de vedere medical şi să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârşirea

unei infracţiuni intenţionate care aduce atingere prestigiului profesiei. Dacă sunt îndeplinite toate aceste condiţii, autorizarea persoanelor ca mediatori de Consiliul de Mediere, se va face abia după achitarea taxei de autorizare, al cărei cuantum este stabilit în funcţie de regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere.

Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene care au o calificare în profesia de mediator, obţinută în unul din aceste state, dobândesc dreptul de a profesa şi în România, în urma recunoaşterii diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România, aşa cum prevede Legea nr.200/2004. Dacă cetăţeanul unui stat terţ, este absolventul cursurilor de formare a mediatorilor, şi doreşte să desfăşoare o activitate de

mediere cu caracter permanent în România, dobândeşte dreptul la profesie, în următoarele condiţii׃ prezintă titlul de studii însoţit de atestatul de echivalare eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării; trebuie să prezinte conţinutul programei de formare parcurse, inclusiv durata pregătirii, sau după caz documentele care atestă dobândirea calităţii de mediator specifice legislaţiei române6.

După ce sunt prezentate documentele menţionate mai sus, de persoana care doreşte să obţină accesul în profesie,Consiliul de Mediere va evalua conţinutul programei de formare prezentate, dar şi durata pregătirii, făcând comparaţie între cunoştinţele şi abilităţile atestate de aceste documente, şi cerinţele impuse de legislaţia română. De asemenea, de Mediere mai are o altă atribuţie, în afară de cele amintite mai sus, şi anume, decide dacă este cazul accesul în profesie. În cazul în care, cunoştinţele şi abilităţile atestate nu corespund cerinţelor de calificare prevăzute de legea română, condiţiile de echivalare ori compensare a calificãrii, vor fi stabilite în funcţie de regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere.

Mediatorul străin poate desfăşura în România activitatea de mediere cu caracter ocazional, sub forma prestãrii de servicii, în baza documentului care atestã cã exercitã legal aceastã profesie în statul de origine sau de provenienţã, fiind exceptat de la cerinţele de autorizare şi de înscriere prevãzute în lege, având însã obligaţia înştiinţãrii, în scris, a Consiliului de Mediere cu privire la desfãşurarea acestei activitãţi. Formarea profesională a mediatorilor este asigurată prin organizarea cursurilor de specialitate de către furnizorii

de formare autorizaţi, potrivit legislaţiei formării profesionale, dar şi de către instituţiile de

învăţământ superior acreditate. Programele de formare în domeniul medierii se întocmesc pe baza criteriilor cuprinse în cadrul standardelor de formare elaborate de Consiliul de Mediere, care vor fi avizate în prealabil de acesta7.