Metode de Cercetare în Sociologia Juridică

1. Consideratii generale

Sociologia juridică este una dintre ramurile specializate ale sociologiei, care mai este denumită în doctrină şi “sociologia dreptului” Atunci când se vorbeşte de sociologie juridică, este foarte important să se ţină cont de trei aspecte relevante. În primul rand sociologia juridică studiază dreptul, ca „ansamblu de norme instituite si sancţionate de stat. Al doilea fapt ce se cuvine a fi menţionat este acela că sociologia priveste dreptul ca pe o parte a realităţii sociale. Al treilea element ce specifică definiţia sociologiei dreptului se referă la faptul că această disciplină nu-si propune întotdeauna studierea dreptului în totalitatea lui, ci deseori doar unele aspecte ale acestuia (cum ar fi, legătura dreptului cu politicul, relaţia dreptului cu morala, delicvenţa juvenilă, criminalitatea, instituţia închisorii, influenţele socialului asupra rezolvării cazurilor de drept, legătura dintre drept, pe de o parte si controlul social, pe de altă parte, legitimitatea normelor de drept în constiinţa opiniei publice etc.) raportate si ele la întregul realităţii sociale”.

Sociologia este o ştiinţă care se foloseşte de propriile metode de cercetare, pentru a studia fenomenele şi procesele realităţii sociale. Principalele metode la care recurg specialiştii îşi găsesc aplicabilitatea în toate domeniile specializate ale sociologiei, deci implicit şi în domeniul sociologiei juridice. Înainte de a trece la prezentarea metodelor folosite în cercetarea sociologiei juridice, se impune clarificarea unor aspecte de ordin general privind semnificaţia termenilor de metode şi tehnici de cercetare. Metoda (gr. methodos, cale, mijloc, mod de abordare) reprezintă modalitatea generală, sistematică de cercetare, de cunoaştere şi de transformare a realităţii. Tehnicile sunt formele concrete pe care le îmbracă metodele. Este posibil ca una şi aceeaşi metodă să se realizeze cu ajutorul unor tehnici diferite.

Sociologia generală şi cea juridică (pentru cunoaşterea realităţii sociale şi respectiv juridice) iniţiază şi desfăşoară activităţi de investigare a obiectului de studiu, pentru a descoperi cauzele şi factorii care determină fenomenele sociale (şi cele juridice). O astfel de cercetare cunoscută sub numele de cercetare etiologică (sau cauzală) are ca scop verificarea unor anumite ipoteze pentru a stabili relaţiile dintre fenomenele cauza şi efect, ea fiind denumită si cercetare activă, dorindu-se ca prin rezultatele ei să se îmbunătăţească anumite situaţii existente în realitatea socială (juridică). O a doua modalitate de cercetare care nu are ca scop dezvăluirea legăturii cauzale dintre fenomenele sociale este cea de evaluare. Aceasta are ca obiectiv măsurarea eficacităţii unui anumit sistem juridic, de rezultatele obţinute legiuitorul ţinând seama în procesul de elaborare a actelor normative şi în procesul de aplicare a legii.

Posibilitatea investigărilor sociologice este dată de caracteristica fundamentală a grupurilor umane, aceea a comunicarii verbal-simbolistică, cercetatorul sociolog integrând direct subiectul de cercetat. De cele mai multe ori sociologia (implicit si cea juridică) prin metodele de investigare cercetează idei, reprezentări, atitudini, valori, opinii sau intenţiile oamenilor.

2. Tipuri de cercetări sociologice empirice:

În literatura de specialitate se face distincţie între cercetarea sociologică teoretică („sociologia de cabinet”) şi cercetarea sociologică empirică („sociologia de teren”). Cercetarea sociologică empirică cu caracter preliminar, explorator sau cu amploare şi profunzime mai reduse poartă numele de investigaţie sociologică. Clasificarea cercetărilor socioumane empirice :

a) după scopul cercetării: cercetări descriptive şi cercetări explicative.

b) tot după scopul lor, cercetările socioumane (sociologice, psihologice, psihosociologice etc.) mai pot fi clasificate în: cercetări fundamentale (după Thomas Kuhn, cele trei clase de probleme care epuizează cercetarea fundamentală sunt „determinarea faptului semnificativ, potrivirea faptului cu teoria şi articularea teoriei”) şi cercetări aplicative.