Metode de Stabilire a Veniturilor Impozabile

Capitolul I. Noţiuni introductive

Secţiune I.1. Introducere

Băncile sunt instituţii de credit având misiunea de a efectua toate operaţiunile bancare. Într-o manieră extensivă, aceste operaţiuni cuprind primirea de depozite de la subiecţii economici şi acordarea de credite pentru orice termen.

Într-o accepţiune mai profesionistă băncile sunt definite ca fiind organismele care gestionează în pasivul lor conturile clienţilor, conturi care pot fi utilizate prin cecuri sau virament în limitele resurselor disponibile; în măsura în care aceste conturi constituie forma de monedă în circulaţie cea mai utilizată – moneda scripturală, băncile, în ansamblul lor, sunt deci antrenate, atunci când acordă credite, în crearea simultană a celei mai mari părţi din resursele necesare finanţării acestor operaţiuni de creditare.

Această definiţie evidenţiază două aspecte ale băncilor şi anume: ele sunt în strânsă legătură cu clienţii lor, prestându-le servicii care le asigură reglarea şi transferul fondurilor; băncile se inserează în viaţa economică distribuind credite şi creând monedă.

Operaţiunile bancare care au ca obiect instrumentele ţi tehnicile de plată repreyinta un domeniu de pregnantă importanţă în desfaşurareaoperaţiunilor economice şi financiare în toate ţările deyvoltate.

Evoluţiile în domeniu, care au fost determinate atât de cresterea considerabilă a dimensiunilor fluxului de plăţi şi respectiv de eforturile organiyatorice de a le opera cu maximă eficienţă, dar şi de tehnologiile noi angajate în domeniu, au condus la conturarea unui segment independent de abordare ştiinţifică: monetica.

Deşi structurile naţionale ale sistemelor bancare sunt diferite, totuşi pretutindeni în lume s-au delimitat cu claritate la un moment dat cele două tipuri de intermediari în circulaţia banilor:

Băncile de depozit - sau comerciale - efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare, deci au o activitate diversificată ce se poate modifica liber in funcţie de cerinţe, posibilităţi şi propria orientare. Totuşi, principalul lor obiect de activitate îl constituie atragerea de depozite şi utilizarea lor în scopul acordării de credite agentilor economici. Ele sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc realizarea unui profit.

Băncile specializate care includ o sfera largă de instituţii de credit cu o gamă largă de diferenţieri şi, implicit, cu statute deosebite de la ţară la ţară.

În prezent sistemul bancar specific economiei de piaţă cuprinde patru tipuri de bănci: a). băncile de depuneri; b). băncile de afaceri; c). organismele de credit specializate; d). băncile de emisiune. Primele trei tipuri formează băncile comerciale.

Secţiune I.2. Scurt istoric al operaţiunilor bancare

Originea băncii nu este clarificată. După unele păreri, primii bancheri s-au ocupat cu schimbul de bani în vremea când circulau monezi metalice de multiple provenienţe şi valori, astfel încât schimbul avea o mare importanţă economică şi socială. Apariţia băncii coincide deci cu apariţia monedei matalice. Alte păreri susţin că apariţia băncii ar fi legată de preocuparea concentrării de depuneri a disponibilităţilor băneşti ale unor persoane şi împrumutarea lor împreună cu disponibilităţile băneşti altor persoane în căutare de bani. O astfel de ocupaţie a existat probabil la fenicieni şi sigur la greci (“trapeziţii”) şi romani (“argentarii”).

Alte opinii situează apariţia băncii în perioada în care depunătorii de bani au avut posibilitatea să efectueze o plată prin simple dispoziţii de plată a sumelor din conturile lor în cele ale beneficiarilor.Aceasta “uşurare” considerabilă a plăţilor este opera aşa-ziselor bănci “de viramente”, cum erau cele din oraşele republici italiene din secolele XII-XIV.Banca din Veneţia – se pare prima dintre ele – a fost înfiinţată în 1171, iar în 1587 a fost recunoscută oficial ca bancă de viramente sub denumirea de Banco di Rialto.Au urmat banca Genua (1407), Amsterdam (1609), Hamburg (1619).

În România, prima bancă a fost Banca Naţională a Moldovei (1857) însă aparatul bancar începe să se constituie în ţara noastră odată cu înfiinţarea în 1880 a Băncii Naţionale a României, ca bancă centrală a statului.In următorii ani au fost înfiinţate numeroase bănci, mai ales cu capital străin.

Numărul băncilor a sporit într-un ritm rapid, astfel că în 1934 existau 1204 bănci.Creşterea explozivă a numărului băncii a determinat adoptarea în 1934 a Legii pentru reglementarea şi organizarea comerţului de bancă şi alte legi având ca obiect activitatea bancară.