Metode și tehnici de cercetare criminologică

I.1. Bazele teoretice si etapele cercetarii criminologice

Metodologia este teoria stiintifica despre caile (metodele) sporirii eficacitatii cunoasterii umane.

Metoda este definita de A. Brimo ca fiind ordinea ce se pune in invatarea unei stiinte, urmand conditiile, particularitatile acelei stiinte. Metoda constituie, astfel, o tentativa de a utiliza ordinea in locul arbitrariului, o modalitate prin care cunoasterea spontana, empirica, se va transforma in cunoastere critica, gandirea devenind un instrument de cercetare.

Felul practic, procedural, in care se utilizeaza o metoda sau alta de cercetare se numeste tehnica.

Tehnica este, deci, o metoda in actiune. Aceasta explica de ce in multe cazuri aceeasi denumire este folosita atat cu privire la metoda, cat si pentru a desemna tehnica de realizare a acesteia.

Metodologia criminologica este acea parte din criminologie care se ocupa cu studiul metodelor si tehnicilor de investigare a fenomenului infractional, urmarind integrarea acestora intr-un sistem logic si coerent, care sa permita indeplinirea scopurilor acestei stiinte.

Baza metodologica utilizata de majoritatea criminologilor este dialectica etiologica, de stare si dinamica a fenomenului infractional privit ca sistem cu legitati si determinari proprii.

Stiinta contemporana propune un tip de cauzalitate, denumit cauzalitatea statistica, in cadrul careia cauzele interactioneaza cu factorii aleatori, cu un cerc larg de conditii astfel incat trecerea de la cauza la efect este determinata de jocul intamplarilor cuprins intr-o ecuatie de frecventa.

Intr-o anumita masura, etapele cercetarii criminologice se deduc din functiile criminologiei. Descrierea, explicarea, predictia si profilaxia criminalitatii nu pot fi realizate decat in baza unei cercetari etapizate care sa includa documentarea, formarea ipotezelor explicative si verificarea acestora.

a) Documentarea presupune, in egala masura, observarea faptelor, colectarea datelor si clasificarea acestora, dar si pregatirea teoretica complexa a celui care efectueaza cercetarea.

b) Elaborarea ipotezelor explicative reprezinta o consecinta fireasca a primei etape. Ipoteza, in cercetarea criminologica, constituie o constructie deductiva elaborata plecand de la faptele observate si destinata unei verificari ulterioare.

c) Verificarea ipotezelor pe cale quasiexperimentala asupra grupurilor de control.

I.2. Modalitati de cunoastere in cercetarea criminologica

A. Cunoasterea descriptiva utilizeaza categorii precum: volumul, structura si dinamica fenomenului criminal colectiv.

Volumul criminalitatii reprezinta o evaluare strict cantitativa, referindu-se la numarul total de fapte penale comise, fiind vorba de criminalitatea aparenta sau de cea legala, singurele in masura a fi cuantificate cu oarecare precizie.

Structura criminalitatii presupune o delimitare a acesteia in functie de diversele categorii de fapte penale ori alte criterii, avand la baza comparatii numerice.

Dinamica privitoare la criminalitate se refera la evolutia si variatia acesteia in timp si spatiu.

Evolutia in timp a criminalitatii comporta la randul ei trei tipuri de descriere:

- tendinte pe termen lung;

- variatiile sezoniere;

- miscarile accidentale.

Variatia in spatiu a criminalitatii poate fi estimata in functie de diferitele “teritorii” luate ca termeni de comparatie, fie in sens pur geografic, fie in sens statal, administrativ.

B. Cunoasterea cauzala sau etiologia criminala vizeaza aflarea cauzelor, a conditiilor si factorilor care determina sau favorizeaza fenomenul criminal.

Cunoasterea cauzala poate fi impartita pe de-o parte, in functie de fragmentul obiectului de cercetare care se doreste a fi cunoscut (etiologia crimei ca fenomen individual si etiologia crimei ca fenomen colectiv); pe de alta parte, in functie de directia preponderenta a cercetarilor (biologica, psihologica, sociologica).