Metodele Utilizate de Dreptul Constituțional ca Știință

Ca orice alte ştiinţe, şi ştiinţa juridică operează cu concepte, definiţii şi, în mod deosebit, cu formulări de legităţi sub formă de teze, postulate, principii, însă propoziţiile ce formulează aceste legităţi, care nu sunt altceva decât concluzii ştiinţifice, aprecieri şi judecăţi de valoare în urma studierii dreptului în toate ipostazele existenţei sale, nu trebuie confundate cu normele juridice (legi, decrete, hotărâri etc.) ca prescripţii, reguli imperative stabilite de puterea publică.

Definind obiectul ştiinţei juridice, în general, autorii înţeleg să includă aici sarcina de a analiza conexiunea dreptului cu alte fenomene sociale, de a dezvălui factorii de configurare a dreptului şi de a formula judecăţi de valoare asupra fenomenului juridic în societate atât cât priveşte elaborarea dreptului, cât şi aplicarea lui, de a identifica finalitatea dreptului şi valorile sociale apărate şi promovate de el. Evident, toate acestea trebuie să fie abordate de pe poziţia obiectivă a omului de ştiinţă ce urmăreşte descoperirea adevărului ştiinţific. Autorul belgian Franqois Rigaux susţine că primul obiect al ştiinţei dreptului este de a restaura conexiunile între normele juridice aplicate de practicieni şi situaţiile juridice trăite de oameni, de a elucida fenomenele dreptului şi de a identifica scopurile pe care le serveşte. Sigur, aceste scopuri sunt determinate de alegerea politică, deci e vorba de politica juridică sau legislativă.

O opinie aparte cu privire la ştiinţa juridică o are Hans Kelsen – jurist teoretician de origine germană care a trăit în Statele Unite ale Americii, unde a murit după instaurarea fascismului în Germania. Creator al „teoriei pure a dreptului”, Hans Kelsen susţine că ştiinţa dreptului trebuie să se limiteze la analiza strictă a ceea ce este dreptul (în fapt, aspectul formal exterior al normei juridice), fără să cerceteze şi să facă aprecieri asupra conţinutului, ceea ce i-ar imprima un aspect ideologic (teoria pură a dreptului având un caracter antiideologic foarte pronunţat) sau asupra factorilor exteriori – economici, filosofici, sociologici etc., ceea ce ar intra exclusiv în sarcina altor discipline extra- sau metajuridice (filosofia, sociologia ș.a.).

Determinarea obiectului ştiinţelor juridice presupune delimitarea sferei fenomenelor cercetate şi precizarea unghiului din care sunt cercetate, deoarece nu doar o singură ştiinţă, ci două sau mai multe pot urmări studierea aceluiaşi fenomen, dar această studiere se poate realiza sub diferite aspecte. Aşa, bunăoară, fenomenele stat şi drept sunt cercetate în afara ştiinţelor juridice – şi de cele istorice, filosofice, sociologice, politice ş.a. Ştiinţa dreptului studiază legile existenţei şi dezvoltării statului şi dreptului, instituţiile juridice şi politice, formele lor concret-istorice, corelaţia cu celelalte componente ale sistemului social, modul în care instituţiile politico-juridice influenţează societatea şi suportă, la rândul lor, influenţa socială.