Metodologia Cercetării Științifice

Din practica noastră didactică am constatat că termenul generic de metodologie creează unele probleme, motiv pentru care am considerat util să facem câteva precizări terminologice.

Metodologie, metodă, tehnică, instrument de cercetare – delimitări conceptuale

În sens larg prinmetodologie se înţelege ansamblul unor metode folosite în cercetareaştiinţifică sau, purşi simplu,ştiinţa efectuării cercetării. Etimologia cuvântului ne conduce către cuvintele greceşti

metodos (drum, cale)şi logos(ştiinţă).

În fapt prin metodologia cercetării înţelegem existenţa unei discipline în care se dezvoltă modalităţile de realizare a cunoaşteriiştiinţificeşi priveşte ansamblul elementelor care intervin în cercetarea vieţii sociale. Scopul fundamental al metodologiei este acela de a ne ajuta să înţelegem, în termeni cât mai largi posibili, nu atât produseleştiinţei, cât procesul de cunoaştere însuşi.

Pentru a-şi putea îndeplini funcţia sa, metodologia cercetăriiştiinţifice cuprinde, deopotrivă, definirea adecvată a domeniului studiat, o serie de principiişi reguli de desfăşurare a investigaţiilor, instrumentarul de lucru pentru culegereaşi interpretarea datelor, precumşi strategii de construcţie sau reconstrucţie teoretică.

Prinmetodă, înştiinţele socioumane, înţelegem modul de cercetare, sistemul de regulişi principii de cunoaştere a realităţii sociale. Se vorbeşte astfel de metode cantitative, metode calitative, metoda statistică, metoda inductivă sau deductivă etc. La prima vedere, utilizarea termenului poate crea anumite dificultăţi, de aceea ne propunem să oferim o clasificare, în scopul unei mai bune înţelegeri:

a) după criteriultemporal:

- metode transversale – analiza fenomenelor sau faptelor sociale, la un moment dat (ancheta, sondajul de opinie, testele psihologiceşi sociometrice etc.).

- metode longitudinale – analiza fenomenelor sau faptelor sociale în

evoluţia lor (studiul de caz, analiza biografică, studiul panel etc.).

b) după tipul demersului investigativ:

- metode cantitative – cu orientare de tip pozitivist-explicativă

(ancheta, experimentul, interviul structurat).

- metode calitative – cu orientare de tip fenomenologică, comprehensivă (observaţia participativă, interviul nestructurat sau intensiv, studiul de caz etc.).

- metode de intersecţie – îmbinarea între abordarea cantitativă şi

calitativă (analiza reţelelor sociale, analiza documentelor).

c) dupălocul ocupat în procesul investigativ:

- metode de culegere a datelor (ancheta, experimentul, observaţia etc.).

- metode de prelucrare a datelor (statistico-matematice, metode

comprehensive de analiză).

- metode de interpretare a datelor (inductivă, deductivă, comparativă,

explicaţia cauzală).

Desigur clasificarea propusă nu este una exhaustivă, ci ea poate continua, în funcţie de alte criterii sau de binomuri conceptuale, cum ar fi: macro-microsocial, natural-provocat, teoretic-empiric.

Tehnica de cercetare este subsumată unei metodeşi reprezintă

maniera de utilizare a diferitelor instrumente de investigare, cu ajutorul cărora se culeg sau se prelucrează datele, iarinstrumentul este materializarea unei metode (exemplu: chestionarul este instrumentul anchetei, ghidul de interviu este instrumentul interviului structurat sau semistructurat, ghidul de observaţie este instrumentul pentru metoda observaţiei etc.).

Principiul unităţii dintre teoreticşi empiric.

Prezenţa teoreti-cului în cercetarea empirică, indiferent de ponderea lui, este de multe ori implicită, sub forma unor presupoziţii, care trebuie să fie conştientizateşi explicitate, înaintea demarării cercetării. Necesi-tatea ancorării în teorie poate fi argumentată astfel:

a) Teoreticul, sub forma unor concepte sau ipoteze, va organizaşi

ghida demersul empiric, micşorând astfel costurile cercetării.

b) Explicareaşi comunicarea arsenalului teoretic face posibilă evaluarea de către comunitateaştiinţifică a validităţii instrumentelorşi a acurateţei rezultatelor.

Principiul unităţii dintre înţelegere (comprehensiune)şi explicaţie pune în discuţie relaţia dintre obiectulşi subiectul cunoaşterii. În cadrul explicativ se utilizează principiile pozitivisteşi se operează cu scheme cauzale care evidenţiază legături statistice, influenţeşi determinări între fenomeneşi procese sociale, iar în cel comprehensiv se face apel la intuiţie, empatieşi la experienţa trăirilor proprii.

Principiul unităţii dintre cantitativşi calitativ impune utilizarea

convergentă a metodelor cantitativeşi calitative în scopul obţinerii unor complementarităţi şi interferenţe atât la nivelul general epistemologic, cât şi la alte niveluri particulare. Pentru o mai bunăînţelegere, propunem mai jos un tabel comparativ între abordările de tip cantitativşi calitativ.