Migrația din perspectiva pactului internațional de la Maarakech

1. Migrația internațională

O componentă importantă a fenomenului demografic, care exercită influență nemijlocită asupra forței de muncă și, totodată, o caracteristică fundamentală a populației zilelor noastre, o reprezintă mișcarea populației, deplasarea ei dintr-un loc in altul. Acest drept a fost recunoscut de mai bine de 50 de ani, odată cu adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, care stipulează faptul că orice persoană are dreptul să se mute și să trăiască in interiorul granițelor oricărui stat.

Astăzi, într-o lume din ce în ce mai interconectată, migrația internațională a devenit o realitate care atinge aproape toate colțurile lumii, distincțiile țară de origine, tranzit ori destinație devenind, deseori, depășite. Transportul modern a făcut mobilitatea persoanelor mai accesibilă, mai ieftină și mai rapidă. În același timp, conflictul, sărăcia, inegalitatea și lipsa locurilor de muncă decente se numără printre motivele care obligă oamenii să-și părăsească domiciliile în căutarea unui viitor mai bun pentru ei și pentru familiile lor. În lume s-au înregistrat migrații majore, ca număr de populație sau perioadă de timp. Cea mai celebră este migrația evreilor, care au plecat în toate colțurile lumii după ce templul din Ierusalim a fost distrus de către romani în secolul I d.Hr. o altă migrație de proporții a fost cea a polonezilor, după ce statul lor a fost cucerit de imperiile vecine, o dată în secolul al XVIII-lea și a doua oară în timpul celui de-al doilea Război mondial.

Migrația internațională este un fenomen care implică consecințe demografice, sociale, economice și politice a crescut semnificativ începând cu 1980, iar interesul pentru analiza acestui proces s-a intensificat și a cuprins toate regiunile lumii. Dezbaterile privind fertilitatea redusă, îmbătrânirea populației, șomaj, export de inteligență, drepturile omului, integrarea socială, xenofobia, traficul de ființe umane și securitatea individului obligă organismele internaționale să reanalizeze politicile privind migrația internațională, precum și potențialele beneficii sau dezavantaje care implică țările de tranzit sau țările expeditoare/primitoare de migranți. În cadrul migrației internaționale, întâlnim două procese strâns legate între ele: imigrația și emigrația.

Imigrația este primirea populației deplasată în țara de destinație, temporar sau definitiv. Țara de primire sau țara de imigrație se caracterizează, din punct de vedere economic, printr-un grad relativ mai ridicat de dezvoltare economică.

Emigrația reprezintă deplasarea pendulatorie a populației între țara de origine (reședință) și locul de muncă (țara de primire). În acest caz, țara de origine se caracterizează printr-un grad mai redus de dezvoltare economică, o pondere ridicată a tineretului și, în general, a populației apte de muncă în totalul populației, natalitate ridicată, absența posibilităților de utilizare pe plan național a forței de muncă disponibile, absența investițiilor în unele sectoare economice.

Așa cum există factori care împing populațiile la migrații dintr-un teritoriu, există factori care atrag spre un teritoriu anume: industria dezvoltată, condiții mai bune de viață, protecția socială mai bună (existența unor ajutoare substanțiale pentru șomeri, pentru maternitate, pentru pensie), securitate personală, îngrijire medicală mai bună și condiții optime de educație etc. Un important factor care atrage este și politica statului cu privire la emigrație. State precum Canada, S.U.A, Australia sau Noua Zeelandă încurajează imigrația prin programe speciale care acorda facilități emigranților. Migrațiile produc efecte atât în țările de destinație cât și în țările de origine.

Cel de-al Doilea Război Mondial a determinat masive mișcări de populații. Mai întâi evreii au fost deportați în lagăre din toate teritoriile cucerite de germani și aliații lor. O parte au reușit să plece în Asia sau America. Peste 6 milioane de evrei au fost exterminați în lagărele de concentrare. O plecare masivă a evreilor se realizează după încheierea războiului determinată de crearea, în 1948, a statului modern Israel. O altă migrație de proporții a fost cea a polonezilor. Statul lor a fost ocupat de Germania și U.R.S.S. Sovieticii au expulzat 12 milioane de polonezi din teritoriile anexate iar germanii au exterminat 90% din evreii polonezi. Cehoslovacii din Regiunea Sudetă au avut de suferit foarte mult deoarece a trebuit să evacueze teritoriul pe care l-a ocupat Hitler în 1938, în urma acordului de la München.

2. Migrațiile în ultimele decenii

2.1. Migrația forțată Diaspora reprezintă totalitatea comunității de o origine etnică aflată în străinătate. Exilul reprezintă emigrarea forțată a unei persoane. Se apreciază că astăzi diaspora românească este de aproximativ 10-12 milioane de persoane. În perioada comunistă un număr mare de oameni politici din perioada interbelică și oameni de cultură au fost obligați să plece în exil, datorită persecuțiilor la care au fost supuși de către securitate.

2.2. Migrația legală este forma unanim acceptată de către toate statele lumii, pentru că poate fi controlată ca număr de persoane, locuri și domenii de muncă și deopotrivă poate fi determinată în timp. În acest sens, statele încheie acorduri, înțelegeri, tratate sau convenții prin care acordă facilități lucrătorilor care migrează legal și se obligă să respecte condițiile legale de muncă și de protecție socială ca și pentru cetățenii proprii. La respectarea drepturilor și obligațiilor stipulate în acorduri veghează reprezentanții statelor respective, care, în virtutea atribuțiilor cu care sunt investiți, pot interveni pe lângă autoritățile statului beneficiar în vederea remedierii situației. În acest mod, migrația poate fi ușor controlată de statul beneficiar al muncii prestate pentru că acesta oferă numai locurile de muncă pe care cetățenii săi nu le-au ocupat (sau nu au dorit să le ocupe) din diverse motive. Migrația legală dă posibilitatea statelor să-și colecteze taxele și impozitele aferente câștigurilor realizate de proprii lucrători în străinătate și să cuantifice aceste venituri pentru a le stabili în mod just în raport cu deficitul bugetar. Nu trebuie uitat faptul că, în urma acestor acorduri, statele implicate câștigă și prin schimbul cultural, social și tehnologic care se realizează între populațiile care intră în contact.