Minoritatea rromă în România

I. Abstract

Din perspectivã etnicã, societatea româneascã este încãrcatã de discriminare si

prejudecãti anti-roma. Severul declin economic, afectând societatea româneascã în totalitate, a

avut un impact major asupra comunitãtilor de romi. Dar sãrãcia romilor este combinatã cu [un

fenomen de excludere având adânci rãdãcini sociale si politice, cu persistenta modelelor de

comportament discriminatoriu si aducãtor de prejudicii al majoritãtii populatiei în, practic,

fiecare context social si politic, si cu lipsa unei protectii legislative efective.

România a ratificat multe dintre principalele documente internationale care sustin dreptul

minoritãtilor, iar Constitutia României interzice expres discriminarea si garanteazã egalitatea de

sanse pentru toti cetãtenii români. Cu toate acestea, punerea în aplicare a acestor principii a fost

fãcutã cu poticniri si existã putine politici publice efective având ca scop realizarea egalitãtii si

pedepsirea comportamentului discriminatoriu. Numeroasele cazuri de violentã colectivã de la

începutul anilor '90 au rãmas nepedepsite, afirmatii cu caracter discriminatoriu sunt fãcute

frecvent de cãtre persoane oficiale proeminente fãrã a fi sanctionate iar romilor le este în mod

curent oprit accesul în clãdirile publice si în oficiile de muncã, ca si accesul la bunurile si

serviciile publice de bazã. În mod limpede, prevederile constitutionale singure nu sunt suficiente

pentru a garanta nivelul adecvat al protectiei romilor din România.

Multe politici guvernamentale si programe ne-guvernamentale aspirã la "orientarea

romilor" - reducerea extremei lor marginalizãri sociale si politice - dar putine au atins aceastã

promisiune. Institutiile guvernamentale dedicate îmbunãtãtirii situatiei romilor au fost cronic

lipsite de resurse umane, financiare si marginalizate. Programele ONG sunt limitate în scop si

duratã si nu pot sã rãspundã sistematic cauzelor acelor probleme pe care sunt chemate sã le

rezolve. Curentul principal din media tinde sã întãreascã si sã perpetueze stereotipiile populare,

caracterizând constant romii în termeni de sãrãcie, criminalitate si marginalitate.

În acelasi timp, minoritatea roma este ea însãsi într-un moment de rãscruce. Stilurile

traditionale se schimbã irevocabil si modelele de conducere se aflã în schimbare la rândul lor.

Recentele eforturi de realizare a unor coalitii între liderii romi, civici si politici, aratã dorinta

stabilirii si întãririi unei identitãti roma colective si a mobilizãrii în jurul unor teme de interes

comun pentru romi. Totusi, obstacolele în calea realizarii acestora sunt formidabile. Comunitatea

romilor este extrem de diversã si multi roma nu sunt înregistrati ca atare ; desi recensãmântul

oficial din 1992 a indicat cifra de 408,923 romi în România (1,85% din populatie) existã o

acceptare larg rãspânditã a faptului cã numãrul real este apropiat de 1,5 milioane. Ceea ce pare

indiscutabil este faptul cã romii sunt mult subreprezentanti în sfera politicã si decizionalã.

Parlamentul European, Consiliul European, si Rapoartele periodice ale Comisiei UE

asupra progreselor privind aderarea au subliniat în mod repetat importanta ameliorãrii situatiei

romilor din România. Rãspunsul la aceastã presiune externã a fost amestecat. Desi se poate

argumenta, de partea pozitivã a monedei, cã anumite initiative legislative si politice au fost

inspirate de cãtre procesul de aderare la UE, aceastã crestere a atentiei a generat de asemenea

resentimente populare si politice.

II. Cadrul legislativ

II.1. Referitor la drepturile minoritãtilor

România a ratificat mai multe documente internationale pentru protejarea drepturilor

minoritãtilor nationale, inclusiv Pactul international cu privire la drepturile civile si politice,

Conventia-cadru pentru protectia minoritãtilor nationale [de acum încolo "CCPMN"], Declaratia

ONU cu privire la drepturile persoanelor apartinând minoritãtilor nationale si Recomandãrile

1201 si 1203 ale Consiliului Europei. Ca stat participant al Organizatiei pentru Securitatea si

Cooperare în Europa (OSCE), România are obligatii fatã de prevederile Actului Final de la

Helsinki (1975) si documentele adoptate în urmãtoarele reuniuni. Carta europeanã a limbilor

regionale si minoritare nu a fost încã ratificatã.

România a finalizat de asemenea tratate bilaterale împreunã cu Ungaria (1996) si Ucraina

(1997), care contin articole distincte privind protectia persoanelor apartinând minoritãtilor

nationale. Ambele tratate stipuleazã cã Pãrtilor Contractante li se cere sã punã în aplicare regulile

si standardele CCPMN si Recomandãrii 1201.

În conformitate cu Constitutia România, tratatele internationale devin parte a dreptului

intern dupã ratificare si au precedentã asupra altor legi interne atunci când intrã în conflict cu

acestea. Mai mult, Acordul de asociere al României la Uniunea Europeanã, din 1993, cere

guvernului român sã asigure existenta unor mecanisme adecvate pentru punerea în aplicare a

standardelor Europene.

În ceea ce priveste legea internã, Constitutia României garanteazã un numãr de drepturi

relevante pentru minoritãti, incluzând egalitatea de drepturi între toti cetãtenii României si

dreptul la identitate pentru persoanele apartinând minoritãtilor nationale. Totusi, principiile

constitutionale sunt în primul rând declarative prin naturã si nu direct aplicabile în instantele de

judecatã ordinare. În acelasi timp, o legislatie distinctã de punere în aplicare lipseste sau are

deficiente în multe domenii de importantã pentru minoritãti.