Mișcarea feministă în Europa

Feminismul este doctrina care preconizeaza ameliorarea si extinderea rolului femeilor in societate, in tot ceea ce tine de profesie, sanse, relevanta sociala etc.; miscarea care militeaza in acest sens. Feminismul isi trage radacinile, istoric, din miscarile de eliberare si emancipare subsecvente Revolutiei Franceze. Incepand prin a fi o varianta "de gen" a doctrinelor fourrieriste sau saint-simoniene, feminismul incepe sa militeze pentru egalitatea de drepturi. Sub influenta mai cu seama a operei Simonei de Beauvoir, dar si a scrierilor unor scriitoare proeminente precum Virginia Woolf care dezvaluie conditia umilitoare si subalterna a femeii in societatile moderne, feminismul isi incepe drumul in anii '70 ca miscare militanta. In prima parte a anilor ’70 au fost formate „grupuri de sensibilizare”- grupuri mici de femei care se intalneau pentru a povestii despre propriile experiente si sentimente fata de barbati, femei, iubire, casatorie, copii, soti, iubiti, prieteni. Miscarile feministe revendica dreptul esential al femeilor de a dispune de propriul lor corp - si abolirea tuturor formelor de discriminare, sociala, profesionala.

Feminismul s-a cristalizat in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea dar a cunoscut o larga raspandire in secolul trecut, fiind generat de cauze de ordin intelectual, moral si economic, de efectele iluminismului si ale Revolutiei franceze, de expansiunea capitalismului pe plan universal. Debutul sau a coincis cu epoca revolutiei democratice si a reformelor politice in cateva din cele mai dezvoltate tari europene – Franta si Anglia. Ca miscare internationala, feminismul in expresia sa sintetica si globala ambitiona la un tel mai general, propunandu-si sa contribuie la "progresul civilizatiei si fericirea umanitatii", sa lucreze pentru binele general si nu doar al femeii, a fost considerat "unica forma de progres social pe care istoria n-a inregistrat-o". Miscarea femeilor a inceput asadar prin a milita nu numai pentru apararea drepturilor femeilor, ci si a altor grupuri oprimate. Conceptul de feminism vehiculat in epoca a cunoscut diferite interpretari concretizandu-se, in esenta, in emanciparea femeilor sub aspect intelectual, moral, economic, social, politic sau institutional, care sa duca la egalitatea cu barbatul in scoala, familie, in viata civila si sociala. Diferitele ipostaze ale feminismului afirmate în timp se includ si se presupun reciproc. Astfel, uneori se pornea de la necesitatea reglementarii prin lege a egalitatii in cadrul familiei, premisa pentru egalitatea in viata civila si cea sociala. Ca urmare, feminismul este o miscare in acelasi timp sociala si politica, dar nu-i pot fi refuzate nici valentele culturale. In ipostaza sa culturalizanta, feminismul presupunea emanciparea intelectuala a femeii, ridicarea nivelului de educatie si instructie, accesul la stiinta, la invatamant, arta si cultura in proportie egala cu barbatii. Din aceasta perspectiva feminismul a fost definit ca "nazuinta a femeilor culte din lumea intreaga catre o viata noua in favoarea sexului lor si in totala egalitate cu viata publica a barbatilor". Modul in care problematica sa a fost pusa - in opozitie cu interesul barbatilor - a impietat asupra evolutiei miscarii. Ca problema sociala insa, nu comporta doar "recunoasterea drepturilor femeii, sustinuta de femei culte dar si nevoile femeilor din popor". Aspectul politic al problemei implica participarea femeii la viata de conducere. Excluderea ei din viata publica, echivalenta cu excluderea unei jumatati a natiunii, devine o imposibilitate:"...intrarea femeii in viata de conducere a statului apare ca ceva firesc. Lupta femeilor pentru realizarea acestui drept - feminismul - inceteaza a mai fi privita ca o gluma intelectuala sau ca o insurectie". Aceasta implica acordarea dreptului de vot femeilor, cerinta care a devenit suportul miscarii feministe engleze. Unii au riscat ridicolul, ramanand alaturi de femei. In Anglia, William Thompson a lansat un Apel catre o jumatate a rasei umane, iar John Stuart Mill a criticat Inrobirea femeilor, la fel ca si Friedrich Engels in Originea familiei, a proprietatii private si statului.

In acceptiunea sa moderna, feminismul apartine secolului in care spiritul asocierii si ideea de solidaritate au triumfat. pretutindeni in Europa, miscarea feminista a debutat in prima jumatate a secolului al XIX-lea. S-a transformat si a devenit mai bine organizata, evoluand spre asociationismul de tip modern fundamentat pe criterii social-profesionale sau nationale spre a doua jumatate a secolului trecut.

Revolutia din 1848 reactiveaza miscarea feminista si sub aspectul organizarii sale. Daca la inceput, femeile isi fac cunoscuta cauza prin intermediul cluburilor revolutionare - Club Lyonnais, Club de l’emancipation des Peuples - treptat isi constituie propriile asociatii, a caror denumiri le exprima interesele: Club de l’emancipation des femmes sau Le Club des femmes. Integrandu-se acestora, ziarul "La voix des Femmes" functioneaza ca un loc de intrunire si intrajutorare, publica situatia grea a femeilor in industrie si inegalitatea salariala la care sunt supuse si le sustine revendicarile. In consecinta, urmarindu-se imbunatatirea situatiei lor economice, s-au organizat ateliere pentru femei, dar si ateliere municipale, care isi propuneau sa preintampine somajul feminin. Este cert ca organizarea miscarii feministe si presa feminista au fost doi factori care s-au influentat reciproc, determinand dinamizarea mentalitatilor si o relativa democratizare a societatii.

In Anglia problema emanciparii intelectuale, civile si politice a femei a fost mereu prezenta. Specificitatea miscarii feministe este data de statutul privilegiat al femeii engleze, singura care inca sub regimul feudal beneficia de drepturi civile. Fenomenul a cunoscut insa o involutie, astfel ca, spre jumatatea secolului al XIX-lea femeile au pierdut drepturile politice - fiind excluse din randurile electorilor - si cele municipale. Urmare a situatiei existente, femeile engleze au luptat de-a lungul secolului al XIX-lea pentru redobandirea drepturilor pierdute. Intre acestea, dreptul la vot a devenit revendicarea principala. Din a doua jumatate a secolului al XIX-lea femeile se organizeaza intr-o serie de societati cu caracter politic: Societatea pentru votul femeilor, London national Society for Women Suffrage, cu 46 de filiale în provincie, Primrose League, Women s liberal Federation si Women’s franchise League of Great-Britain and Ireland. Riguror organizata la nivel national, miscarea feminista engleza adera la sfarsitul secolului al XIX-lea la Consiliul International al femeilor. In aceeasi masura in care s-a validat in domeniul invatamantului. Societatile pentru invatamant superior al femeilor au creat si in Anglia miscarea feminista in domeniul instructiei. Spre deosebire de majoritatea tarilor europene, unde miscarea feminista a fost sustinuta mai mult sau mai putin de institutii laice sau ecleziastice, in Anglia rolul preponderent revine initiativei private. Specifica feminismului englez este si tenacitatea dusa in lupta pentru a determina participarea femeilor la viata politica si la instructie, pentru acordarea drepturilor de care au fost private.

Miscarea propriu-zis feminista germana s-a dezvoltat mai tarziu, la mijlocul secolului al XIX-lea cand revolutia de la 1848 a impus un spirit nou fata de instructie in general, la care a apelat si ideologia feminista. Un prim program al miscarii feministe germane a fost dezvoltat la 1847 in cartea lui Robert Blum Vorwartz, care dezvolta ideea necesitatii acordarii drepturilor politice pentru femei. Astfel, participarea la viata statului nu este considerata un drept ci o obligatie a femeii. In egala masura, feminismul german si-a incorporat si problematica educatiei, pledand pentru necesitatea accentuarii spiritului national. Asadar, idealul de la care trebuia sa porneasca educatia femeii era unui social si national. La baza organizarii feministe au prezidat insa necesitati de ordin