Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL

Referat
9/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 19 în total
Cuvinte : 4729
Mărime: 32.89KB (arhivat)
Publicat de: Dorian Chiriță
Puncte necesare: 8
Modalitati de infiintare a unei societati cu raspundere limitata SRL ASE, fac de MAN Ec.

Extras din referat

Pentru definirea societăţii comerciale, cea mai apropiată accepţiune este dată de dispoziţiile Codului civil român, care în articolul 1491 dispune că:

“Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să

pună ceva în comun, în scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva”.

Definiţia citată enunţă trei componente principale care ar trebui să fie reunite cumulativ pentru existenţa valabilă a unei asemenea entităţi:

1. necesitatea încheierii unui contract, denumit şi pact societar

2. constituirea unui fond comun, alcătuit din aporturi ale membrilor.

3. scopul asociaţilor este de a realiza câştiguri şi de a le împărţi între ei.

Textul articolului 1491 omite totuşi să amintească explicit un alt element caracteristic şi anume, voinţa comună a asociaţilor de a conlucra în vederea obţinerii de câştiguri. Această voinţă, denumită “affectio societatis” întregeşte notele specifice enumerate expres de legiuitor.

Trăsăturile evocate sunt caracteristice societăţii civile dar, printr-o interpretare extensivă, pot fi aplicate şi în cazul societăţii comerciale. De altfel, între societatea civilă şi cea comercială există o suită de asemănări şi deosebiri.

Asemanari

• ambele au aceeaşi esenţă; fiecare reprezintă o grupare de persoane şi de bunuri (capitaluri) în scop lucrativ; asociaţii urmăresc realizarea şi împărţirea beneficiilor. Sub acest aspect, ambele tipuri de societăţi se deosebesc de grupările fără scop lucrativ, respectiv asociaţiile şifundaţiile.

• atât societatea civilă cât şi cea comercială iau naştere printr-un contract de societate, elementele esenţiale ale contractului de societate civilă se regăsesc şi în cel de societate comercială (contribuţii ale asociaţilor = aporturi, intenţia de a desfăşura în comun o anumită activitate cât şi obţinerea şi partajarea beneficiului) astfel încât, în ambele cazuri contractul de societate are caracter de bi sau plurilateral, cu titlu oneros, comutativ, cu executarea succesivă şi consensual; cu precizarea că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 76/2001republicată, actul constitutiv la societatea comercială nu mai este supus obligativităţii Incheierii în formă autentică (anterior acestei reglementări forma solemnă era obligatorie) putând îmbrăca forma unui înscris sub semnătură privată, cu unele excepţii (a se vedea pentru enumerarea excepţiilor – secţiunea 3.1.).

O primă deosebire se referă la obiectul sau natura operaţiilor pe care le realizează societatea; o societate este comercială dacă, potrivit contractului, are ca obiect efectuarea unor operaţiuni calificate de Codul comercial ca fapte de comerţ; dacă societatea are ca obiect realizarea unor activităţi care nu sunt fapte de comerţ, ea este o societate civilă.

Altă deosebire între societatea civilă şi cea comercială constă în aceea că, încă de la constituire, societatea comercială este investită cu personalitate juridică. Conform articolului 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, “societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române”.

Deci, societatea comercială nu este numai un contract, ci este chiar un subiect de drept distinct de asociaţii ce o compun, având patrimoniu propriu, care îi permite să-şi asume obligaţii şi să răspundă pentru îndeplinirea lor (totuşi există şi societăţi comerciale fără personalitate juridică, de exemplu societatea în participaţiune, reglementată de articolele 251-256 Cod comercial, asociaţiile cu scop lucrativ fără personalitate juridică şi asociaţiile familiale, reglementate de Decretul-lege nr.

54/1990). Cât priveşte societatea civilă, aceasta nu are personalitate juridică, ea rămâne un simplu contract, fără a fi subiect de drept de-sine-stătător.

Între societatea comercială şi cea civilă există deosebiri privind condiţiile în care aceasta se constituie, funcţionează şi se dizolvă. În ceea ce priveşte formele în care se poate constitui o societate comercială, articolul 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, prevede că este admisă una dintre următoarele forme:

Preview document

Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 1
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 2
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 3
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 4
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 5
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 6
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 7
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 8
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 9
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 10
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 11
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 12
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 13
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 14
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 15
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 16
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 17
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 18
Modalități de înființare a unei societăți cu răspundere limitată SRL - Pagina 19

Conținut arhivă zip

  • Modalitati de Infiintare a unei Societati cu Raspundere Limitata SRL.doc

Alții au mai descărcat și

Protecția inventatorilor, invențiilor și a titularilor de brevete de invenție

1. Originea şi evoluţia dreptului asupra invenţiilor 1.1. Introducere în disciplina „Dreptul proprietăţii intelectuale” Disciplina intitulată...

Concepția Codului Comercial Român cu Privire la Noțiunea de Comerciant

Capitolul I. Concepţia Codului comercial român cu privire la noţiunea de comerciant Secţiunea I. Comercianţii: Comerţul este exercitat de către...

Brevetul de Invenție

1. Noțiuni generale Legislaţia Revoluţiei franceze recunoaşte pentru prima oară, în forma lor modernă drepturile intelectuale pe care le califică...

Aportul la înființarea societătilor comerciale

Cap1: Societăți comerciale 1.1.Definiția Societății comerciale Societăți comerciale formă a întreprinderii, cu personalitate juridică, pe care...

Procedura de brevetare a invențiilor

Actul normativ care reglementeaza procedura de brevetare a inventiilor , este legea nr . 64/21.10.1991, republicata si care a intrat in vigoare la...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Te-ar putea interesa și

Înființarea unei societăți

ARGUMENT Eu mi-am ales tema: INFINTAREA UNEI SOCIETAT deoarece orice intreprindere mai intai se infiinteaza iar dupa aceea incepe sa produca....

Înființarea unei firme SC Profile ALA SRL

CAPITOLUL I 1.Prezentarea ideii de afacere si modalitati de innfiintare Oportunitatea oferita de amploarea constructiilor industriale, a...

Studiu de Fezabilitate

INTRODUCERE Experienţa ţărilor dezvoltate ne arată că baza dezvoltării şi creşterii economice o constituie mărimea şi eficienţa investiţiilor....

Plan de afaceri - SC Lumânărica SRL

Date de identificare 1. Numele firmei: SC LUMÂNĂRICA SRL 2. Codul unic de înregistrare: 98536245 3. Forma juridică de constituire: Societate...

Investiții directe

1. Prezentarea Societatii 1.1 Date de identificare societate Numele firmei: SC Pro Net - Rahova SRL Sediul firmei (adresa, telefon, fax):...

Practică management - SC MB Tour Expres SRL

Motivatie si explicatii: Motivul pentru care am optat sa fac practica la SC MB TOUR EXPRES SRL a fost de ordin personal, deoarece este o afacere a...

Analiza Ergonomică a Activitatii de Obtinerea Produselor din Polietilena

CUNOASTEREA FIRMEI X este o societate cu răspundere limitată (SRL), înfiinţată în 1996, cu capital integral privat, românesc, previzionând...

Contabilitatea Firmei SC Virexim SRL

Confruntata cu mediul economic dinamic,contabilitatea se prezinta intr – o situatie din ce in ce mai dificila pentru ca raspunde tuturor functiilor...

Ai nevoie de altceva?