Modalități de Utilizare a Bunurilor Domeniului Public

Introducere

Existenţa domeniului public şi a domeniului privat, a domeniului administrativ în general, capătă sens doar în momentul şi în măsura în care bunurile domeniale sunt puse în valoare, prin utilizarea şi exploatarea acestora în scopul satisfacerii intereselor generale ale comunităţii naţionale sau ale colectivităţilor locale în condiţiile bunei administraţii (administrări).

O buna administraţie nu se reduce la modalităţile juridice de manifestare, ea fiind impusă şi prin calitatea organizării şi gestiunii structurilor şi resurselor, în condiţii de eficienţă, eficacitate şi adaptare la nevoile societăţii, fiind necesar să se asigure apărarea şi ocrotirea proprietăţii publice şi a intereselor publice, să fie respectate exigenţele bugetare şi să fie exclusă orice formă de corupţie2

De aceea, utilizarea bunurilor domeniale în condiţii de eficienţă şi legalitate trebuie să constituie o obligaţie a titularilor , precum şi a teoreticienilor interesaţi de modalităţile de manifestare a fenomenului administrativ.

Referatul de faţă studiază modalităţile de utilizare a bunurilor domeniului public şi este structurat astfel:

Capitolul I defineşte domeniul public şi descrie regimul furidic al acestuia.

Capitolul II identifică sfera bunurilor care formează domeniul public.

Capitolul III urmăreşte clasificarea bunurilor ce aparţin domeniului public.

Referatul se încheie cu Concluzii şi propuneri

Capitolul I Domeniul public, definiţie, regim juridic

Noţiunea de domeniu îşi are originea în cuvântul latin "dominium", care înseamnă posesiune, stăpânire, drept de proprietate

Rezultă că bunurile care formează obiectul proprietăţii publice alcătuiesc domeniul public şi se numesc bunuri domeniale, spre deosebire de celelalte bunuri care aparţin particularilor şi formează domeniul civil.

Potrivit art.136 alin.(3) din Constituţie, republicată, şi art.l din Legea nr.213/1998, dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Atributele dreptului de proprietate publică pot fi exercitate în mod direct de către titularul dreptului, prin autorităţile competente. Astfel, unităţile administrative-teritoriale exercită în mod direct aceste atribute, prin intermediul consiliului local sau al consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti asupra bunurilor aparţinând domeniului public cu privire la care nu au fost constituite drepturi reale derivate din dreptul de proprietate publică sau care nu au fost închiriate.

Primul autor român care a dat o definiţie a domeniului public în literatura juridică românească de după 1948 a fost prof. Valentina Gilescu definindu-l ca : acele bunuri care, fie prin natural lor,fie printr-o destinatie expresa a legii , pot folosi tuturor în mod direct sau prin intermediul unui organ al administraţiei de stat, care realizează un serviciu public şi care, în acest scop, administrază aceste bunuri.

Un alt autor considerând ca, in sfera notiunii de domeniu public trebuie cuprinse,in primul rand,bunurile proprietate publica sau, mai simplu, bunurile publice, dar şi bunurile proprietate privată care, însă, au o semnificaţie deosebită sub aspect istoric, cultural, etc., fiind valori naţionale, ce trebuie transmise de la o generaţie la alta.

Ele sunt “guvernate” de un regim de drept public, definind domeniul public ca fiind constituit din: “acele bunuri, publice sau private, care prin natură sau dispoziţie expresă a legii trebuie păstrate şi transmise generaţiilor viitoare, reprezentând valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public şi supuse unui regim administrativ, respectiv unui regim mixt, în care regimul de putere este determinat, fiind proprietatea sau, după caz, în paza persoanelor de drept public”.