Modificarea Legii 29-990 a Contenciosului Administrativ prin Legea 554-2004

Organizarea contenciosului administrativ roman prin

Legea nr. 29/1990

Se considera ca reglementarea realizata prin Legea nr. 29/1 990 nu se ridica la înaltimea cerintelor actuale privind garantarea efectiva si eficienta a apararii drepturilor si libertatilor omului, a înlaturarii arbitrariului si abuzurilor posibile ale Administratiei. Sub acest aspect chiar în raport cu Legea contenciosului administrativ din 23 decembrie 1925, care avea multe lacune, remediate ulterior prin contributia doctrinei si jurisprudentei, unele reglementari din Legea nr. 19/1 990 apar ca un regres. De pilda, în art. 2 enumerarea actelor administrative care nu pot fi atacate în justitie este amplificata fata de Legea din 1925 si totodata se mentine distinctia criticabila dintre actele administrative de autoritate si actele de gestiune.

Totodata, in alin. 2 al art. 6 a) Legii nr. 29/1990 se stabileste ca judecarea actiunilor de contencios administrativ se face de tribunal, sau de curtea de apel, dar "în complet format din doi judecatori, iar nu din trei judecatori, conform reglementarii cuprinsa în art. 9 al Legii din 1925. Prin urmare, in conceptia legiuitorului din 1990, actiunile de contencios administrativ nu prezinta aceeasi importanta ca celelalte actiuni (civile, penale etc.) pe care tribunalele le judeca în complet format din trei judecatori, si de aceea stabileste un complet format din doi judecatori. Dar practica judiciara din perioada interbelica a aratat importanta similara a actiunilor de contencios administrativ in raport cu celelalte actiuni judecate de Curtile de Apel de atunci. Faptul ca în sistemul legii române s-a organizat un singur grad de jurisdictie, la tribunale, sau la cugile de apel, cu recurs la Curtea Suprema de Justitie, constituie un temei in plus pentru garantarea unei judecati, la sectiile de contencios administrativ, cel putin egale in importanta cu aceea de la celelalte sectii. Consecvent acestei conceptii discriminatorii a actiunilor de contencios administrativ fata de celelalte actiuni judiciare, in art. 14 din Legea nr. 29/1 990, o atare hotarare a instantei jurisdictionale este denumita “sentinta’, iarasi ca la nivelul judecatoriilor, notiunea de sentinta fiind utilizata pentru hotarârile tribunalului si curtii de apel in locul ”deciziei", asa cum era definita si în art. 11 din Legea contenciosului administrativ din 1925, în concordanta cu natura juridica a actelor administrative care sunt decizii.

Exista insa si numeroase cazuri in care "s-a ignorat jurisprudenta Curtii de Casatie" in domeniul contenciosutui administrativ, astfel incat majoritatea reglementarilor din Legea nr. 29/1990 constituie un regres fata de nivelul teoretic stiintific atins în perioada interbelica.

CONSIDERATII ASUPRA DISPOZITIILOR LEGII NR. 554/2004 PRIVIND CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, „Orice persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei care i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atât privat, cât si public” (alin. 1); „se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata într-un drept al sau sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept” (alin 2). De asemenea, aceleiasi instante i se adreseaza „persoana vatamata prin ordonante sau dispozitii din ordonante ale Guvernului neconstitutionale” (art.1, alin.7).

„Dreptul” si „interesul legitim” sunt strâns legate între ele, putând exista situatii când un „interes legitim” nu este dublat de un „drept”. Din acest considerent, actuala Lege a contenciosului administrativ este superioara Legii nr. 29/1990, pe care a abrogat-o, acoperind toate cazurile când o persoana ar putea suferi o vatamare ca urmare a unui act administrativ.

Înca din art.1 se constata existenta unor reglementari noi fata de dispozitiile Legii nr. 29/1990.

Astfel:

1.) Se confera Avocatului Poporului dreptul de a sesiza instanta competenta de contencios administrativ (de la domiciliul petentului), ca urmare a controlului realizat (potrivit legii sale organice), daca este sesizat de catre o persoana fizica si daca apreciaza ca ilegalitatea actului sau excesul de putere al autoritatii administrative nu poate fi înlaturat decât prin justitie (art.1, alin.3).