Moduri de operare la criminalii dezorganizați

CAPITOLUL I: Aspecte criminologice

Infracţiunile sunt comise în mod frecvent în actualul stat de drept, având la bază cauze atât de ordin obiectiv (somaj), cât şi de ordin subiectiv (dezinteres în dobândirea celor de trebuinţă pe cale cinstită, dorinţa de îmbogaţire fară muncă, carenţe în educaţie, etc.).

Faptele îndreptate împotriva persoanei sau integritatii corporale a persoanei, impotriva vietii sau sanatatii, impotriva obiectivelor de importanta majora, ori impotriva patrimoniului au fost incriminate şi sancţionate din cele mai vechi timpuri de legile penale. Legea penală este chemată să apere situaţiile de fapt existente, adică acestea să fie menţinute în starea în care se aflau până la intervenţia ilicită a unei persoane, deoarece orice modificare a lor prin acest procedeu duce la o imposibilă sau dificilă ocrotire reală a entităţilor care fac obiectul drepturilor subiective.

Alături de celelalte mijloace de ridicare a nivelului conştiinţei, trebuie să acţioneze şi legea penală şi implicit cei chemaţi să o aplice.

Un rol important în combaterea infracţiunilor comise de psihopati (sexuali) impotriva cetatenilor (victimelor- persoane vulnerabile sau care sunt lipsite de aparare- in general femei, copii, batrani, etc.) trebuie să-l aibă în permanenţă vigilenţa şi prudenţa cetăţenilor, căci infractorii care atacă profită în general de naivitatea victimelor lor. Lipsa de grijă pentru adecvarea autoocrotirii, uşurinţa în acordarea încrederii unor persoane necunoscute nu numai că înlesnesc comiterea infracţiunilor, dar şi creează o permanentă tentativă pentru cei ispitiţi să comită astfel de infracţiuni.

Prin modificările aduse Codului Penal, prin adoptarea Legii nr. 140/1996, legiuitorul a mărit limitele pedepselor la infracţiunile contra patrimoniului având în vedere diferenţierile sub aspectul pericolului social şi al periculozităţii făptuitorilor, tocmai pentru ca scopul urmărit de lege - prevenţia generală şi specială - să fie realizat în perioadă actuală, când fenomenul infracţional în acest domeniu cunoaşte o creştere rapidă.

Infracţiunea de tâlhărie face parte din categoria infracţiunilor complexe, întrucât exprimă un grad înalt de duritate, în raport de modul de manifestare a violenţei, de la simple lovituri până la moartea victimei. De aceea, se impune un tratament juridic adecvat pentru prevenirea şi combaterea acestui gen de fapte.

Se impune o complexitate de măsuri pentru eradicarea acestor infracţiuni, la nivel statal, nu numai intervenţia organelor de ordine şi a justiţiei pentru sancţionarea corespunzătoare şi rapidă a acestor fapte. O atenţie deosebită trebuie acordată minorilor care pot fi atraşi mai uşor la comiterea acestor fapte şi mai ales la formarea de grupuri infracţionale. Aceştia acţioneaza fără a discerne faptele şi condiţiile pe care le generează.

Un rol deosebit de important revine şi mass-mediei, care trebuie să cunoască manifestările de acest gen, să ia poziţie faţă de acestea pentru a crea o atitutidine colectivă a cetaţenilor faţă de făptuitori şi faptele lor.

Este, de asemenea, necesară luarea de măsuri pentru ca pedeapsa să asigure reeeducarea făptuitorilor în locurile de detenţie, precum şi observarea acestora şi după executarea pedepsei.

Este inutilă mărirea cuantumului pedepsei pentru infracţiunea de tâlhărie, dacă în timpul detenţiei nu se iau măsuri ca pedeapsa să constituie un mijloc real de reeducare a făptuitorului.

Se observă că infracţiunile de tâlhărie şi, în general, toate infracţiunile se comit de persoane cu un grad scăzut de pregatire şcolară şi cu mari carenţe educative.

Penitenciarele trebuie să asigure o continuare a pregătirii profesionale a deţinuţilor, în scopul de a-i scoate din sfera şi nivelul de cunoştinţe la care se află, conştientizându-i în acest fel de necesitatea reintegrării în societate.