Moneda euro

Moneda rămâne unul dintre cele mai importante simboluri ale suveranităţii naţionale şi astfel,după cum arată istoria, teritoriul naţional coincide cu teritoriul monetar. Legat de acest aspect, apare noutatea istorică a euro, şi anume este pentru prima dată când un grup independent de state şi-au înlocuit monedele naţionale cu o monedă comună,transferând în acelaşi timp suveranitatea politicii monetare către o instituţie nouă, respectiv Banca Centrală Europeană.

Euro este moneda unică adoptată (până în acest moment) de 16 state membre ale Uniunii Europene care, împreună, formează Zona Euro. Introducerea monedei euro în 1999 a reprezentat un pas important pentru integrarea europeană. A fost, de altfel, şi unul dintre succesele sale majore: aproximativ 329 milioane de cetăţeni europeni folosesc moneda unică şi se bucură de avantaje care se vor extinde pe măsură ce şi alte ţări vor adopta moneda euro.

În momentul lansării, la 1 ianuarie 1999, euro a devenit noua monedă oficială a 11 state membre, înlocuind, în două etape, vechile monede naţionale – precum marca germană şi francul francez. La început, euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de operaţiuni de plată care nu implicau bancnote şi monede, precum şi în scopuri contabile, în timp ce vechile monede, considerate subunităţi ale euro, continuau să fie folosite pentru efectuarea de plăţi în numerar. Ulterior, la 1 ianuarie 2002, euro a fost introdus sub formă de bancnote şi monede.

Euro nu este moneda tuturor statelor membre. Două ţări (Danemarca şi Regatul Unit) au optat pentru clauza de neparticipare prevăzută în Tratat, iar restul (majoritatea noilor state membre şi Suedia) nu au îndeplinit criteriile stabilite în vederea adoptării monedei unice. În momentul în care le vor îndeplini, monedele lor naţionale vor fi înlocuite de euro.

Ce Ţări au adoptat Euro şi când:

1999 BELGIA, GERMANIA, IRLANDA, SPANIA, FRANŢA, ITALIA, LUXEMBURG, ŢĂRILE DE JOS, AUSTRIA, PORTUGALIA ŞI FINLANDA

2001 GRECIA

2002 INTRODUCEREA BANCNOTELOR ŞI MONEDELOR EURO

2007 SLOVENIA

2008 CIPRU, MALTA

2009 SLOVAKIA

Euro şi Uniunea Economică şi Monetară

Comunitatea Economică Europeană a început să abordeze în mod serios ideea accentuării procesului de integrare,prin formarea unei uniuni monetare, la sfârşitul anilor '60. Scopul creării unei monede unice a fost de a face economia Europei mai eficientă, în special în competiţia cu S.U.A.

Iniţial, s-a urmărit crearea unei zone,în Europa,cu o mai mare stabilitate a cursurilor de schimb în raport cu dolarul S.U.A.

Planuri pentru o monedã unicã europeanã au început sã fie conturate încã din 1969 cu Raportul Barre, elaborat de cele şase State Membre de atunci ale Comunitãţii Economice Europene (EEC). Aceasta a fost urmatã mai târziu în acel an de o întâlnire a şefilor de stat şi de guvern în Haga pentru a planifica crearea unei uniuni economice şi monetare. Procesul a fost întârziat de colapsul Sistemului de la Bretton Woods 1971 dupã decizia unilateralã a Preşedintelui Nixon de a face dolarul necovertibil în aur şi dupã criza petrolului din 1972. Între timp, EEC a crescut incluzând nouã state, multe dintre ele fiind ezitante sã renunţe la propriile monede naţionale.

În 1979, Consiliul Europei,la iniţiativa cancelarului german Helmut Schmidt şi a preşedintelui francez Giscard d'Estaing, a decis crearea Sistemului Monetar European, cu obiectivul de a limita fluctuaţiile cursurilor de schimb ale monedelor europene. Drept referinţă comună pentru cursurile de schimb a fost creată moneda de schimb ECU, Unitatea de Cont Europeană( European Currency Unit). Valoarea ECU a fost stabilită în raport cu dolarul S.U.A.

În 1992, ţările Comunităţii Economice Europene,reprezentate la vârf au semnat Trataul de la Maastricht,care prevedea crearea Uniunii Monetare Europene.

În iunie 1998, la reuniune Consiliului European de la Hanovra a fost creat Comitetul pentru studierea Uniunii Economice şi Monetare,prezidat de preşedintele de atunci al Comisiei, Jacques Delors, şi care cuprindea toţi guvernatorii băncilor centrale ale CE. Părerea lor unanimă,prezentată într-un raport în aprilie 1989,definea obiectivul uniunii monetare ca fiind liberalizarea completă a mişcărilor de capital,integrarea deplină a pieţelor financiare,convertibilitatea ireversibilă a monedelor, fixarea irevocabilă a parităţii fixe de conversie şi posibila înlocuire a monedelor naţionale cu o monedă unică.

Conform raportului,acest obiectiv putea fi atins în trei etape,mergând de la o coordonare economică şi monetară mai strânsă la adoptarea unei monede unice, cu o Bancă Centrală Europeană independentă şi cu norme care să reglementeze mărimea şi finanţarea deficitelor bugetare naţionale.

Cele trei etape in drumul către UEM

Prima etapă(1990-1994) Realizarea deplină a pieţei interne şi eliminarea restricţiilor din calea unei integrări financiar crescute

Etapa a doua(1994-1999) Înfiiţarea Institutului Monetar European pentru a consolida cooperarea dintre băncile centrale şi pregătirea Sistemului European al Băncilor Centrale(SEBC). Planificarea tranziţiei la euro. Definirea viitoarei guvernări a zonei euro. Realizarea convergenţei economice între statele membre.

Etapa a treia(din 1999) Fixarea definitivă a parităţilor fixe de conversie şi tranziţia la euro.Insituirea BCE şi a SEBC, care au o politică monetară independentă. Punerea în aplicare, în statele membre, a unor norme bugetare obligatorii