Nașterea, modificarea, suspendarea și încheierea raporturior de serviciu

1. Introducere

”Administrația nu este, de fapt, decât o uriașă mașină ale cărei operații trebuie să devină din ce în ce mai riguroase” este un citat care să descrie într-o manieră plastică și cât se poate de plăcută „mersul” administrației în ultimii ani.

Pentru o mai bună înțelegere a sintagmei funcționar public consider că trebuie să ofer și o scurtă descriere sau definiție a funcției publice. Astfel OUG 57/2019 - privind adoptarea Codului Administrativ ne descrie în art. 5 lit. y) funcția publică ca fiind ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul exercitării prerogativelor de putere publică de către autoritățile și instituțiile public. Totuși o definiție mai doctrinară ne prezintă funcția publică drept situația juridică legal determinată a persoanei fizice învestite cu prerogative în realizarea competenței unei autorități publice, în regim de putere publică, având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes public.

În ceea ce privește noțiunea de funcționar public, acesta a cunoscut de-a lungul timpului o sumedenie de accepțiuni, în doctrina actuală, funcționarul public fiind definit ca persoana fizică învestită în mod legal, prin actul de voință unilaterală al unei autorități publice sau al cetățenilor, cu sarcina îndeplinirii pe un timp nedeterminat, de regulă, a unei funcții publice, în vederea realizării competenței organului din structura căreia face parte funcția respectivă.

OUG 57/2019 - privind adoptarea Codului Administrativ definește funcționarul public ca reprezentând persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică, cu precizarea că: “totalitatea funcționarilor publici din cadrul autorităților administrative autonome și din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală constituie corpul funcționarilor publici.”

De asemenea “persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public.”

Dintotdeauna, se arată în dreptul comparat, selecția funcționarilor publici a reprezentat o preocupare de prim ordin pentru „clasa politică”, respectiv, pentru partidele politice aflate la guvernare sau, după caz, în opoziție. Criteriile și metodele de selecție reflectă însă, în fiecare țară și pentru fiecare epocă, caracteristicile fundamentale ale sistemului administrativ statal respectiv.

Accesul la funcția publică respectă în toate statele Uniunii Europene, două principii complementare a căror importanță variază pentru fiecare țară, în funcție de evoluția istorică și de cultura juridică proprie fiecărei țări: principiul egalității și principiul meritului.

Principiul accesului egal la funcția publică își are originea în Europa, în respingerea privilegiilor, ca urmare a Revoluției franceze.

Acest principiu se regăsește în toate constituțiile scrise ale Statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei și a Irlandei, țări în care este consacrat prin lege. Toate legislațiile naționale consacră și principiul recrutării prin concurs, precum și o serie de condiții prealabile înscrierii.

În unele țări occidentale, o importanță mai mare se acordă recrutării după merit, ce își are originea în principiul mai degrabă politic decât juridic, al sistemului de acordare a funcției după merit (merit system) generalizat în Marea Britanie, în sec. al XIX-lea.

2. Nașterea raportului de serviciu

Dacă prin noțiunea de funcție publică înțelegem o profesie, în virtutea căreia persoana care o ocupă are un drept la carieră, atunci vom distinge două categorii de condiții și anume: condiții generale, necesare pentru ocuparea oricărei funcții publice și condiții specifice, necesare pentru ocuparea anumitor categorii de funcții din administrație, din sfera justiției, a legislativului etc.

Din perspectiva dreptului comparat, de regulă se face distincție între condițiile obiective și condițiile subiective de acces la funcția publică.

Condițiile obiective sunt calificate ca fiind acele condiții a căror natură nu trebuie lăsată la libera apreciere a autorității însărcinate să verifice dacă candidatul le respectă. Condițiile obiective se referă fie la candidați, fie la administrație iar în acest din urmă caz, este vorba despre exigența pe care o regăsim peste tot, de a exista posturi bugetare vacante.

Făcând referire la condițiile subiective, este vorba despre condiții a căror definiție lasă o largă libertate de apreciere autorităților care sunt însărcinate cu verificarea lor, în raport cu natura funcțiilor ce urmează să fie îndeplinite și de calitățile particulare ale fiecărui candidat.

În ceea ce privește modalitatea de alegere a funcționarilor publici, aceasta a fost diferită pe tot parcursul istoriei si diferită în fiecare țară. Pentru a înțelege mai bine aceste diferențe trebuie plecat de la ideea ca administrația execută ordinele puterii politice. De aceea multă vreme persoanele care erau alese pe funcții publice erau numite în mare parte pe criterii politice. De exemplu, în Franța a apărut odată cu dezvoltarea principiilor democratice necesitatea unui sistem de a îl proteja pe funcționarul public de influența politică și de implicarea acesteia, iar din această cauză s-a început selectarea funcționarilor publici pe criteriul capacității fiind astfel mult mai eficient în ceea ce privește calitatea îndeplinirii serviciului public. Pe de altă parte, în Germania funcționarii publici din fiecare land sunt aleși de ministrul landului respectiv, iar alegerea se face foarte mult cu implicare din parte partidelor politice. Se conferă atâta putere, deoarece asta constă și în principiul autonomiei statului federal si al jurisdicției fiecărui land. În țări precum Belgia se vede că acolo domină competența persoanei care este aleasă pe funcția respectivă, dar din cauza ierarhiei destul de rigide acest lucru duce la lipsa de mobilitate în ceea ce privește adaptarea cu anumite probleme.