Natura juridică și caracterele arbitrajului comercial internațional

1.Natura juridica a arbitrajului comercial international

Orientari in doctrina

Natura juridica a arbitrajului comercial international nu a primit o rezolvare unitara in doctrina juridica. Ea a generat o pluralitate de opinii contradictorii,conturindu-se trei conceptii diferite in aceasta privinta , si anume:

a. contractuala

b. jurisdictionala

c. mixta (sau ecletica)

In functie de conceptia adoptata cu privire la natura juridica a arbitrajului se stabileste regimul de drept international al acestuia.

1.1 Conceptia contractuala

Aceasta conceptie doctrinara, concepe arbitrajul commercial international ca un ansamblu de acte juridice avind natura contractuala.Aceasta natura juridica rezulta din faptul ca solutionarea litigiului ivit intre partenerii contractuali este organizata de catre ei insisi prin acordul lor,in limitele determinate de lege , astfel incit ea sa fie realizata de persoane care le inspira incredere.De aici consecinta ca puterile arbitrilor si competenta lor de a statua isi trag geneza din vointa concordanta a partilor litigante.

Totodata se admite ca sentinta arbitrala nu are putere de lucru judecat intre impricinati , ea fiind declarata irevocabila de asemenea prin vointa partilor.Forta juridica a acestei sentinte se organizeaza deci din vointa juridica a partilor litigante de a o aduce la indeplinire.Nu numai sentinta arbitrala are putere executorie , ci si alte acte de natura pur contractuala – ca de exemplu , contract de imprumut constatat printr-un inscris autentic – au o asemenea putere.Pe de alta parte,faptul ca instanta de judecata este chemata sa nominalizeze un arbitru suplinind vointa partii care nu a fost exprimata in aceasta problema , da expresie unui aspect particular al fortei obligatorii a contractului.Desesizarea instantei de drept comun atunci cind constata existenta unei conventii de arbitraj da expresie cerintei de a nu se aduce atingere conventiei de arbitraj.

In fine , similitudinea ce exista intre motivele de recuzare a judecatorilor si cele de recuzare a arbitrilor este o consecinta a preocuparii legiuitorului de a crea un cadru de impartialitate si moralitate pentru activitatea jurisdictionala a organului arbitral pe care acelasi legiuitor o permite.

1.2 Conceptia jurisdictionala

Se fundeaza pe premisa ca statul este detinatorul puterii legislative si al puterii judecatoresti.De aici decurge ca dreptul sau exclusive de a distribui justitia pe intregul teritoriu cuprins intre frontierele lui nationale , pentru orice fel de litigii si fara nici un fel de deosebire , pentru toti impricinatii. Aceasta prerogativa se analizeaza totodat si ca o obligatie , deoarece ea confera statului o facultate si o indatorire.

Statul este liber sa dispuna ca in anumite domenii strict delimitate partile in litigiu sa fie autorizate de a supune diferendul lor spre solutionare arbitrajului. Arbitrajul apare astfel nu ca o creatie a vointei partilor , ci ca o forma delegate de justitie incredintata , prin vointa puterii suverane a statului , unor persoane private ce nu au calitatea de functionari publici ( sau mai exact de angajati ai statului) si nu actioneaza in numele acestuia.

Similitudinile existente intre activitatea judecatoreasca si activitatea arbitrajului confirma o data mai mult daca era necesar caracterul jurisdictional al acestuia din urma ( adica al arbitrajului). Dintre asemanarile care apropie instantele judecatoresti de organele arbitrale se retin urmatoarele:

- atit judecatorul , cit si arbitrul ( sau in alti termeni , instanta de judecata , ca si arbitrul) au puterea de a statua cu caracter obligatoriu pentru partile in litigiu asupra temeiniciei si legalitatii pretentiilor formulate de reclamant si cind este cazul si asupra pretentiilor formulate de pirit ( prin actiunea reconventionala)

- hotarirea pronuntata de judecator si hotarirea pronuntata de arbitri , stabileste drepturile partilor litigante si obligatiile lor, altfel ca ea se constituie ca o dezlegare a litigiului susceptibila de executare silita in eventualitatea ca nu este executata voluntar.

- de vreme ce atit hotarirea judecatoreasca , cit si hotarirea arbitrala sunt susceptibile de executare silita , rezulta ca si intr-un caz si in celalat aducerea la indeplinire a solutiei data de organul de jurisdictie poate fi infaptuita cu concursul fortei de constringere a statului.

- anumite cai de atac impotriva sentintei arbitrale sunt de competenta exclusive de solutionare a instantei judecatoresti de drept comun, ceea ce apropie sensibil hotarirea arbitrala de hotarirea judecatoreasca.