Norma Juridică

1. Noţiuni introductive

Existenţa dreptului ca şi apariţia sa ţine de necesitatea obiectivă a stabilirii unor reguli de comportament social obligatorii. Dreptul se identifică a fi instrumentul, mijlocul, la îndemâna Statului pentru apărarea valorilor sociale perene pe care societatea le identifică, le generează şi trebuie să le conserve. Aceste valori apărate prin drept sunt multiple, ceea ce face din drept un ansamblu unitar, sistemic, de astfel de reguli stabilite de stat sau acceptate de acesta, cum este cazul obiceiurilor, a normelor de drept internaţional la care România a aderat. Toate aceste reguli obligatorii, în măsura în care nu sunt respectate de cei vizaţi, vor fi impuse prin intermediul forţei de constrângere a Statului. Pentru că acolo unde este drept (norme juridice) este şi stat şi forţa specializată de stat care să impună respectarea dreptului.

Normativitatea juridică în societate are caracter obligatoriu, impus, de multe ori imperativ-restrictiv, ea stabileşte raportul dintre cum este şi cum trebuie organizată viaţa societăţii. Fenomenul juridic a apărut odată cu oamenii, dar nu s-a putut manifesta cât timp nu a existat statul. Odată cu împlinirea acestei nevoi, fenomenul juridic a început să se manifeste deschis, există structuri ale statului care urmăresc permanent cum sunt respectate legile în vigoare (dreptul pozitiv) ce mai trebuie reglementat juridic în societate, ce trebuie abrogat ca fiind de prisos ca urmare a evoluţiei vieţii sociale. Apariţia unor modificări în societate pune problema dacă se impune intervenţia statului pentru a stabili cum să se desfăşoare relaţiile sociale, cum să se integreze comportamentul oamenilor în ordinea de drept existentă.

Norma juridică reprezintă elementul fundamental al oricărui sistem de drept. Din punct de vedere etimologic, conceptul de “normă” desemnează o regulă ce reglementează

comportamentul uman (normă socială). Sistemul normelor sociale cuprinde norme de drept, norme morale, norme religioase, sau norme politice, potrivit domeniului specific al relaţiilor sociale vizate. Pornind de la cele două seturi de consideraţii norma de drept poate fi definita ca o regulă socială ce reglementează comportamentul uman în domeniul dreptului, ceea ce îi conferă un caracter obligatoriu.

Norma juridică (norma agendi) este o normă socială, este elementul de bază al dreptului. Dreptul nu poate fi explicat decât prin norme juridice. Orice normă juridică are în conţinutul său expresia de voinţă conştientă a legiuitorului referitor la cum doreşte să fie conduita oamenilor într-un domeniu sau altul. Normele juridice reglementează raporturile dintre oameni şi nu raporturile dintre om şi bunuri. Regulile de conduită instituite prin norme juridice sunt tipice, ele se aplică unui număr nedeterminat de cazuri atât timp cât sunt în vigoare, stabilind sau delimitând un comportament oricărui subiect care se găseşte în situaţia descrisă de norma juridică. În sens analitic norma juridică este o regulă de conduită generală, impersonală şi obligatorie a cărei aplicare şi respectare se face ca urmare a conştiinţei juridice a oamenilor. Totuşi fiind instituită de către Stat, ca organizaţia politică a societăţii căreia i s-au încredinţat prerogative de putere publică, statul are mijloace instituţionalizate cu ajutorul cărora să-şi impună voinţa exprimată prin norma juridică. Statul poate să-l constrângă pe individul care i se împotriveşte, nerespectând conduita tipică prescrisă prin normă. Indiferent de conţinutul său, norma juridică este o obligaţie, un imperativ, un ordin. Ea este etalonul comportamentelor umane rezultat din exigenţele Societăţii pentru membrii săi în acele relaţii în care, statul a înţeles să intervină şi să normeze comportamentele.

2. Trăsăturile normei juridice

Norma juridică este elementul constitutiv sau "celula de bază" a dreptului. Prin natura sa, norma juridică are următoarele trăsături:

Norma juridică are carater general şi impersonal.Caracterul general rezultă în aceea că norma de drept este destinată tuturor sau unor grupuri ori categorii sociale. Aceasta înseamnă că regula conţinută vizează conduita obligatorie fără a determina, concretiza şi nominaliza respectivele persoane. Caracterul impersonal rezultă din faptul că norma de drept conţine o regulă de conduită tipică, regulă care se adresează tuturor oamenilor sau unor grupuri umane şi nu unor persoane individuale.

Un caracter general şi impersonal îl au de exemplu normele juridice care reglementează activitatea şi structura organelor statului şi prevăd anumite competenţe pentru preşedintele ţării, pentru parlament şi guvern, preşedinţii celor două camere sau pentru primul ministru. Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul sunt reglementate de Constituţie, ca instituţii, indiferent de alcătuirea lor nominală.

Normele juridice sunt obligatorii. Normele juridice nu sunt simple doleanţe sau indicaţii, ci reprezintă o poruncă, un ordin, o dispoziţie obligatorie. Ele sunt un comandament impus de puterea publică, a cărui putere devine obligatorie, ele fiind prescriptive şi nu descriptive.

Norma juridică are caracter voliţional pentru că regula pe care o conţine este o manifestare (consecinţă) a voinţei de stat.

Norma juridică are caracter ideologic pentru că regula de conduită pe care o conţine înainte de a primi reglementare juridică, trece prin filtrul conştiinţei oamenilor, reflectă ideile şi conceptele acestora.

Norma juridică este o regulă de conduită socială deoarece stabileşte comportarea, respectiv conduita pe care trebuie să o aibă oamenii în raporturile dintre ei şi societate.