Norma juridică

Norma juridică

Este o regulă de conduită, generală, obligatorie şi impersonală, instituită sau recunoscută de stat, a cărei respectare poate fi asigurată prin forţa coercitiva a statului.

Norma juridică prescrie o conduită tipică pe care trebuie să o urmeze toate subiectele de drept la care ea se referă; stabileşte drepturi şi obligaţii pentru subiectele de drept, fără a se referi la o situaţia concretă, individuală;

Norma juridica cuprinde dispoziţii obligatorii care se aplică la un număr nelimitat de cazuri, ori de câte ori se ivesc împrejurările, condiţiile prevăzute în ipoteza normei juridice.

Structura normei juridice este analizată dintr-o dublă perspectivă: tehnico-legislativa şi logică.

Structura tehnico-legislativă

Reprezintă o perspectivă externă de analiză a normei juridice şi este determinată de modul de exprimare a normei juridice în cadrul legislativ, adică de modul de aşezare a normei juridice în articole, paragrafe, aliniate şi teze. Articolele la rândul lor sunt grupate în secţiuni, capitole şi titluri. Structura tehinco-legislativa poate fi identificată în constituirea codurilor normative care alcătuiesc de regulă sediul principal al materiei într-o ramură de drept. Codificarea şi sistematizarea normelor juridice sunt operaţiuni proprii tehnice elaborării actelor normative.

Norma juridică este redată în articole cuprinse într-un act normativ, prin urmare din punct de vedere al structurii externe articolul reprezintă elementul de bază şi forma în care apare expriimata norma juridică. Un articol poate să cuprindă o singură norma juridică, aceasta este situaţia ideală în multe cazuri însă norma juridică este cuprinsă în mai multe articole ceea ce conduce la concluzia că norma juridică nu se poate identifica cu articolul actului normativ. Potrivit cerinţelor tehnicilor legislative, articolele cuprinse într-un act normativ trebuie să fie structurate într-o ordine de expunere logica, ceea ce se realizează prin intermediul tehnicii de sistematizare a actelor normative.

Necesitatea de sistematizare a actelor normative este cerută de următorii factori:

• structura dinamica şi complexă a actelor normative, determinată de faptul că actul normativ înregistrează şi reda orice schimbare în realitatea căreia i se adresează. Ca atare prin intermediul tehnicii de sistematizare trebuie preluate în forma juridică toate modificările ivite în nevoia socială care a generat apariţia unui anumit act normativ.

• corectă aplicare a dispoziţiilor cuprinse într-un act normativ implica o cât mai bună cunoaştere a acestora.

• evitarea supraglomerarii cadrului legislativ şi a apariţiei redundantei între dispoziţiile cuprinse în diversele acte normative.

O bună tehnica de sistematizare a actelor normative se regăseşte că impact în gradul de claritate şi gradul de coerentă a sistemului de acte normative. Sunt recunoscute două tipuri de sistematizare a actelor normative: incorporarea şi codificarea. Incorporarea este o formă inferioară de sistematizare deoarece nu presupune operaţiuni de modificare şi prelucrare a substanţei materialului actului normativ. Incorporarea se găseşte sub forma unor culegeri, colecţii de acte normative, realizate fie de organele de stat (încorporare oficială), fie de persoane particulare (încorporare nooficiala), fiind realizată potrivit unor criterii alfabetice, cronologice sau pe ramuri de drept. Codificare reprezintă o formă evoluată de sitematizare, care are ca scop redactarea potrivit unei concepţii unitare, a principiilor şi a celor mai importante reglementări într-o anumită ramură de drept. Codificarea are ca rezultat apariţia marilor coduri de legi, care nu pot reglementa însă exhaustiv relaţiile sociale care fac obiectul lor; ca atare activitatea de codificare implica elaborarea unor acte normative ce redau structura internă şi principiile de organizareproprii unei ramuri de drept.

Structura logică

Reprezintă partea statică stabilă a normei juridice şi cuprinde: ipoteză, dispoziţia şi sancţiunea.

Ipoteza descrie împrejurările în care devine aplicabilă regulă de drept ce formează conţinutul normei juridice. Ipoteza prefigurează abstract acele activităţi umane care, intrând în tiparul normei juridice devin fapte juridice (codul familiei descrie în secţiunea a treia, în legătură cu situaţia legală, ipoteza copilului din căsătorie, precum şi ipoteza copilului din afara căsătoriei).

Dispoziţia reprezintă partea cea mai importantă a normei juridice intru cât conţine prescripţia care a impus apariţia normei. Aceasta prescripţie este justificată de premisa-situatia conţinuta în ipoteza. Dispoziţia cuprinde comportamentul normei juridice exprimată sub forma conduitei ce trebuie urmată de subiectul de drept căruia îi este adresată. Acest imperativ reflectă una dintre cele mai importante trăsături ale normei juridice: trecerea de la ceea ce este (indicativ) la ceea ce trebuie să fie (imperativ). Dispoziţia cuprinde prin urmare drepturile şi dispoziţiile subiectelor de drept.