Normele conflictuale privind PF și PJ în dreptul internațional privat

I.Norme conflictuale privind persoanele fizice

Precizări prealabile

Starea civilă este definită de art. 98 C.civ. ca fiind dreptul persoanei de a se individualiza, în familie şi în societate, prin calităţile strict personale ce decurg din actele şi faptele de stare civilă .

Elementele componente ale stării civile sunt inerente persoanei. Caracterele intrinseci ale stării civile sunt indivizibilitatea, indisponibilitatea şi imprescriptibilitatea .

Statutul persoanei rezultă din actele şi faptele de stare civilă. Dacă naşterea şi moartea sunt fapte juridice, adopţia, căsătoria, divorţul şi declararea judecătorească a morţii sunt acte juridice. Starea civilă este deosebită însă de elementele sale, precum şi de efectele ce se produc. Datorită considerării lor distincte, legile aplicabile pot fi diferite.

Capacitatea civilă reprezintă aptitudinea persoanei fizice de a avea şi de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile săvârşind acte juridice. Capacitatea civilă are două componente: capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.

Relaţiile de familie sunt raporturi specific dreptului familiei, în materii precum: căsătoria, rudenia, afinitatea, adopţia, filiaţia, obligaţia legală de întreţinere, etc.

1.1.Legea aplicabilă stării civile şi capacităţii persoanei fizice

Potrivit art. 2572 alin. (1) C.civ, starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională. Aşadar, regula în materie este aplicarea legii naţionale, adică a legii statului a cărui cetăţenie o are persoana respectivă (lex patrie).

În ce priveşte acest aspect, statele de emigrare (printre care şi România) aleg cetăţenia ca punct de legătură al normei conflictuale, în timp ce statele de imigrare şi cele federale optează pentru domiciliu sau reşedinţa obişnuită.

Potrivit art.2.569 C.civ., determinarea cetăţeniei şi proba acesteia se fac potrivit statului a cărui cetăţenie se invocă.

Dacă persoana are mai multe cetăţenii, se aplică legea statului a cărui cetăţenie o are şi de care este cel mai strâns legată, în special prin reşedinţa sa obişnuită.

Pentru apatrizi si refugiaţi (au statutul reglementat de dispoziţiile speciale şi convenţiile internaţionale la care România este parte) trimiterea la legea naţională este înţeleasă ca fiind făcută la legea statului reşedinţei obişnuite.

Pentru a înţelege sensul noţiunii de “ reşedinţă obişnuită” a persoanei fizice trebuie să se facă distincţie în lege după cum persoana respectivă acţionează sau nu în exerciţiul activităţii sale profesionale.

Pentru persoana care nu acţionează în exerciţiul activităţii profesionale, reşedinţa obişnuită este în statul unde aceasta îşi are locuinţa principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înregistrare. Reşedinţa obişnuită a unei persoane fizice acţionând în exercitarea activităţii profesionale este acolo unde are stabilimentul său principal . Confom art. 87 din Codul civil, domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală. Reşedinţa persoanei fizice este definită ca fiind locul unde persoana declară că are locuinţa secundară, confort art.88 din Codul civil.