Noțiunea de infracțiune internațională

CAPITOLUL 1.Noţiunea, obiectul şi sistemul dreptului internaţional

penal

Orice normă de drept exprimă o voinţă. Dacă exprimă voinţa unui stat, norma respectivă face parte din dreptul naţional al statului respectiv. Dacă exprimă voinţa unei colaborări dintre state, ea devine normă de drept internaţional.

În literatura juridică de specialitate se foloseşte atât denumirea

de drept internaţional penal, cât şi cea de drept penal internaţional . Aceste îmbinări sunt mai degrabă două sintagme nominative care, de cele mai multe ori, funcţionează ca sinonime.

Între aceste sintagme există, totuşi, diferenţă conceptuală .

Dreptul internaţional penal este o ramură a dreptului public, se bazează şi se află în relaţii de corelaţie reciprocă cu normele generale ale acestui drept.

Se constituie din norme materiale şi din norme procesuale. Normele materiale stabilesc actele interzise, adică totalitatea faptelor considerate de convenţii drept infracţiuni, iar normele procesuale stabilesc procedurile permise în situaţia în care normele materiale au fost încălcate.

Reprezintă un ansamblu de reguli create în procesul coordonării voinţei statelor şi acceptate drept obligaţiune a tuturor statelor şi orientate direct împotriva infracţiunilor cu caracter internaţional. Face parte din ordinea juridică internaţională.

Apără, prin aplicarea metodelor şi procedeelor specifice, ordinea juridică internaţională în general de posibilele atentate comise de indivizi aparte sau de grupuri de indivizi în domeniile strict reglementate: securitate internaţională (lupta împotriva agresiunii), conflicte militare (încălcare a legilor şi cutumelor de purtare a conflictelor militare), protecţie internaţională a drepturilor omului (genocidul, apartheidului).

Se exercită în forme speciale şi, odată cu adoptarea Statutului Curţii Penale Internaţionale, se prezintă ca un cod perfect unitar, coerent şi legiferat.

Este la etapa cristalizării ca ramură autonomă de drept fiind recunoscută ca una dintre cele mai noi ramuri ale dreptului internaţional public, oficial codificată în totalitatea normelor sale, în 1998, odată cu instituirea jurisdicţiei penale internaţionale configurate de Statutul Curţii Penale Internaţionale de la Roma.

Prin crearea Curţii Penale Internaţionale, şi-a constituit propriul aparat represiv. Se aplică pentru săvârşirea infracţiunilor internaţionale. Normele dreptului internaţional penal se realizează prin aplicarea preponderentă a lor de către instanţele naţionale în judecarea fiecărei cauze concrete, aceste norme sunt aplicate şi de către instanţele internaţionale de drept penal.

CAPITOLUL 2. Elemente ce definesc infractiunea internationala

Dreptul penal internaţional (dreptul naţional penal al statelor) este domeniul în care statele îşi cer sprijin reciproc pentru rezolvarea unor probleme de drept penal intern (la extrădare, la asistenţă juridică în cauze penale, la aplicarea legilor naţionale în cazul infracţiunilor săvârşite în străinătate, la recunoaşterea hotărârilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti ale altor state sau la regulile de jurisdicţie penală în cazul infracţiunilor săvârşite de către trupele străine aflate în tranzit sau staţionate pe teritoriul altui stat ori împotriva unor asemenea trupe etc.).

Apără, de posibilele atentate, ordinea internă a fiecărui stat, cuprinde normele de drept penal intern care au şi un element de extraneitate (locul săvârşirii faptei sau al consecinţelor producerii acestora, naţionalitatea făptuitorilor, locul unde aceştia se află după săvârşirea infracţiunilor, când toate aceste elemente sau unele din ele nu sunt întrunite în cadrul legal naţional, împrejurări de natură a determina componenţa de judecată a

instanţelor naţionale).