Notiunea de Infractiune Internationala

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Notiunea de Infractiune Internationala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

1. CONCEPTUL DE INFRACTIUNE INTERNATIONALA. APARITIA SI DEZVOLTAREA ACESTUIA
2. DEFINITIA INFRACTIUNII INTERNATIONALE
3. ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE INFRACTIUNII INTERNATIONALE: MATERIAL ILICIT MORAL (PSIHOLOGIC)
4. CRITERII DE CLASIFICARE A INFRACTIUNILOR INTERNATIONALE

Extras din document

1. CONCEPTUL DE INFRACTIUNE INTERNATIONALA. APARITIA SI DEZVOLTAREA ACESTUIA.

Dreptul penal ,este structurat ,in totalitate in jurul a 3 institutii fundamentale si anume :infractiunea ,raspunderea penala si pedeapsa .Intre cele 3 institutii exista o stransa legatura si conditioanare ,in sensul ca institutia infractiunii determina existenta si functionarea celorlalte doua.Astfel fara infractiune nu poate exista raspundere penala iar fara raspundere penala nu poate exista pedeapsa .avarsirea unei infractiuni atrage ,pentru cel care a comis-o ( perosoana sau stat) o pedeapsa iar pedeapsqa implica din partea faptuitorului ,raspunderea sa penala pentru fapta savarsita.

In teoria dreptului penal si in diferite legislatii nationale ,infractiunea este privita din doua perspective:ca fenomen social sau ca fenomen juridic.Orice infractiune este o fapta sociala prin accea ca ,pe de o parte,tulbura ordinea sociala iar pe de alta parte ,exprima o anumita pozitia a faptuitorului fata de regulile sociale ,adica un act de conduita sociala.

Ca fenomen social ,notiunea de infractiune evolueaza in functie de modul in care sunt apreciate ,la un moment dat anumite valori sociale ,in raport de care este nevoie sa se adopte norme de conduita considerate necesare pentru existenta societatii si ,pe aceasta baza ,statele determina in cuprinsul legii penale ,actiunile sau abstentiunile pe care le impune cetatenilor,sub amenintarea unei pedepse .

Ca fenomen juridic ,infractiunea este o fapta/actiune sau inactiune,imputabila autorului sau ,prevazuta de legea penala si sanctionata cu o pedeapsa .ca fenomen juridic infractiunea este caracterizata de incriminare si pedeapsa pentru savarsirea ei. Infractiunea reprezinta o fapta (actiune sau inactiune), care este periculoasa pentru societate, este savârsita cu vinovatie si este prevazuta de legea penala.

De aici rezulta ca infractiunea este în primul rând o fapta a omului, un act de conduita exterioara a acestuia, perceptibil prin simturile noastre. Fapta poate consta într-o actiune sau inactiune, un fapt concret contrar normelor prescrise de lege sau lipsa unui fapt prescris de lege ca o obligatie într-o împrejurare data. Ea cuprinde si urmarile socialmente periculoase, deci si modificarile produse în mod constient, ori care se puteau produce prin actiunea sau inactiunea respectiva. Evident, pentru ca fapta sa fie pedsepsita trebuie sa existe si o legatura de cauzalitate directa sau mediata între fapta respectiva si rezultatul socialmente periculos produs.

Pentru a constitui infractiune, fapta penala trebuie sa prezinte si un pericol social real, adica sa aduca atingere prin vatamarea efectiva sau prin punerea în pericol, uneia din valorile aparate de legea penala si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.

Pericolul social difera de la o infractiune la alta în raport cu însemnatatea valorilor sociale încalcate sau atinse, dar el trebuie sa aiba întotdeauna un grad ridicat care sa justifice sanctionarea în modalitate penala. Evaluarea pericolului social al infractiunii se face în mod generic prin lege atunci când aceasta incrimineaza un summit tip de infractiune si în mod concret în procesul de aplicare, de catre organele judiciare penale.

Pentru existenta infractiunii, asa cum rezulta din definitia acesteia, este necesar ca fapta penala sa fie savârsita cu vinovatie. Aceasta presupune ca fapta sa fie expresia unei anumite atitudini psihice a autorului în ce priveste vointa neconstrânsa de a comite acea fapta si constiinta caracterului si a urmarilor socialmente periculoase ale acesteia. O asemenea atitudine psihica se poate prezenta fie sub forma intentiei (directa sau îndirecta), fie sub forma culpei, cu variatele ei forme (usurinta, temeritete, gre§eala, imprudenta sau nesocotinta, neatentie, neglijenta, nepricepere, nedibacie etc.).

Fapta care prezinta pericol social si este savârsita cu vinovatie capata, însa, caracter de infractiune numai daca este prevazuta de legea penala ca susceptibila de a fi sanctionata în aceasta modalitate specifica.

Numai din momentul prevederii în lege, fapta respectiva capata caracter juridic, potrivit principiului legalitatii incriminarii putând fi aplicate sanctiuni penale doar pentru acele fapte cate la data savârsirii lor erau prevazute ca atare, deci incriminate, printr-o lege.

Pentru existenta unei infractiuni si pedepsirea acesteia este, asadar, necesara întrunirea tuturor celor trei trasaturi esentiale, definitorii pentru aceasta, ca o fapta socialmente periculoasa, sav'ârsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.

Aceste trasaturi definesc infractiunea în raport cu alte acte ilicite (delictul civil, contraventia, abaterea disciplinara).

Reliefarea sumara a acestor aspecte ridicate de teoria generala a infractiunii care constituie în fapt fundamente ale dreptului penal, acceptate în legislatia penala interna a statelor civilizate am considerat-o necesara pentru ca asemenea concepte stau la baza si a reglementarilor internationale privind reprimarea infractiunilor. Ele au inspirat pe autorii conventiilor internationale prin care sunt incriminate diferite categorii sau anumite infractiuni concrete, în cuprinsul respectivelor conventii formulându-se reglementari ce constituie o sinteza între institutiile de drept penal intern si institutiile proprii dreptului international public, în conditiile în care dreptul international penal se bazeaza înca într-o important masura pe institutiile juridice nationale.

Trecerea în sfera internationalului a unor infractiuni care în perioada clasica a dreptului international public era de competenta exclusiva a fiecarui stat, ca si aparitia unor noi infractiuni grave, odata cu interzicerea recurgerii la forta armata în dreptul international, au determinat si cristalizarea notiunii de infractiune internationala.

În cadrul dreptului international, problema reprimarii infractiunilor capata trasaturi noi, particulare, sub variate aspecte, relatiile internationale desfasurându-se, ele însele, dupa reguli ce prezinta importante particularitati fata de dreptul intern al statelor.

Notiunea de infractiune internationala este de data mai recenta, ea fiind strâns legata si de doua postulate importante pentru dreptul international penal, si anume ca statul în relatiile sale este supus dreptului si ca individul poate fi facut raspunzator pentru actiunile ilicite ale unui stat.

Dreptul international penal, s-a constituit ca ramura distincta a dreptului international abia în secolul 20, iar raspunderea internationala pentru savârsirea de infractiuni s-a adaugat celorlalte forte ale raspunderii internationale, îndeosebi în legatura cu crimele de razboi, dar si cu savârsirea de catre persoane particulare în timp de pace a unor infractiuni a caror periculozitate afecteaza societatea umana în întregul sau, dincolo de interesele de protectie anti-infractionala proprii fiecarui stat (infractiunile de terorism ,genocide etc) .

Fisiere in arhiva (1):

  • Notiunea de Infractiune Internationala.doc