Noțiunea, natura juridică și caracterele căsătoriei

Rezumat

Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie și reglementată de normele imperative ale legii. Aceasta se întemeiază pe deplină egalitate în drepturi între bărbat si femeie, având un caracter civil.

Legea folosește termenul de căsătorie in două sensuri . În primul rând, căsătorie înseamnă actul juridic pe care îl încheie cei ce vor să se căsătorească. Pentru încheierea căsătoriei este necesar acordul de voință al viitorilor soți, dar odată încheiată, ea devine independentă de acest acord de voință pentru a fi cârmuita in întregime de normele legale. Așadar, prin încheierea căsătoriei, viitori soți consimt să li se aplice regimul legal al căsătoriei, fără a avea posibilitatea de a-l modifica.

În raport de rolul voinței părților actului juridic in dinamica formării raportului juridic, actele juridice se clasifica in acte juridice subiective si acte juridice-condiție . Căsătoria este considerată ca aparține acestei din urmă categorii, deoarece părțile pot decide numai ca dispozițiile legale care stabilesc statutul legal al căsătoriei să li se aplice ori nu, fără posibilitatea de a le modifica. Codul familiei folosește, de exemplu, termenul de căsătorie in sens de act juridic in art. 1 ("căsătoria liber consimțită"), în art. 16 ("căsătoria se încheie prin consimțământul viitorilor soți"), în art. 19 (care dispune că este "nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor…").

În al doilea rând, căsătoria înseamnă situația juridică, în principiu permanentă, a celor căsătoriți. Această situație juridică este determinată de reglementarea legală privind căsătoria, care devine aplicabilă prin încheierea actului juridic al căsătoriei și exista pe tot timpul cât durează raportul de căsătorie. În acest sens Codul familiei folosește, de exemplu, termenul de căsătorie în art. 28 potrivit căruia soții sunt obligați sa poarte un anumit nume "în timpul căsătoriei" și in art. 30, care stabilește regimul juridic al bunurilor dobândite "în timpul căsătoriei".

Trăsăturile principale ale ambelor sensuri ale căsătoriei urmează a fi cuprinse in definiția aceasta. Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie și reglementată de normele imperative ale legii.

Actul juridic prin care se încheie căsătoria nu poate fi considerat un contract. Între acestea exista mai multe deosebiri:

În cazul contractului, fiecare parte urmărește un scop diferit, pe când in cazul căsătoriei este ambele părți urmăresc un scop comun, care este întemeierea unei familii;

Efectele juridice ale contractului sunt determinate de părți în anumite limite stabilite de lege (art. 5, 963, 968 din Codul civil) putând îmbrăca cele mai diferite aspecte, în timp ce efectele căsătoriei sunt prestabilite de lege, voința parților neavând decât rolul de a determina aplicarea statutului legal al căsătoriei, fără posibilitatea de a-l modifica în vreun fel. Cei care se căsătoresc au deci numai posibilitatea de a accepta sau nu statutul legal al căsătoriei, așa cum este el stabilit de lege;

În principiu, contractul poate fi susceptibil de modalități (condiția si termenul), pe când căsătoria nu poate fi afectată de asemenea modalități;

Contractul fiind stabilit prin voința părților, poate înceta prin acordul lor de voință in acest sens, pe când căsătoria nu poate lua sfârșit prin acordul de voință al soților. În cazul contractului cu durată nedeterminată se admite că acesta poate înceta, în principiu, prin voința unilaterală a uneia dintre părți, pe când căsătoria nu poate înceta in asemenea mod. În sfârșit, contractul poate fi modificat de către părți, prin acordul lor, ceea ce nu este valabil in cazul căsătoriei.