Noțiunea și ordinea efectuării acțiunii de urmărire penală

Notiunea şi ordinea efectuarii acţiunii urmaririi penale

Introducere

În literatura de specialitate numerosi autori au subliniat necesitatea si importanta urmaririi penale ca faza distinctă a procesului penal, importanţa care rezidă atât din rolul determinant al probelor în solutionarea echitabila a cauzelor penale, de solutionarea justă şi temeinica a cauzelor cât şi de realizarea unei politici penale care sa corespună nevoilor unui stat de drept.

În literatura de specialitate se apreciază ca în conditiile vietii sociale moderne infracțiunile devin din ce în ce mai variate, iar modul lor de realizare ţine pasul cu dezvoltarea şiintei şi tehnicii. Astfel, orice persoană particulară, victimă, s-ar gasi dezarmată faţă de infractori, fara sprijinul unor organe abilitate de stat, care au aceaiaşi pregatirea profesională necesară în lupta contra infractionalității.

Efectuarea urmaririi penale ca faza premergătoare judecații, are şi rolul de a evita trimiterea în judecată a tuturor persoanelor asupra cărora planează o banuială ca ar fi comis a fapta penala, având în vedere ca judecata se desfasoara cu respectarea principiului publicitatii, lucru care ar fi destul de dăunator pentru o persoana nevinovă.

Capitolul 1. Consideraţii genarale privind noţiunea de urmarirea penală

1. Noţiunea

Urmarirea penală este prima fază a procesului penal, prevazută în Partea speciala, Titlul I, Capitolul I din Codul de procedură penală al R. Moldova, care constă în activitatea desfaşurată de organele de urmarire penală, în limitele careia sunt administrate şi verificate probele necesare privind existenţa infracţiunii, identificarea faptuitorilor, stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul a se dispune trimiterea acestora în judecatacă .Organele de urmarire penală au о competenţa bine determinată de lege. Prin activitatea pe care о desfaşoară, aceste organe permanent urmaresc aflarea adevarului cu privire la faptă şi faptuitor, impiedicand astfel tragerea la raspundere penală a celor nevinovaţi, asigurînd în acelaşi timp, respectarea drepturilor şi libertaţilor cetăţenilor. Urmărirea penală este considerată ca fiind „sufletul procesului penal”. Importanţa şi necesitatea urmaririi penale rezultă tocmai din faptul, ca organele de urmarire penală trebuie să constate la timp şi în mod complet faptele comise, sa-i identifice pe faptuitori şi sa pună la dispozitia instanţelor de judecata materialul probator necesar pentru stabilirea vinovaţiei faptuitorilor în vederea sancţionarii lor conform legii . Necesitatea urmaririi penale decurge şi din faptul, ca în cadrul proce¬sului penal există lipsa de probe, iar de multe ori infractorii nu sunt cunoscuţi, efectuarea actelor de urmarire penala avand tocmai menirea de a proba existentă componenţei de infracțiune şi а-i identitica pe faptuitori. Conform C.P.P., urmarirea penală are un conţinut şi о desfasurare riguros limitată. Potrivit dispoziţiilor legale, urmarirea penală este о fază obligatore în majoritatea cauzelor penale, cînd procesul penal se prezintă sub forma sa tipică. Dar sunt situaţii cand procesul penal apare sub formă sa atipică şi anume în cazul procedurii de urmarire şi judecare a unor infracţiuni flagrante, care nu este supusă urmaririi penale.

Obiectul urmaririi penale. Urmarirea penală are ca obiect acumularea probelor necesare cu privire la existenţa infracțiunilor, la identificarea faptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata daca este oportună sau nu trimiterea în judecată.

Din această prevedere legală rezultă ca obiectul urmaririi penale constă în efectuarea actelor de urmarire penală şi a masurilor operative de investigații, scopul descoperirii indicilor infracţiunii şi persoanelor care au savarşit-o.

Activitaţile care se desfasoară în cadrul urmaririi penale au un conţinut complex, bine determinat de specificul problemelor ce se impun a fi rezolvate în fiecare cauză penală.

La „acumularea probelor necesare” se referă acele operaţii de descoperire, adunare, examinare şi apreciere a probelor, pentru a se constata daca sunt sau nu temeiuri suficiente pentru a fi posibilă trimiterea cauzei în judecată.

Prin „ existenţa infractiunilor ” legea are în vedere orice infracţiune, indiferent de etapa în care a ajuns aceasta infractiune consumată sau tentativă.

Prin expresia „identificarea faptuitoruluii se întelege stabilirea tuturor datelor de identitate şi a antecedentelor penale a banuitului, precum şi la stabilirea tuturor formelor de participaţie penală (autor, instigator, complice) a celor ce caracterizează şi individualizează personalitatea şi a datelor privind starea lor civilă.

Prin stabilirea raspunderii făptuitorului ” se are învedere faptul, că probele adunate în cursul urmăririi penale trebuie sa contribuie nu numai la lamurirea aspectelor privind fapta penală, ci să elucideze şi aspectele legate de vinovaţia faptuitorului, respectiv dacă acesta poate sau nu fie subiect al răspunderii penale. Soluţia trebuie sa fie întemeiată pe un material probator complet, care să ducă la stabilirea adevarului şi la aplicarea corectă a legii.