Noțiunile de etică și deontologie - independența, imparțialitatea și integritatea - valori deontologice

Etică și deontologie juridică

Termenul de etică provine din grecescul ethos care înseamnă în traducere liberă, caracter, obișnuință, datină.

În sens uzual, etica reprezintă un ansamblu de concepte și principii morale în conformitate cu care societatea decide să reglementeze comportamentul membrilor săi determinând legitimul și acceptabilul inițial.

Etica reprezintă o știință despre învățătura care urmărește scopul formării unei noi personalități unui om bun și mai onest raportate direct la concepțiile de divinitate dominante la acel moment.

Etica presupune 3 dimensiuni fundamentale:

1. Dimensiunea normativă, adică etica constituie un ansamblu de norme și principii care dirijează conduita umană.

2. Dimensiunea de justificare, se referă la toate circumstanțele care fac etica necesară și argumentată.

3. Dimensiunea logică, este data de perspectiva metodică conștientizând ansamblul factorilor care explică necesitatea eticii.

DEONTOLOGIA nu reprezintă decât o formalizare a eticii care se materializează trecând prin codurile de conduita profesională, iar unele profesiuni sunt chiar direct implicate, cum ar fi MAGISTRATII, MEDICII, FUNCTIONARII PUBLICI, AVOCATII, EXPERTII CONTABILI, etc.

Cele mai importante valori etice fundamentale ale magistraților consacrate în Codul deontologic se referă la:

-independența magistraților

- promavarea supremației legii

- imparțialitate

- îndeplinirea îndatoririlor profesionale

- integritate, demnitate, onoare

Independența, imparțialitatea și integritatea - valori deontologice specifice magistraților

1. Independența

A fi independent se referă la persoana care nu depinde de cineva sau ceva, care se bazează pe propriile puteri. Este un atribut care îi permite judecătorului să acționeze în realizarea actului de justiție și mai ales să decidă doar în baza legii și a propriei conștiințe, fără nici o subordonare sau influență.

Independența implică lipsa oricărei ingerințe din partea altor puteri ale statului sau a părților, precum și existența garanții reale contra oricăror presiuni exterioare.

Judecătorii trebuie să își exercite funcția cu obiectivitate și imparțialitate, să se supună doar legii și să aplice legea la situația de fapt determinată pe baza evaluării materialului probator, fără a da curs factorilor exteriori cu care interacționează.

Independența are un înțeles dual:

- independența instituțională - funcțională - care privește relațiile dintre judiciar și alte sisteme

- independența individuală - personală - care se referă la independența de facto a magistratului

Relaționarea celor două sensuri ale noțiunii de independență constă în faptul că un magistrat poate avea acea stare de spirit sau atitudine specifică în exercitarea curentă a atribuțiilor judiciare

Independența justiției implică disocierea din punct de vedere instituțional și structural de:

- legislativ,

- executiv,

- părți/alte persoane

- mass-media

Independența fată de legislativ semnifică:

- legiuitorul nu poate interveni în procesul de judecată în altă formă decât cea a emiterii de acte normative

- după pronunțarea unei hotărâri definitivă și irevocabilă, aceasta nu mai poate fi modificată de nici o autoritate nejudiciară în detrimentul procesului soluționat definitiv.

Independența față de executiv semnifică:

- lipsa oricărei imixtiuni din partea puterii executive în activitatea deînfăptuire a justiției în afara prerogativelor delegării legislative, în situația Guvernului, ori grațierii individuale în cazul președintelui țării.