Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 3855
Mărime: 37.60KB (arhivat)
Publicat de: Daniel N.
Puncte necesare: 5

Extras din referat

1.Noțiunile fundamentale ale dreptului succesoral

Prin succesiune sau moștenire se înțelege transmiterea patrimoniului unei persoane decedate la una sau mai multe persoane în viață.

Persoana decedată, al cărei patrimoniu se transmite, se numește de cujus, o prescurtare a expresiei de cujus succesione agitur( aceea despre a cărei moștenire este vorba).

Succesiunea poate fi testamentară, când defunctul, printr-un act de ultimă voință, arată cum să se împartă averea pe care o posedă sau legală, numită și ab intestato, când patrimoniul acestuia, în lipsa unui astfel de act de ultimă voință, se va împărți în conformitate cu legea.

Transmiterea patrimoniului succesoral are un caracter universal, în sensul că moștenitorul, dobândind succesiunea( fi e în întregime, fie o cotă-parte din ea, dacă sunt mai mulți moștenitori), o dobândește ca o unitate deplină, asupra lui trecând toate drepturile și obligațiile defunctului.

Cu alte cuvinte, dobândind moștenirea, succesorul se va substitui în toate drepturile acestuia și va trebui totodată să-i plătească toate datoriile, chiar dacă acestea întrec activul succesoral. În acest caz moștenitorul va trebui să plătească datoriile care depășesc activul succesoral( ultra vires hereditatis) din patrimoniul să propriu.

Romanii explicau acest caracter al transmisiunii succesorale prin ideea că moștenitorul ”continuă” persoana defunctului; în realitate este vorba despre o regulă menită să apere interesele creditorilor, care puteau, în acest chip, să încaseze creanțele din averea proprie a moștenitorului.

2. Scurt istoric al dreptului succesoral roman

În Roma străveche, moștenirea legală( ab intestato) a apărut înaintea celei testamentare, motivele ținând de evoluția societății sclavagiste.

Astfel, în epoca gentilică primele norme, cu caracter nejuridic, care priveau devoluția succesorală, atribuiau moștenirea cogentililor, Este vorba desigur despre bunuri mobile, căci cele imobile aparțineau, sub forma proprietății colective, gintei.

O dată cu dezvoltarea patriarhatului, în locul rudeniei după mamă și al dreptului de moștenire matern, se impune descendența în linie masculină și dreptul de moștenire după tată.

Rezultă așadar că în orânduirea gentilică erau obiceiuri ereditare care atribuiau bunurile după principiile rudeniei materne, la început, după cele ale rudeniei paterne, posterior. Aceste obiceiuri devin reguli juridice o dată cu apariția statului, constituind forma originară a moștenirii ab intestato.

Succesiunea testamentară are însă o origine mai nouă. Testamentul presupune o putere părintească în plină dezvoltare, când șeful familiei, stăpân al bunurilor familiale , putea să dispună de ele în favoarea oricărei persoane străine. Apărut la început sub forma unui act între vii, cu efecte în timpul vieții celui care dispune, testamentul , cu timpul, ia forma unui act pentru cauză de moarte( mortis causa) cu efecte după decesul dispunătorului.

Dezvoltarea proprietății a dus la consolidarea acestei forme de moștenire

Legea celor XII table, apărută după formarea statului sclavagist roman, cunoaște ambele forme.

Pe temeiul regulilor moștenirii legale prevăzute de dreptul civil, la succesiune veneau rudele agnatice. Rudenia cognatică, de sânge, n-a devenit fundament al devoluției succesorale decât după descompunerea familiei agnatice și ca o consecință a slăbirii puterii părintești, fenomene generate de schimbările suferite de societatea romană spre finele Republicii.

Noul criteriu de devoluție succesorală bazat pe rudenia de sânge primește o recunoaștere juridică numai în dreptul pretorian și în legislația imperială.

Succesiunea testamentară presupunea, la început, un control obștesc, reminiscență a vechii solidarități gentilice. Astfel, cea mai veche formă de testament roman se făcea sub controlul poporului, fiind votat, asemenea unei legi, în adunările curiate. Abia legea celor XII table a recunoscut cetățeanului roman libertatea de a testa.

Moștenirea testamentară și cea legală se exclud, în sensul că nimeni nu putea dispune numai de o parte din averea sa prin testament, restul urmând să fie atribuită în conformitate cu legea.

Preview document

Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman - Pagina 1
Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman - Pagina 2
Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman - Pagina 3
Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman - Pagina 4
Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman - Pagina 5
Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman - Pagina 6
Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman - Pagina 7
Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman - Pagina 8
Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman - Pagina 9
Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman - Pagina 10
Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman - Pagina 11
Noțiunile fundamentale și istoricul dreptului succesoral roman - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Notiunile fundamentale si istoricul dreptului succesoral roman.docx

Alții au mai descărcat și

Infracțiuni informatice

Tipuri de infractiuni din domeniul informatic 1.Furtul – frauda informatica Intrarea, alterarea, stergerea, sau supraimprimarea de date sau de...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Ai nevoie de altceva?