Noua Curte Europeană a Drepturilor Omului în lumina protocolului nr. 11 și 14

Secţiunea 1. Evoluţia Curţii Europene a Drepturilor Omului

1.1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din 1950

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cunoscută şi sub denumirea de Convenţia pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma şi intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953.1

Prin Convenţia din 1950 au fost create o Comisie Europeană şi o Curte Europeană a Drepturilor Omului.2

Abia la patru ani de la semnarea Convenţiei ( 18 mai 1954), Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei alege, pentru prima dată, membrii Comisiei Europene a Drepturilor Omului, ,,în faţa căreia, în mod obligatoriu, începea orice proces introdus in baza conventiei”.3

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (instituita in 1959) si Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, compus din miniştrii afacerilor externe ai statelor membre sau din reprezentanţii lor.

1.2. Reglementări, proceduri

Conform Convenţiei din 1950, statele contractante şi, acolo unde acestea din urma au acceptat dreptul de plangere individuală, solicitanţii individuali (particulari, grupuri de particulari sau organizaţii neguvernamentale) puteau adresa Comisiei plangeri contra statelor contractante pe considerentul ca ar fi violat drepturile garantate de Convenţie.

Cererile făceau mai întai obiectul unei examinări preliminare de către Comisie, care se pronunţa în privinţa admisibilităţii lor. Cele care erau reţinute faceau obiectul unei incercări de reglementare amiabila. In caz de esec, Comisia redacta un raport care stabilea faptele si formula un aviz privind fondul afacerii. Raportul se transmitea Comitetului Miniştrilor.4

1 Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, luând în consideraţie Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948; considerând că această declaraţie urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă.

2 Ion Diaconu, Drepturile omului, Editura, IRDO, Bucuresti, 1993, op. cit.

3 Marin Voicu, Prefaţa la ,,Jurisprudenţa Curţii Europene de Drepturilor Omului” prima ediţie în limba română, IRDO, 1997, op. cit.

4 Preambul din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale, Roma 04.11.1950; Scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

1.3. Evolutia ulterioară

De la intrarea in vigoare a Convenţiei, dezvoltări importante au intervenit ca urmare a adoptarii unui numar de treisprezece Protocoale adiţionale. Protocoalele nr. 1, 4, 6, 7, 12 si 13 au adaugat drepturi si libertati celor consacrate de Conventie. Protocolul nr.11 a restructurat mecanismul de control. Celelalte Protocoale se refereau la organizarea institutiilor înfiinţate de Convenţie si la procedura de urmat in faţa acestora.

Curtea este într-adevar interpreta supremă a Convenţiei.5

Sectiunea 2 Noua Curte Europeană a Drepturilor Omului

2.1 Perioada de tranziţie

Depinzănd de ratificarea de către ansamblul statelor contractante, intrarea in vigoare a Protocolului nr. 11 a avut loc la 1 noiembrie 1998, la un an după depunerea pe langă Consiliul Europei a ultimului instrument de ratificare. Conceput ca o perioadă pregatitoare, termenul menţionat, de un an, a permis, intre altele, alegerea judecătorilor. Aceştia au avut o serie de reuniuni pentru a lua măsurile organizatorice şi procedurale necesare pentru funcţionarea Curţii. Astfel, ei şi-au ales preşedintele, doi vicepreşedinţi (care în acelaşi timp sunt şi preşedinţi de secţiune), doi preşedinţi de secţiune, patru vicepreşedinţi de secţiune, un grefier şi doi grefieri adjuncţi. Ei au redactat si un nou regulament.6

Inovaţia adusă de acest protocol constă în crearea unei curţi unice şi permanente cu sediul la Strassboug care a înlocuit vechea curte şi vechea comisie a drepturilor omului, unificându-le atribuţiile astfel încât întreaga procedură inclusiv cele ce reveneau înainte Comisiilor, se desfăşoarăin noua Curte Europeană a Dreprurilor Omului. De asemenea, Comitetul miniştrilor îşi pierde funcţia jurisdicţională ocupându-se în continuare cu solicitări de avize consultative precum şi de verificarea respectării hotărârii Curţii.

2.2 Organizarea Curtii

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, se compune dintr-un numar de judecători egal cu acela al statelor contractante. Compoziţia Curţii numără 47 de judecători în prezent, nu există nici o restricţie în ceea ce priveşte numarul de judecători de aceeaşi nationalitate.