Noul Management Public

Noul Management Public.

Aplicarea acestuia în administraţia publică din România

7. Prezentare generală a conţinutului Noului Management Public

În ultimul deceniu se manifestă o tendinţă inovatoare în administraţia ţărilor dezvoltate, cunoscută sub numele de Noul Management Public.

Termenul „Noul Management Public” a fost pentru întâia oară folosit de către Christopher Hood în anul 1990, când a comparat schimbările petrecute în stilurile de management din administraţiile publice din ţările OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) în anii ´80. Hood a observat un număr substanţial de schimbări care au avut loc şi a evidenţiat similitudinile dintre ele, fapt ce l-a determinat să le reunească sub un singur concept, deşi a observat că ţările analizate şi-au reformat administraţia în moduri diferite.

Cu toate că s-au constatat numeroase asemănări, Noul Management Public nu este un model de reformă coerent şi consistent, motiv pentru care adesea a fost prezentat ca un grup de idei, variatii ale unei teme sau un conglomerat de idei.

Noul management public a apărut încă din anii 1980, fiind pus în practică abia zece ani mai târziu, în contextul reformelor din Marea Britanie şi Noua Zeelandă, când a indus posibilitatea gestionării cu succes a schimbării în interiorul organizaţiilor publice.

Forma rigidă, ierarhică, birocratică a administraţiei publice, care a dominat cel mai mult secolul XX, se schimbă cu o nouă formă flexibilă de management public. Această schimbare nu este o schimbare simplă a stilului managerial, ci o schimbare în rolul guvernării în societate şi a relţiei guvern-cetăţeni.

Termenul “guvernare” explică schimbarea discretă, unde cunoaştem mecanisme şi instrumente conectate la reţele de actori “care acţionează în domenii variate ale politicilor publice”. Cercetări recente au arătat că cetăţenii consideră că statul şi administraţia publică trebuie să acţioneze ca un promotor social şi economic.

În loc de a reduce guvernul, cu speranţa îmbunătăţirii economice, strategia a constat în îmbunătăţirea managementului guvernului. Trebuie să înţelegem că managementul nu se referă numai la modernizarea instituţiilor publice şi la reducerea costurilor şi cheltuielilor publice, ci şi la creşţerea importanţei parteneriatelor între sectorul public şi sectorul privat şi societatea civilă, îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice, întărirea responsabilităţii sociale, asigurarea unei largi participări a cetăţenilor în luarea deciziei şi feedback-ul asupra performanţelor serviciilor publice. Dacă sectorul public doreşte să rămână important, atunci trebuie să-şi îmbunătăţească performanţele, utilizând orice fel de mijloace.

Noul management public este o teorie generală privind guvernarea, activităţile şi modalitătile de organizare şi furnizare a serviciilor publice, cunoscând obiectivele guvernului.

Această teorie pune în evidenţă limitele administraţiei publice, considerată “instrumentul fundamental pentru organizarea guvernului” în secolul XX, susţinând înlocuirea modelului birocratic cu noul model de management, un model flexibil.

La sfârşitul secolului XX, este interesant că se propune o nouă teorie care depăşeşte teoria pură a birocraţiei şi a lui Weber. Aceasta înseamnă transferul de la o organizare structurală formală şi orientată pe legislaţie (guvernarea susţinută de teoria dreptului administrativ) la o organizare eficientă, un management eficient şi o alocare eficientă a resurselor publice, bazată pe noul rol al statului definit din punct de vedere economic

Potrivit premiselor teoretice ale noului management public, modelul birocratic nu este eficient pentru sectorul public de la sfârşitul secoluluii XX. Trebuie găsite instrumente noi, altele decât dreptul public şi procesul bugetar convenţional, de asemenea, vor fi schimbate calificarea şi motivarea personalului. Administraţia înlocuieşte structura sa clasică birocratică cu centre de responsabilitate, descentralizate. În acest context, interdependenţele dintre structuri, proceduri şi personal sunt critice. Necesitatea şi gradul de aplicare în practică a specificaţiilor procedurale şi structurale sunt determinate predominant de cultura organizaţională, de istorie, de situaţia economică.

Noul management public presupune o nouă paradigmă în sectorul public, un răspuns la nepotrivirile modelului tradiţional de administraţie. El introduce concepte şi roluri noi în acţiunile sectorului public, guvernarea transparentă, orientată pe rezultate şi manageri publici.