Nulitatea actului juridic

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 21 în total
Cuvinte : 7087
Mărime: 48.61KB (arhivat)
Publicat de: Florin P.
Puncte necesare: 9
UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU” SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

Extras din referat

Definiție

Neexistând o definiție legală, în literatura de specialitate au fost formulate mai multe definiții ale nulității actului civil.

De aceea ni se pare mai simplu și mai logic a defini nulitatea ca fiind sancţiunea de drept civil care desfiinţează actul juridic atunci când a fost încheiat cu nesocotirea condiţiilor sale de validitate (de fond sau de formă) impuse de lege : în acest sens se exprimă și legiuitorul : ,,Orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege nu se prevede altfel. Pentru că un asemenea act este contrar legii, el este considerat ca şi când nu ar fi existat iar părţile sunt repuse în situaţia anterioară. Nulitatea este principala şi cea mai vastă specie a ineficacităţii actului juridic civil.

O altă definiție este: nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actului juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. În alte cuvinte, nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic ( indiferent că sunt condiții de fond sau condiții de formă ).

Din această definiție, pot fi desprinse trăsăturile caracteristice nulității și anume:

- Nulitatea actului juridic civil este o sancțiune de drept civil;

- Privește numai actele juridice, nu și faptele juridice stricto sensu;

- Intervine atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează condițiile de validitate ale actului juridic;

- Constă în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic, deci nu privește actul juridic în întregul lui;

- Pentru stabilirea concordanței sau neconcordanței cu legea a efectelor actului juridic, se recurge la finalitatea legii, în sensul că actul juridic este lipsit numai de acele efecte care contravin scopului urmărit de dispoziția legală încălcată;

- Momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic.

Nulitatea este principala și cea mai vastă specie a ineficacității actului juridic civil extinzându-se în domeniul dreptului privat și al dreptului public.

Concepții privind nulitatea. Scurt istoric

În dreptul roman primitiv nulitatea actului era una cu inexistența sa; era ca și cum actul nu ar fi avut ființă niciodată: nullum est negotium, nihil actum est. Pentru acea epocă nulitatea deriv fie din nerespectarea, fie din lipsa unei condiții pentru valabilitatea actului. Ea opera de plin drept, fără a mai fi nevoie de pronunțarea ei către instanță. această nulitate era numită nulitate civilă.

Mai târziu, în epoca imperiului, pretorul roman putea să paralizeze inechitățile care rezultau dintr-o talmudică aplicare a dreptului civil. Astfel prin restitutio in integrum fără ca preotul să pronunțe în mod direct nulitatea – deoarece restituirea prestațiilor efectuate echivala de fapt cu o anulare a actului. Aceasta era nulitatea pretoriană care își avea izvorul nu în lege, ci în afara ei și care nu opera de plin drept, ci numai după ce era pronunțată de către magistrat prin promovarea unei acțiuni în justiție; altminteri actul era privit ca valabil și își producea toate efectele.

În doctrina civilistă din secolul al XIX-lea era dominată concepția nulității totale și iremediabile, denumită și concepția actului-organism, deoarece nulitatea actului era comparată cu boala organismului uman; această teorie distingea între condițiile de existență și condițiile de existență și condițiile de validitate ale actului juridic. În concepția antropomorfică actul nul de o nulitate absolută este un act născut mort deoarece viciile sale sunt atât de grave încât el nu mai poate fi reparat; dar actul lovit de o nulitate relativă deși era bolnav, viciile sale sunt vindecabile și de aceea el este doar anulabil; ea este considerată astăzi o distincție artificială. În cadrul ei a apărut o nouă categorie de ineficacitate a actului juridic - inexistența.

Bibliografie

1. C. Diaconu, C. Firică Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti,2013;

2. G. Boroi, Drept civil, Bucureşti, 1999

3. D. Cosma, Teoria Generală a actului civil, Bucureşti 1969

4. P. Cosmovici, coord., Tratat de drept civil, București, 1989

5. P. M. Cosmovici, Drept civil. Introducere în drept civil, Bucureşti, 1994

6. Şt. Rauschi, Drept civil partea generală, persoana fizică. Persoana juridică, Iaşi, 1993

7. M. Eliescu, Studii și cercetări juridice, nr. 1/1956; Culegere de decizii 1965; Culegere de decizii 1967

8. Legea 7/1996.

Preview document

Nulitatea actului juridic - Pagina 1
Nulitatea actului juridic - Pagina 2
Nulitatea actului juridic - Pagina 3
Nulitatea actului juridic - Pagina 4
Nulitatea actului juridic - Pagina 5
Nulitatea actului juridic - Pagina 6
Nulitatea actului juridic - Pagina 7
Nulitatea actului juridic - Pagina 8
Nulitatea actului juridic - Pagina 9
Nulitatea actului juridic - Pagina 10
Nulitatea actului juridic - Pagina 11
Nulitatea actului juridic - Pagina 12
Nulitatea actului juridic - Pagina 13
Nulitatea actului juridic - Pagina 14
Nulitatea actului juridic - Pagina 15
Nulitatea actului juridic - Pagina 16
Nulitatea actului juridic - Pagina 17
Nulitatea actului juridic - Pagina 18
Nulitatea actului juridic - Pagina 19
Nulitatea actului juridic - Pagina 20
Nulitatea actului juridic - Pagina 21

Conținut arhivă zip

  • Nulitatea actului juridic.docx

Alții au mai descărcat și

Nulitatea Actului Juridic Civil

CAPITOLUL I NOŢIUNEA DE NULITATE SECŢIUNEA I NOŢIUNEA DE NULITATE A ACTULUI JURIDIC A. Accepţiunea expresiei “nulitatea actului juridic civil”...

Teoria generală a dreptului

Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementarii relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror...

Răspunderea Juridică în Dreptul Funciar

Răspunderea penală pentru în călcarea legislaţiei funciare Această formă de răspundere intervine în cazurile când sunt comise fapte, care...

Nulitatea Actului Juridic Civil

Noţiuni introductive În dreptul civil nu există o definiţie a nulităţii actului juridic civil, dar în literatura de spscilalitate, nulitatea...

Norma Juridică

1. Conceptul de normă juridică Normele juridice "reprezintă reguli de conduită instituite sau sancţionate de stat, a căror aplicare este asigurată...

Normă Juridică

1. CONCEPTELE DE NORMĂ JURIDICĂ Normele juridice constituie structura internă a dreptului privit în ansamblu, elementele sale constitutive....

Teoria generală a dreptului

21. Tehnica juridica. Notiunea tehnicii juridice. In general prin tehnica intelegem ansamblul metodelor, al procedeelor si regulilor care,...

Nulitatea actului juridic civil

I. Noțiune Conform art 1.246 alin.1 C. Civil Nulitatea este : “Orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea...

Te-ar putea interesa și

Nulitatea Actului Juridic Civil

LISTA CU ABREVIERI C.civ.=Cocdul civil Cpr.civ.=Codul de procedura civila C.fam.=Codul familiei Dec.civ.=Decizia civila Trib.Supr.=Tribunalul...

Nulitatea actului juridic civil

CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND INSTITUȚIA NULITĂȚII 1.1 Noțiunea nulității și cadrul legal actual Nulitatea actului juridic...

Nulitatea Actului Juridic Civil

CAPITOLUL I NOŢIUNEA DE NULITATE SECŢIUNEA I NOŢIUNEA DE NULITATE A ACTULUI JURIDIC A. Accepţiunea expresiei “nulitatea actului juridic civil”...

Nulitatea Actului Juridic Civil

1.Noţiunea nulităţii actului juridic civil Nulitatea este o sancţiune de drept civil,care constă în lipsirea actului juridic de acele efecte care...

Nulitatea Actului Juridic Civil

Noţiuni introductive În dreptul civil nu există o definiţie a nulităţii actului juridic civil, dar în literatura de spscilalitate, nulitatea...

Nulitatea actului juridic civil

I. Noțiune Conform art 1.246 alin.1 C. Civil Nulitatea este : “Orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea...

Efectele Nulității Actului Juridic Civil

EFECTELE NULITĂŢII ACTULUI JURIDIC CIVIL 1. Definiţia actului juridic civil Legiuitorul nu a găsit de cuviinţă să consacre prevederi legale...

Efectele nulității actului juridic civil

Nulitatea actului juridic civil este definita ca fiind sanctiunea de drept civil care lipseste actul juridic civil de efectele contrarii normelor...

Ai nevoie de altceva?