Nulitatea Căsătoriei

Capitolul I

1) Noţiuni introductive

1. Generalităţi. Nulitatea căsătoriei intervine ca sancţiune a nerespectării unora dintre cerinţele

Prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei. În această materie, legea conţine dispoziţii derogatorii de la dreptul comun al actelor juridice, dat fiind importanţa căsătoriei şi gravitatea deosebită a consecinţelor pe care le implică desfiinţarea ei. Aceste dispoziţii derogatorii se referă la cauzele de nulitate şi efectele acesteia, iar uneori, la distincţia între nulităţile absolute şi cele relative.

2. Nulităţi prevăzute expres de lege şi nulităţi virtuale. În preocuparea de a se menţine căsătoria pe cât este cu putinţă, Codul familiei prevede cazurile de nulitate a căsătoriei în art. 19 şi 21. De asemenea art. 7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă se referă la nulitatea căsătoriei pentru necompetenţa ofiţerului de stare civilă – rationae materiae -, afară dacă persoana necompetentă a exercitat în mod public atribuţia de ofiţer de stare civilă, când, datorită ideii de aparenţă (error communis facit ius), căsătoria este validă.

S-a pus problema dacă mai există şi alte cazuri de nulitate a căsătoriei decât cele expres prevăzute de lege, adică dacă există nulităţi virtuale, implicite, în materia căsătoriei. Asemenea nulităţi au fost admise de literatura juridică în două cazuri: a) căsătoria fictivă; b) căsătoria între persoane al căror sex nu este diferenţiat.

S-a decis că încheierea căsătoriei mai înainte de împlinirea termenului de 8 zile (în prezent 10 zile) prevăzut de lege nu duce la nulitatea căsătoriei, ci numai la sancţiuni disciplinare împotriva ofiţerului de stare civilă.

3. Nulităţi absolute şi nulităţi relative. Ca şi în dreptul comun, nulitatea căsătoriei poate fi absolută şi relativă. În ceea ce priveşte distincţia între aceste feluri de nulităţi există unele deosebiri faţă de dreptul comun. Astfel, în unele cazuri, în interesul menţinerii căsătoriei, aceasta poate fi confirmată chiar dacă este vorba de nulitatea absolută. Tot astfel, în cazul căsătoriei putative, efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei este înlăturat în privinţa soţului de bună-credinţă.

În materia căsătoriei se consideră, uneori, că nulitatea poate interveni numai în cazurile prevăzute de lege. Prin urmare, în această materie sunt excluse nulităţile virtuale. De aceea, autorii care împărtăşesc această părere susţin teoria “căsătoriei inexistente”, potrivit căreia atunci când unei căsătorii îi lipseşte unul dintre elementele sale esenţiale şi când, pentru această situaţie, nu este prevăzută în lege sancţiunea nulităţii căsătoriei, această căsătorie este inexistentă, iar nu nulă. Căsătoria este astfel inexistentă în cazul identităţii de sex, al lipsei totale de celebrare şi a lipsei totale de consimţământ.

2) Cazuri de nulitate absolută

1)Căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la vârsta matrimonială (vârsta nubilă)

Căsătoria încheiată înainte de implinirea vârstei matrimoniale, de 16 ani pentru femei şi 18 ani pentru bărbat – adică în perioada impubertăţii legale – este lovită de nulitate.

Cu titlu de excepţie, femeia de 15 ani se poate căsători dacă a obţinut dispensa de vârstă. Cu toate că încălcarea prevederilor legale privitoare la vârsta matrimonială atrage nulitatea absolută, această nulitate poate fi acoperită dacă, până la constatarea nulităţii apar următoarele situaţii:

a) soţul care nu avea vârsta legală pentru încheierea căsătoriei a împlinit-o între timp;

b) soţia a rămas însărcinată;

c) soţia a dat naştere unui copil.

Căsătoria se menţine chiar dacă a născut un copil mort ori dacă femeia a întrerupt cursul sarcinii, deoarece s-a dovedit că, în pofida vârstei impubere, soţii pot avea relaţii conjugale normale.