Nulitatea căsătoriei

Secţiunea 1. Aspecte generale

1.1. Precizări prealabile despre nulitate

Etimologic, termenul „ nulitate” provine din cuvântul din limba latină nuli cu semnificaţia de ceva care nu valorează nimic sau care nu se manifestă în niciun fel.

În materie civilă, nulitatea este o sancţiune care determină ineficacitatea actului juridic civil încheiat cu nerespectarea cerinţelor legale pentru validitatea acestuia.

Nulitatea reprezintă următoarele trăsături:

- este o sancţiune de drept civil;

- afectează numai actele juridice, nu şi faptele juridice strict sensu;

- intervine atunci când sunt nesocotite dispoziţiile legale care reglementează

diferite cerinţe pentru încheierea valabilă a actului juridic;

- constă în lipsirea actului juridic de efectele care contravin normelor

juridice prevăzute pentru încheierea lui valabilă sau, astfel spus, nulitatea, de regulă, nu priveşte actul juridic în totalitatea lui, ci numai în parte;

- este raportată la dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii actului juridic,

conform principiului tempus regit actum1.

Nulitatea actului juridic are un întreit rol, şi anume:

- unul preventive, întrucât se presupune că, existând pericolul desfinţării actelor

juridice nelegale, subiecte de drept sunt determinate să respecte prevederile legale la încheierea acestora;

- unul sancţionar deoarece, odată constatată ori stabilită, nulitatea determină

lipsirea actului juridic de efectele contrarii dispoziţiilor legale.

- unul de garantare a principiului legalităţii deoarece, prin anularea actelor juridice

contrare legii, se asigură, pe cale de consecinţă, respectarea legii.

Nulităţile sunt suceptibile de clasificarea după diverse criterii.

În funcţie de natura interesului ocrotit prin dispoziţiile legale nesocotite la încheierea actului juridic, sunt:

- nulităţi absolute, când normele încălcate ocrotesc un interes general. În acest sens sunt

lipsite de echivoc dispoziţiile articolului 1247 alineatul (1) Cod vivil.

- nulităţi relative, când normele încălcate ocrotesc un interes particular. În acest sens sunt

prevederile articolului 1248 alineatul (1) Cod civil.

În funcţie de întinderea efectelor lor, nulităţile sunt:

- parţiale, dacă lipsesc actulul juridic numai de efectele contrarii legii;

- totale, dacă lipsesc actul juridic de toate efectele.

În acest sens, în temeiul articolului 1255 Cod civil, clautele contrarii legii, ordinii publice sau bunelor moravuri şi care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea actului în întregul său numai dacă sunt, prin natural or, esenţiale sau dacă, în lipsa acestora, actul nu s-ar fi încheiat (alineatul 1). Dacă actul este menţinutîn parte, clauzele nule sunt înlocuite de drept cu dispoziţiile legale aplicabile (alineatul 2).

În raport cu împrejurarea că sunt sau nu consacrate expres de lege, se face distincţie între:

- nulităţii exprese, când legea prevede expressis verbis că actul juridic este nul, dacă nu

sunt respectate anumite dispoziţii legale. Spre exemplu, articolul 293 Cod civil enumeră cauzele de nulitate absolută ale căsătoriei;

- nulităţi virtual, când legea nu prevede expressis verbis nulitatea actului juridic, dar

acest lucru rezultă din modul în care legiuitorul reglementează încheierea diverselor acte juridice.

După caracterul cerinţelor legale nesocotite, sunt:

- nulităţi de fond, care intervin când sunt nesocotite dispoziţii legale referitoare la

condiţiile de fond ale actului juridic, adică: capacitatea părţilor, consimţământul părţilor, obiectul actului juridic, cauza actului juridic etc.

- nulităţi de formă, care intervin pentru nerespectarea unor cerinţe de formă cerute de

lege la încheierea actului juridic.

După modul de valorificare sunt:

- nulităţi judiciare, care sunt constatate de către instanţa de judecată:

- nulităţi amiabile, care pot fi acoperite de către părţile actului juridic prin confirmare, în

condiţiile articolelor 1261- 1265 Cod civil.

În prezent, articolul 1247 Cod civil stabileşte regimul juridic general al nulităţii absolute, iar articolul 1248 cel al nulităţii relative.

Nulitatea absolută este acea nulitate care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unor norme juridice ce ocrotesc interese generale, publice.

Potrivit articolului 1250 Cod civil, actul juridic este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi când rezultă neândoielnic din lege că interesul ocrotit este nul general. Deci, de regulă, nulităţile absolute sunt exprese1.

Sunt cauze de nulitate absolută, spre exemplu, următoarele împrejurări:

- încălcarea regulilor privitoare la capacitatea civilă de folosinţă a persoanei;

- lipsa totală a condiţiilor esenţiale ale actului juridic ( capacitate, consimţământ, obiect,

cauză), conform articolului 1179 Cod civil;

- nerespectarea formei cerute ad validitatem;

- încălcarea ordinii publice şi a bunelor moravuri.

Potrivit articolului 1247 Cod civil, regimul juridic al nulităţii absolute este supus următoarelor reguli:

- poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie,

inclusiv de către procuror în condiţiile articolului 92 alineatul (1) Cod procedură civilă. Posibilitatea legală ca orice persoană interesată să invoce nulitatea absolută derivă din împrejurarea că normele legale nesocotite ocrotesc interese generale. Cu toate acestea, terţa persoană, care sesizează instanţa de judecată cu o cerere de declararea nulităţii absolute a unui act juridic încheiat între alte persoane, trebuie să facă dovada unui interes, adică a unui folos material sau moral. Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Spre exemplu, pentru a-l exclude de la moştenire pe soţul suprevieţuitor, un descendent al soţului decedat ar putea să promoveze acţiunea în declararea nulităţii căsătoriei dintre cei doi pe motiv că unul dintre ei avea, la data încheierii căsătoriei, calitatea de persoană căsătorită. Dacă terţul nu face dovada unui interes personal, acţiunea va fi respinsă ca fiind lipsită de interes, în condiţiile articolului 33 sau ale articolului 35 Cod procedură civilă, după caz. Astfel, în temeiul primului text;

- instanţa de judecată este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută. Această

obligaţie impusă instanţei de judecată derivă din principiul legalităţii şi din interesul public ocrotit pe calea nulităţii absolute;

- actul juridic lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile

prevăzute de lege.

Acţiunea în nulitate absolută sau în declarea nulităţi este imprescriptibilă, conform articolului 2502 alineatul ( 2) punctual 3 Cod civil. Imprescriptibilitatea acţiunii în nulitate este fundamentată pe împrejurarea că normele juridice nesocotite prin actul juridic nul absolute sunt imperative, care ocrotesc interese generale, adică sunt norme juridice ce intră în conţinutul ordinii publice.

În schimb, nulitatea relativă sancţionează nesocotirea, la încheierea actului juridic, a unor norme juridice ce ocrotesc interese particulare, individuale.

Actul juridic este anulabil, potrivit articolului 1251 Cod civil, când au fost nesocotite dispoziţiile legale privitoare la capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege1.

În cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, actul juridic este anulabil, conform articolului 1252 Cod civil. Deci, simetric opus nulităţilor absolute, nulităţile relative sunt, de regulă virtuale.