Nulitățile absolute rezultate din încălcarea dispozițiilor relative la participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii

INTRODUCERE

Premisa majoră avută în vedere la construcția noului Cod de procedură penală a fost aceea că un proces penal echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil, nu poate fi asigurat fără așezarea acestuia pe pilonii unor noi principii care, alături de cele clasice, să oblige organele judiciare la înfăptuirea unei justiții penale independente și imparțiale, în măsură să instaureze în opinia publică respectul și încrederea în actul de justiție .

Așa fiind, observăm că principiul constituțional ,,Nulla iustitia sine lege’’, care guvernează întreaga înfăptuire a justiției, reprezintă și pilonul fundamental al procesului penal. Consacrarea expresă a principiului legalității în prevederile art.2 din Codul de procedură penală, a dat o mai mare eficiență sancțiunilor instituite de lege în vederea garantării respectării procedurilor judiciare, impunând ca întreaga activitate judiciară să se desfășoare în strictă conformitate cu normele de procedură penală. Practic, sancțiunile procesuale aplicate actelor procesuale și procedurale efectuate cu încălcarea legii, intră în sfera garanțiilor care asigură atât efectivitatea principiului legalității, cât și a principiului aflării adevărului.

Astfel, plecând de la importanța sancțiunilor procesuale și de la rolul acestora în economia procesului penal, ne-am propus, ca în lucrarea de față să tratăm una dintre cele mai importante sancțiuni prevăzute de Codul de procedură penală, respectiv nulitatea absolută, prin raportare la participarea obligatorie a procurorului în procesul penal, acesta din urmă fiind unul dintre garanții unei proceduri judicioase.

În ceea ce privește structura lucrării, pentru o bună înțelegere a conceptelor, în cuprinsul capitolului I, vom analiza succinct regimul juridic al nulității absolute, făcând referire la dispozițiile generale în materie, la condițiile și aspectele procedurale care țin de aceasta, precum și la efectele pe care le produce, iar în cuprinsul capitolului II, vom arăta care este rolul procurorului în procesul penal prin raportare la calitatea și la participarea sa în cadrul procesului. Plecând de la regula participării obligatorii, vom încerca să arătăm, tocmai pentru a contura o imagine clară asupra rolului procurorului în cadrul procesului penal, că există și situații excepționale, în care procurorul are posibilitatea legală de a nu participa la anumite proceduri judiciare.

În continuare, după definirea conceptelor, vom arăta în cuprinsul capitolului III, care sunt, în concret, cazurile în care participarea procurorului este obligatorie și cum funcționează instituția nulității absolute prin raportare la fiecare situație concretă, deosebindu-le în categorii care țin de etapa procesuală în care acestea se ivesc.

CAPITOLUL 1. REGIMUL JURIDIC AL NULITĂȚII ABSOLUTE

Precizări prealabile

Nulitățile reprezintă acele sancțiuni procesuale care lovesc actele procesuale și procedurale întocmite cu încălcarea dispoziitilor legale, lipsindu-le de efecte juridice. Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, nulitățile se pot clasifica în principal, după modul de exprimare în normă juridică și după modul de aplicare și efectele pe care le pot produce.

Întâlnim astfel, după modul de exprimare în normă juridică, nulități exprese - care se aplică în cazul nerespectării unor anumite norme procesuale individualizate în lege - așa cum sunt cazurile prevăzute în art. 281 alin. 1 C.Proc.Pen. și nulități virtuale - care rezultă din reglementarea generală privind respectarea legii în desfășurarea procesului penal, temeiul legal regăsindu-se în dispozițiile art. 2 și ale art. 282 C.Proc.Pen.

Totodată, după modul de aplicare și efectele pe are le produc, nulitățile pot fi: nulități absolute - care intervin în cazurile expres prevăzute de lege și care se constată din oficiu sau la cerere, putând fi invocate, în principiu în orice stare a procesului penal, cu excepțiile prevăzute de lege și nulități relative - care sunt, de regulă, cele virtuale și sunt incidente, în cazul încălcării oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în art. 281 C.Proc.Pen.

Secțiunea I. Dispoziții generale

În ceea ce privește nulitatea absolută, aceasta este reglementată de Codul de procedură penală la art. 281 alin. 1. Prin raportare la clasificările mai sus enumerate, este de precizat faptul că nulitatea absolută este în același timp și o nulitate expresă care intervine în cazul încălcării unor dispoziții legale care au o importanță deosebită în desfășurarea procesului penal.

Nulitățile absolute se caracterizează prin faptul că vătămarea pe care o produc este prezumată (prezumție de juris et de jure), ea fiind întotdeauna considerată ca existentă, fără posiblitatea invocării probei contrarii. Astfel, cel care invocă nulitatea nu trebuie să facă dovada existenței vătămării, fiind suficientă dovada încălcării normei juridice prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Totodată, nulitatea absolută se caracterizează și prin condițiile de timp în care aceasta poate fi invocată, regula fiind aceea că în majoritatea cazurilor aceasta poate fi adusă în discuție în orice stare a procesului, aspect care o deosebește în mod clar de nulitatea relativă; de asemenea și sfera persoanelor care pot invoca nulitatea absolută este una mai extinsă decât în privința nulității relative și a altor sancțiuni, aceasta putând fi invocată de procuror, de subiecții procesuali principali și orice parte din proces, indiferent de existența sau inexistența unui interes procesual propriu, putând fi invocată chiar și din oficiu de către judecător sau instanța de judecată.